Traian Dorz – Strălucirea biruinţei
1. În nici o vârstă omenească,
în nicio trebuinţă, de nici un fel,
şi în nicio stare în care poate ajunge vreun om nu este ca Biblia să nu-l poată ajuta şi izbăvi pe oricine se apropie de ea şi o crede.
Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, este mai îndeajuns şi mai necesar oamenilor chiar decât soarele şi izvoarele.
Nimeni nu este ocolit de harul lui Dumnezeu prin Hristos. Şi harul acesta ne este descoperit şi dăruit nouă prin Biblia Sa.
2. Biblia este ca apa mărilor, adică este a tuturor.
Nu este numai a unuia, este „internaţională”.
Însă în marginile acestor ape te izbeşti de împotrivirea celor care spun că marea este a lor.
Marginile mărilor sunt stăpânite de ţările de pe margini. La margini, nu poţi pescui decât cu autorizaţia acelora…
Dar dacă treci de limitele teritoriale ale omului, în nemărginirea apelor adânci, poţi să prinzi cât peşte vrei, eşti desăvârşit liber!
3. Ce bine este când nu eşti îngrădit şi robit!
Ce bine este când nu eşti obligat să pescuieşti totul numai pentru interesul cuiva!
Când depăşeşti limitele teritoriale ale unui interes de sectă, de partidă, de asociaţie
– şi lucrezi liber pentru bucuria tuturor, de orice neam şi de orice vârstă,
de orice stare şi de orice rang,
– în aceeaşi măsură şi cu aceeaşi dragoste cu care lucrează Dumnezeu!
Cu care El dăruieşte soarele şi ploaia, vântul şi apa tuturora.
Din luntrea ta să poţi da tuturor, dar să nu furi din luntrea nimănui pentru luntrea ta!
4. Umblaţi în cercetarea Bibliei cu un cuget drept.
Cu o judecată dreaptă,
cu o conştiinţă cinstită
şi cu un gând sincer.
Cu cel drept, Tu eşti drept, Doamne, spune Cuvântul lui Dumnezeu (Ps 18, 25 26).
Tu dai dreptate celui drept şi îi faci după neprihănirea lui (I Regi 8, 32).
5. Sunt în Cuvântul lui Dumnezeu nespuse făgăduinţe pentru cei drepţi, cum sunt şi înştiinţări pentru cei nedrepţi.
Cea mai mare parte a făgăduinţelor Domnului din Cuvântul Lui este făcută celor de-a dreapta Lui.
Dar este şi o mare parte de înştiinţări şi de adevăruri privitoare şi la cei care îşi aleg partea celor de a stânga Sa.
6. Cea mai luminoasă parte a Bibliei este cea plină de adevăruri mântuitoare, unificatoare, încurajatoare, înălţătoare.
Dar este şi partea cealaltă, a interpretărilor dezbinătoare, tulburătoare, aspre, intolerante, vrăjmaşe şi nedrepte.
Depinde unde îţi arunci mreaja şi ce vrei să pescuieşti din Cuvântul Domnului.
Depinde cu ce gând cauţi adevărurile şi textele Bibliei.
Depinde cu ce scop pescuieşti în apa Evangheliei.
Depinde în slujba cui şi în limitele cui slujeşti.
7. Dacă vrei ca osteneala ta să nu fie zadarnică,
dacă doreşti ca rodul tău să fie binecuvântat
şi munca ta să aibă o răsplată veşnică,
ascultă de porunca Domnului – aruncă-ţi mreaja de partea dreaptă:
umblă cu un cuget curat şi cu un gând cinstit în cercetarea şi interpretarea Bibliei şi în tot ce urmăreşti în lumea şi în viaţa asta.
Şi caută adevărurile mântuitoare din ea, ca să fii binecuvântat. Nu pe celelalte, ca să nu fii blestemat.
8. Când Cuvântul este propovăduit după voia lui Dumnezeu, nu este nevoie să se arunce mreaja de nenumărate ori, ci este de ajuns o singură dată.
Nu este nevoie să se tot facă zeci de chemări şi să se tot repete până la dezgust supărătoarele îndemnuri: „Veniţi, veniţi, veniţi…”
E de ajuns o singură chemare!
Şi harul Domnului va umple mreaja – dacă El lucrează cu voi.
9. Sufletele nu trebuie să vină forţate, din afară, ci îndemnate dinăuntru.
Astfel, fără de îndemnul lor lăuntric, poate vor veni, – dar sigur nu vor rămâne.
Ce urât e lucrătorul ambiţios care tot forţează!
10. O, sfinţi pescari, fiţi foarte atenţi ce prindeţi şi ce aduceţi în adunarea Domnului!
Aruncaţi mreaja în partea dreaptă… Faceţi chemarea cutremurătoare, dar puţină şi după dreapta învăţătură.
Nu cumva să vă faceţi vinovaţi aducând cu grămada tot felul de fiinţe care vor otrăvi, vor muşca, vor strica Lucrarea lui Dumnezeu.
Nu vă faceţi, prin grabă, părtaşi păcatelor celor care vin în mreaja Domnului fără naşterea din nou,
tot cu firea lor de broască sau de şarpe, sau de lipitoare.
11. Ce cutremurător este sfatul: Să nu-ţi pui cu grabă mâinile peste nimeni (I Tim 5, 22)!
Toată durerea cea mai mare a Lucrării Domnului a venit şi va mai veni din partea acestora, care au fost aduşi cu graba şi cu grămada, prin chemări forţate şi fireşti,
pentru ca acel ce i-a adus să se laude cu mulţimea trupurilor prinse de el.
De el, nu de Domnul.
Fiindcă ai lui erau, ca el – şi nu ai Domnului, ca Domnul.
12. Când iubeşti puternic pe cineva împrumuţi nu numai felul lui de a umbla, – ci şi felul lui de a vorbi.
Multe din persoanele care ne sunt apropiate rămân pentru noi cu numele pe care li l-au dat odată copiii lor iubiţi. Sau părinţii lor în copilăria lor iubită.
13. Ce minunat este când credinciosul Domnului deprinde felul de a vorbi al lui Iisus!
Când vorbirea noastră se formează după vocabularul clar, cuviincios şi dulce al Bibliei!
Este o fericire să asculţi vorbirile pline de miez ale unor ucenici credincioşi ai lui Iisus,
care nu numai că vorbesc adevărul sănătos al mântuirii, dar îl şi înfăţişează în cuvintele simple, limpezi şi înţelese de toţi ale vocabularului biblic.
14. Ce întristat îţi rămâne sufletul de multe ori când auzi pe câte unii alergând anume după cuvintele cele mai neînţelese şi mai străine, pentru a se arăta pe ei, nu pe Iisus.
Ba încă de multe ori aceşti vorbăreţi, în dorinţa lor de a se arăta prea ştiutori, rostesc şi cuvinte al căror înţeles adevărat nu-l cunosc,
dându-şi astfel pe faţă nu numai trufia, ci şi prostia. Pentru că cuvântul radical, rostit de ei cu trufie prostească, are cu totul alt înţeles şi alt loc decât cel în care îl înfăţişează ei.
15. Vorbirile încâlcite şi vorbitorii acestora nu aduc niciodată nici un folos nimănui, ci numai pagubă. În primul rând lor înşişi,
dovedindu-se şi trufaşi, şi neştiutori,
– apoi şi Lucrării lui Dumnezeu.
După o astfel de vorbire care ne-a răpit un ceas din cea mai scumpă vreme a unei mari mulţimi de suflete, am auzit un glas în jurul meu spunând: „N-am înţeles chiar nimic, ca şi cum ar fi vorbit turceşte.”
Ce păcat de ceasul acela scump, pierdut fără nici un folos!
Şi cât am cheltuit eu ca să ajung până aici!
Şi alţii la fel.
Iată ce pagubă poate face un trufaş neştiutor.
16. Fraţi vestitori ai Cuvântului Sfânt, citiţi şi adânciţi mai mult Biblia, Cuvântul Domnului Iisus.
Învăţaţi pe dinafară cele mai însemnate din versetele ei, ca să deprindeţi astfel şi voi felul ei de a se exprima, de a vorbi pe înţeles.
Deprindeţi-vă nu numai cu adevărurile Bibliei, ci chiar şi cu expresiile ei, denumirile ei pentru aceste adevăruri.
Vocabularul Bibliei este alcătuit din cuvintele frumoase pe care le înţeleg toţi oamenii, de orice stare şcolară sau neşcolară ar fi ei.
17. Dacă veţi întrebuinţa o vorbire simplă, vă vor înţelege şi cei învăţaţi.
Dacă aceştia sunt cu adevărat învăţaţi, auzindu-vă, vă vor preţui ca pe nişte înţelepţi, chiar dacă sunteţi pescari.
Dar dacă veţi întrebuinţa o vorbire încâlcită şi pretenţioasă, pentru a-i uimi pe ascultători nu cu adevărul şi cu puterea Duhului,
ci cu expresiile culese de voi de prin nu ştiu ce dicţionare şi cu citate de prin nu ştiu ce filozofi,
nu numai că mulţimea fraţilor nu va înţelege şi nu se va alege cu nimic,
– ci chiar şi dacă ar fi acolo un om cult, acela vă va dispreţui.
Pentru că nici nu vorbiţi cum vă este portul, nici nu vă purtaţi cum vă este vorba.
18. Ce să mai spună cei cunoscători apoi despre expresiile voastre rău folosite,
din care ajunge chiar şi numai una singură
spre a vă da de gol că sunteţi doar nişte proşti înfumuraţi, nişte bieţi pretenţioşi, nu culţi, ci desculţi.
19. Să ne deprindem apoi a fi evlavioşi, adică a întrebuinţa în toată vorbirea noastră,
mai ales între fraţi sau în cercul prietenilor noştri,
vorbirea cuviincioasă şi respectuoasă.
Este aşa de neplăcut uneori să-i auzi pe unii credincioşi strigându-se şi întrebându-se tare şi cu vorbe şi numiri necuviincioase de „mă” şi „tu”,
– sau altfel de expresii şi mai dure.
20. Trebuie să se vadă că Evanghelia şi Duhul Domnului, înnoind făptura noastră prin lucrarea lor dumnezeiască,
au înnoit pe deplin şi felul nostru de a vorbi cu oamenii sau pentru oameni.
Evlavia, adică cea mai înaltă bună-cuviinţă, este o treaptă superioară pe scara creşterii noastre duhovniceşti (II Ptr 1, 5 7).
O Doamne, învaţă-ne cum să ne rugăm, – dar şi cum să vorbim.
Amin.