BINEFACERILE MUNCII

Pr. Iosif TRIFA

– Păţania Apostolului Toma –

Duminica întâi după Paşti se numeşte Duminica Tomii, adică a Apostolului Toma, care n-a voit să creadă că a înviat Domnul până ce nu şi-a pus mâna în coasta Lui. De aceea i se zice lui Toma „necredinciosul”. În legătură cu Duminica Tomii, vă voi spune o poveste care ne-a rămas din cele mai vechi timpuri despre acest apostol al Domnului.
Se spune că, la un timp oarecare după înălţarea Mântuitorului la cer, Toma a fost copleşit din nou de îndoieli şi şovăieli. Vrând să scape de ele, s-a dus la ceilalţi apostoli, ca să-şi destăinuiască sufletul înaintea lor şi să-l lumineze. Mai întâi l-a căutat pe Pavel, căci el era dintre toţi apostolii cel mai învăţat – dar Pavel n-a prea avut timp să-l asculte, fiind ocupat cu propovăduirea Evangheliei prin¬tre păgâni. L-a întâlnit apoi pe Filip, dar nici acesta n-a avut răgaz de vorbă lungă, deoarece scria o epistolă către conducătorii bisericilor creştine din Etiopia. Pe Apostolul Petru nu l-a întâlnit, fiindcă tocmai atunci plecase la Cezarea, ca să vestească acolo Evanghelia mântuirii. Dus pe gânduri, în sfârşit, Toma s-a hotărât să meargă la Iope, ca să se întâlnească cu Tabita, cea cunoscută pentru faptele ei bune şi pentru milosteniile ce le făcea. Dar nici acolo n-a umblat mai bine decât în Ierusalim. Tabita fusese greu bolnavă şi, ca să ajungă în rând cu lucrurile ei, s-a prins cu toate puterile să coase haine pentru săraci (Fapte 9, 36-42). Astfel şi de la Iope a trebuit să se întoarcă Toma fără ispravă.
Pe drum spre casă a cercat să-şi dea mai bine seama oare de ce numai el e copleşit de îndoieli, pe când toţi ceilalţi apostoli sunt scutiţi de ele. Deodată i s-a luminat mintea şi a înţeles că ceilalţi apostoli sunt cu mult mai ocupaţi cu lucrul Evangheliei decât să se lase pradă îndoielilor.
Povestea ne mai spune că în acea clipă Toma s-a hotărât şi el să meargă să propovăduiască Evanghelia printre neamul Parţilor, hotărâre pe care a şi dus-o la îndeplinire. Din ceasul în care s-a pus pe muncă n-a mai fost chinui de viermele îndoielii, ci, cu cât muncea mai mult şi mai cu spor, cu atât i se întărea şi credinţa.
Deci să muncim cu socoteală bună, căci omul muncitor n-are vreme de pierdut cu îndoieli şi şovăieli. Dar să nu uităm a ne şi ruga în mijlocul muncii noastre, ca să se coboare darul lui Dumnezeu asupra ei. Apostolul Pavel zice despre sine: „Întru osteneală şi nevoinţă noaptea şi ziua am lucrat” (II Tes 3, 8).

«Lumina Satelor» nr. 17 / 4 mai 1924, p. 2