Foaia noastră, «Lumina Satelor», cercetează şi pe cei ce zac prin temniţe şi prin spitale, unde am trimis şi trimitem foaia gratuit. Mai anii trecuţi cercetând pe robii unei temniţe, am dat peste unul care citea cu mare râvnă «Lumina Satelor». Era un suflet bun, pe care însă diavolul îl amăgise odată să se îmbete şi, în stare de beţie, l-a împins să aprindă casa vecinului său cu care se certase. Era judecat pe 3 ani. Oh! Ce abătut era bietul om. Şi avea pentru ce, căci 3 am în temniţă înseamnă cât 30 de ani afară de temniţă. L-am mângâiat, i-am lăsat Noul Testament şi i-am dus mereu cărţi religioase. Dintre toţi robii, el se purta mai bine. După un an de robie, directorul temniţei la propus şi pe el M. Sale Regelui pentru graţiere (iertare). Şi graţierea i-a venit. Am fost de faţă şi nu voi uita niciodată clipele când a scăpat din temniţă. Când i s-a citit graţierea, a căzut în genunchi plângând ca un copil, iar când a ieşit afară pe poarta temniţei, a sărutat Noul Testament, a sărutat pământul, părea că strânge în braţe şi sărută şi cerul, şi cerul liber cel dobândise. „De acum, părinte dragă – zicea el – eu trăiesc o viaţă nouă… Eu mă întorc acasă un om nou… Eu am scăpat azi din două temniţe”…
Astăzi, fostul rob este un însufleţit mărturisitor al Domnului. Acum nu mai aprinde case, ci aprinde inimi şi suflete pentru Mântuitorul.
Pus-am această întâmplare aici la gazetă, căci în ea este o mare învăţătură pentru Ziua Învierii. De ziua Învierii Domnului trebuie să trecem şi noi cu sufletul prin starea prin care a trecut robul de mai sus.
Păcatul ne-a închis şi pe noi în o temniţă neagră şi grea. Am fost judecaţi după dreptate, după fărădelegile noastre. Această stare grozavă trebuie mai întâi să o simţeşti, trebuie să te înflori de ea şi să suspini după iertare şi libertate. Este şi pentru această robie grea un Rege bun şi milostiv care dă „graţiere”, iertare. E Domnul Dumnezeu. Căinţa, rugăciunile, suspinele şi lacrimile ce le vărsăm pentru păcatele noastre, sunt raportul ce merge înaintea Regelui ceresc şi cere graţierea, iertarea noastră. Şi iertarea ni se dă îndată, din belşug. Cel ce S-a răstignit şi a înviat vine îndată şi deschide larg uşile temniţei noastre sufleteşti. Oh! Ce bucurie, ce fericire nespusă are un biet suflet când a scăpat din temniţa şi din mormântul păcatului. Aceasta este, aceasta trebuie să fie bucuria cea adevărată a Învierii. Cine n-a simţit şi nu simte această bucurie, n-are nici un folos sufletesc de praznicul Învierii.
Răstignirea şi Învierea trebuie să ne scoată şi pe noi, sau mai bine zis prin darul Răstignirii şi Învierii Domnului trebuie să ieşim şi noi din temniţa păcatului şi să înviem din mormântul păcatului ca să începem o viaţă nouă, aşa cum zicea robul de mai sus când a scăpat din temniţă. Cine a trecut cu adevărat prin Răstignirea şi Învierea Domnului, pentru toată lumea nu se mai întoarce la păcat, aşa cum robul de mai sus, pentru toată lumea, n-ar mai întra la crâşmă şi la băute, pentru că ştie ce a păţit şi ştie cât de grea a fost temniţa…
Aşa ai trecut, tu dragă cetitorule, prin Răstignirea şi Învierea Domnului??
Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor», nr. 15 / 4 apr. 1926, p. 1