Serile noastre de colinde şi bucuriile noastre din Noaptea Naşterii Domnului sunt ca ale cetelor îngereşti care îl însoţeau pe măreţul arhanghel Gavril, purtătorul Veştii Bune la Buna-Vestire, spre Sfânta Maria, iar acum, cu împlinirea ei, spre păstori. Asemenea îngerilor trebuie să-i însoţim şi noi de fiecare dată pe cei ce duc Vestea cea Bună celor ce-L aşteaptă pe Mântuitorul.
Vouă, care sunteţi treji, vouă, care vreţi să auziţi cea mai Bună Veste ce s a dus vreodată cuiva, ascultaţi şi primiţi bucuria, că şi pentru voi S a născut Iisus, Singurul, dar Desăvârşitul Mântuitor al fiecăruia şi al tuturor.
Vestea cea mai mare trebuia dusă de mesagerul cel mai însemnat. Marele înger Gavril spunea el însuşi despre sine: Eu sunt Gavril care stau în faţa lui Dumnezeu şi am fost trimis să ţi aduc această Veste Bună (Lc 1, 19). Ce sol strălucit şi ce solie strălucită!
Noi, dacă am fost socotiţi vrednici de încrederea Domnului şi am fost puşi în slujba vestirii Evangheliei, trebuie să fim încredinţaţi că aceasta este solia cea mai strălucită din lume – şi că trebuie să o facem nu numai cu toată bucuria de care e în stare sufletul nostru, ci şi cu toată evlavia şi curăţia.
Oricare suflet la care ne trimite Dumnezeu poate deveni un purtător de Hristos. De aceea totdeauna trebuie să l privim pe fiecare om căruia i L vestim pe Domnul ca având un preţ sfânt şi o însemnătate deosebită pentru Dumnezeu.
Chiar dacă Vestea Bună, Evanghelia, ar trebui ca noi să o propovăduim tuturor oamenilor, totuşi personal nimeni dintre noi, oricât de harnici am fi în slujba aceasta, n o putem face chiar spre toţi. Umblăm zilnic printre mulţi dintre oameni, dar nu tuturora le vorbim despre taina aceasta. Unora am vrea, dar nu le putem. Altora am putea, – dar nu vrem. Acestea toate sunt nişte datorii rămase neîmplinite de noi.
Noi ar trebui să ne rugăm neîncetat pentru aceste datorii neîmplinite. Pentru cele din trecut să avem lacrimi – pentru a primi iertare. Pentru cele din prezent să avem râvnă şi căldură corespunzătoare. Iar pentru cele din viitor să avem o grijă şi o punctualitate îngerească.
Arhanghelul Gavril se pare că a fost însărcinat în chip deosebit să poarte grijă nu numai de Mântuitorul nostru la Venirea Sa în lumea aceasta pentru aducerea mântuirii noastre. Şi nu numai de Maica Lui sfântă tot timpul Vieţii Copilului ei Sfânt – ci şi de toţi cei care erau cei mai de aproape în slujba Fiului lui Dumnezeu.
După ce l-a înştiinţat pe preotul Zaharia despre naşterea profetului care va merge înaintea Domnului, pregătind astfel calea Sa, şi după ce a dus Sfintei Fecioare Maria Vestea Strălucită a Naşterii Fiului lui Dumnezeu, – desigur că tot arhanghelul Gavril trebuia să fie acela care să-l liniştească pe dreptul Iosif, care să i înştiinţeze pe păstori, care să-i călăuzească pe magi… Pentru că oricine primeşte o slujbă de la Dumnezeu trebuie să aibă grijă de toate cele ce pot ajuta ori primejdui slujba aceasta.
Acest bun arhanghel a arătat atâta grijă de Mân¬tuitorul nostru cât a umblat ca om pe acest pământ! El trebuie să L fi păzit tot drumul pribegiei în Egipt, având grijă de Copilul Sfânt şi de Maica Lui Sfântă ca de cele mai nevinovate, mai primejduite şi mai slabe, dar şi mai sfinte dintre toate fiinţele pământului. El a avut grijă să vină să I slujească Domnului Iisus în pustie după confruntarea cea grea cu vrăjmaşul şi şarpele de a cărui ispitire fusese încercat (Mt 4, 11), –având grijă de hrana şi de odihna Lui.
El trebuie să fi fost şi acela care, în ceasul cel greu al Domnului Iisus din Ghetsimani, a venit să L întărească (Lc 22, 43). Apoi în Dimineaţa Învierii a prăbuşit cu uşurinţă şi bucurie marea lespede de piatră de la intrarea mormântului Sfânt, pentru ca sfintele femei să vadă că mormântul era gol, căci Iisus fusese înviat şi ieşise Singur prin piatra pecetluită, cum şi intrase după aceea prin uşile încuiate.
Cu ce bucuroasă grabă şi cu ce atentă dragoste sunt gata sfinţii îngeri să împlinească toate misiunile pentru care sunt trimişi de Dumnezeu… Cei cărora Domnul le a poruncit să ne păzească în toate căile noastre, cu câtă grijă şi dragoste bucuroasă ori atentă ne au păzit (Ps 91, 11)!
Cei cărora Domnul vrea să le apere viaţa se bucură totdeauna de protecţia puternică a unui înger ales. În Psalmul 34 scrie: „Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi i scapă din primejdie.” O, din câte primejdii de moarte ne au scăpat aceşti îngeri puternici şi sfinţi slujitori ai Tatălui şi Mântuitorului nostru! Ce credincioşi şi atenţi slujitori sunt ei! O, de am fi şi noi aşa!
Într o noapte sfântă ca cea din Betleem… dar într un loc şi într un an mult mai aproape de noi, a fost şi aici un păstor care, la fel ca păstorii de atunci, veghea şi muncea pentru turma sa… Era păstorul şi părintele cu numele sfânt de Iosif, cum au mai fost între oamenii mari ai lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi numai trei. Unul, cel din Genesa 35, 24, fiul binecuvântat al lui Iacov, care L-a iubit nespus de mult pe Dumnezeu – şi a fost tot aşa de mult şi el iubit. A fost unul care a preînchipuit prin viaţa şi soarta sa pe Mântuitorul nostru Iisus.
Al doilea a fost dreptul care a fost ales de Tatăl Ceresc ca protectorul văzut al Fiului Sfânt şi al Maicii Lui sfinte (Mt 1, 19). Al treilea a fost Iosif cel care a împlinit faţă de Trupul mort al Domnului Iisus cea mai pioasă şi mai însemnată slujbă în Vinerea Patimilor Sale (In 19, 38).
…Acest al patrulea cu acelaşi nume sfânt pentru noi, cei care prin el am fost născuţi în Hristos – şi care este părintele şi păstorul nostru (I Cor 4, 15) –, a fost acela la care poate tot acest măreţ înger, purtătorul celor mai strălucite solii Dumnezeieşti, a venit în noaptea acelui An Nou, când i a inspirat naşterea Oastei Lui.
Şi toţi cei care am ascultat vestea acestui păstor sfânt am venit la Ieslea Noului Betleem şi L am aflat pe Iisus… Sunt zeci de ani de atunci şi suntem sute de mii astăzi care nu mai putem de bucuria acestei aflări. Te vom binecuvânta în veci şi pe tine, sfânt trimis ceresc!
Micuţi eram atunci când L am aflat pe Pruncul Sfânt, căci şi El Se făcuse atât de Micuţ, cât să L putem cuprinde noi. Dar El a crescut şi creşte mereu în noi, crescân¬du ne şi pe noi în El.
Hristos cel Viu şi puternic ne a transformat prin Harul Său din nişte străini în slujitori ai Săi şi, din nişte oameni ai nimănui, ne a înfiat, trecându ne pe Numele Său. Iar când ne a înfiat, ne a şi înfrăţit cu toţi cei care ca şi pe noi i a ales, după mila Sa, din toate părţile şi neamurile pământului.
Acum să L preamărim neîncetat cu recunoştinţă şi să L slujim cu toată bucuria şi graba, şi ascultarea, şi curăţia cu care Îl slujesc îngerii Lui care ne păzesc, ne însoţesc şi ne ajută nouă. Binecuvântată să fie şi slujba noastră ca şi a lor.
Amin.

Traian Dorz, Dorim să fim