Traian DORZ
Când am să plec aş vrea să spun
la toţi cei ce-mi rămân în lume
cuvântul cel mai sfânt şi bun
ce-aş vrea viaţa să le-o-ndrume,
Cuvântul care m-a purtat
mereu cu Domnul dimpreună,
ce m-a-ntărit şi m-a păstrat
ostenitor către cunună,
Căci cât am fost nedreptăţit
şi cât am ars în suferinţă
n-am fost nicicând nefericit,
nici frânt – căci am avut credinţă!
Învăţătura cea dintâi
nepărăsind-o niciodată
mi-a dat tăria să rămâi
pe calea dreaptă şi curată.
Umblarea-n primul legământ
mi-a dat izbânda-n ceasuri grele
să lupt şi să rămân ne-nfrânt
cu fraţii-ncredinţării mele.
Iubirea pentru cei smeriţi,
primirea sinceră-a mustrării,
răbdarea celor neclintiţi
m-au dus pe stânca ascultării…
– Când am să plec aş vrea să spun
că nu-s comori ca astea-n lume,
şi cine-şi vrea sfârşitul bun
doar după ele să se-ndrume!