Când inima-i sătulă de predici şi cântări,
când nemişcat stă duhul la orişice chemări,
Când boala neascultării se-ntinde peste tot,
când ochii a-i aprinde nimica nu mai pot,
Când nu sunt două gânduri şi suflete la fel,
când paşii pierd cărarea şi râvna către Ţel,
Când dorul nu mai arde, când ochii se feresc,
când pe cărări curate pustiurile cresc,
Când prima-nvăţătură şi primul legământ,
şi prima părtăşie tot mai uitate sânt,
Când întâlnirea-i rece, când vorbele s-ascund,
când gheaţa se întinde mereu mai înspre-afund,
Când nu se-ndeamnă nimeni spre-un gând curat şi nalt,
când fiecare vede doar vina celuilalt,
Când duhuri desfrânate prin toate au pătruns,
când fiecare-şi are păcatul lui ascuns,
Când gura nu se lasă, când totul e-mpietrit,
când totul e-ndărătnic şi trufaş, şi răstit…,
… De nu poţi merge-acolo cu lacrimi ca de foc,
cu lacrimi…, doar cu lacrimi,
– să nu mai mergi deloc!
Traian DORZ