lumea era într-o mare aşteptare – într-o mare aşteptare e şi acum, când se apropie venirea Lui
Când S-a născut Mântuitorul, lumea era într-o mare aşteptare. Era ceva în aer care spunea că trebuie să se întâmple ceva deosebit. Iar acel ceva cuprinsese toată lumea. Cei trei magi veniţi la Vifleem din depărtări erau şi ei o mărturie că toată lumea aştepta ceva deosebit. Steaua ce se ivise la răsărit întărea şi ea această aşteptare.
De altcum, această aşteptare o arată şi istoria. O lume întreagă dăduse, pe acel timp, faliment. Dăduse faliment filozofia, dăduse faliment religia păgână cu zeităţile ei, dăduse faliment şi fariseii cu „legea” lor. Lumea aştepta ceva deosebit, care să schimbe cu totul înfăţişarea lumii şi mersul lumii.
Şi schimbarea a venit. A adus-o Pruncul cel născut în peştera Vifleemului.
După 1935 de ani, istoria se repetă. Marea aşteptare de acum 1935 de ani o avem azi din nou. O simţim. Pluteşte în aer ceva ce spune că trebuie să se întâmple ceva deosebit. Se simte ceva în aer din ceea ce s-a simţit în preajma Naşterii Domnului. Lumea e iarăşi într-o mare aşteptare.
Lumea a dat din nou faliment. Lumea cu ştiinţa ei, cu „civilizaţia” ei, cu politica ei, cu mişcările ei: cu socialismul, cu democratismul, cu comunismul etc. – a dat din nou faliment şi din nou se simte apropierea unei mari schimbări. În aer se simte din nou o mare aşteptare. Cei credincioşi cunosc această aşteptare. O simţesc. O văd în Biblie. E marea frământare care vesteşte venirea Domnului.
Ne apropiem de punctul din Credeu: „şi iarăşi va veni”. Iar această venire ne-o arată Biblia a fi precedată de un clocot de frământări între popoare, de necazuri, de urgii şi semne cereşti „care n-au fost de la începutul lumii”. „Şi oamenii îşi vor da sufletul de groază ÎN AŞTEPTAREA celor ce va să vie” (Lc 21, 26).
Dar cei credincioşi nu se spăimântă. Ci se bucură. Ei văd semnele venirii Domnului şi se bucură.
Într-o noapte de acum 1935 de ani a venit în lume Fiul lui Dumnezeu. Într-o „noapte”, El va veni din nou. Pe la „miezul nopţii”, în culmea nopţii, El va veni din nou.
În „noaptea” stricăciunilor de azi, pe la „miezul nopţii” de azi – El va veni din nou.
În întunericul ce a ajuns lumea de azi – venirea Lui e singura noastră nădejde şi mângâiere.
„Amin, vino, Doamne Iisuse!”
Pr. Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 52 / 25 dec. 1935, p. 1