Lidia Hamza
Într-o iesle îngheţată
Înfăşat în scutecuţ,
Cu privirea-nrourată
Şi cu faţa-mbujorată,
Lângă Maica-ngândurată
Gângureşte-un Prunc micuţ.
Şi un fir de zâmbet pare
Că-I apare-n obrăjori
Când din luminata zare,
Pentru marea sărbătoare,
Îngeri albi aduc cântare
Pruncului închinători.
Sau când, iată, la portiţă
Sub fereşti colindă lin
păstoraşi de veche viţă
Şi-n miros de cetiniţă
sub plăpândă luminiţă
Plini de daruri magii vin.
Dar părutul zâmbet trece,
Faţa-I sfântă pustiind
Pe sub pleoape se petrece
Crudă lacrimă şi rece,
Fruntea pare să se-aplece
Crucea grea întrezărind.
Numai Maica se-nfioară
Umbra norului simţind
Şi la sân îşi înfăşoară
Cât mai strâns a ei comoară
Ca să nu cumva să-L doară
Lumea-ntreagă mântuind.
E un nor fugar, dar iată,
Chipu-i iarăşi luminos.
Şi rămâne lumea toată
În lumină îmbrăcată.
Căci e noaptea minunată
Când ni S-a născut Hristos.