„«Ştiu», I-a zis femeia, «că are să vină Mesia (Căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate.»“ (Ioan 4, 25)
Nădejdea sufletelor părăsite sau încurcate de oameni era una singură: Hristos-Mesia.
Pe El Îl aşteptau toţi oamenii, cu toate dorinţele şi nelă-muririle lor, de la cele mai mari până la cele mai mici. De la trebuinţele poporului întreg, până la cele ale fiecărui suflet singuratic şi amărât, toate şi toţi Îl aşteptau şi-L doreau pe Iisus.
O aşteptare atât de apropiată era în inimile oamenilor, încât toate trebuinţele lor le amânau până va veni Hristos, Care le va spune totul.
Când a venit, într-adevăr, Iisus a şi adus lumina şi izbăvirea, depline şi pentru toţi, la toate întrebările lor… Dar cei care aveau atunci răspunderea pentru popor, sprijiniţi de neştiinţa poporului însuşi, L-au respins pe Hristos, zădărnicind planurile lui Dumnezeu pentru ei…
Astfel, ca naţiune, ei au rămas în întuneric, pe când, indivi-dual, cei care L-au primit şi urmat pe Domnul, au fost luminaţi. Căci în întuneric umblă şi în întuneric trăieşte orice suflet omenesc şi orice popor, până când nu vine Hristos să-i spună totul!
Până când nu primeşte şi nu adânceşte cu ascultare tot Cuvântul în lumina lui Hristos. Şi poporul, ca şi sufletul, nu ştie, sărmanul, că trăieşte în întuneric.
O, nici eu n-am ştiut că trăiesc în întuneric şi în moarte până ce L-am întâlnit pe Hristos. Până ce am cunoscut Cu-vântul Său şi omul Său care să-mi spună aceasta.
Trăiam în păcate, în deşertăciune, în necunoştinţă… şi nu mi se părea nimic nepotrivit. Nu vedeam nimic anormal. Nu simţeam nimic rău.
Aşa trăiau toţi în jurul meu, aşa trăiau chiar cei ce trebu-iau să-mi fie îndrumători şi exemple…
Şi nimănui nu i se părea ceva nepotrivit în asta!
Numai când a venit Dulcele Mântuitor Hristos, prin Cu-vântul Său şi prin omul Său, mi-a spus că starea aceasta este osândă şi moarte.
Şi mi-a strigat să nu mai rămân aşa…
Şi n-am mai rămas!
Mi-a spus să vin îndată la El, – şi am venit îndată!
O, slavă veşnică bunătăţii Domnului, căci abia acum văd ce mare bine mi-a făcut, izbăvindu-mă!… Până în veci Îi voi fi recunoscător.
Trăiesc bieţii oameni în întuneric de fărădelegi, în super-stiţii şi în tot felul de credinţe rătăcite şi zadarnice… Şi nici nu-şi dau seama că aceasta este o osândă şi un blestem de moarte. Până vine Hristos în viaţa lor.
O, când vine Cuvântul lui Hristos, adică mărturisirea Lui vie într-un sat, într-o biserică, într-o adunare de oameni, în-tr-o familie şi într-un suflet, – atunci acolo vine lumina ce descoperă ascunsele cuiburi ale şerpilor otrăvitori şi urâţi! Iar sufletele care vor să se trezească îşi deschid ochii şi văd cu groază unde trăiau şi ce-i aştepta…
Până nu le arată Hristos, nimenea nu vede.
Până nu le spune Hristos, nimenea nu ştie!
Până nu-i trezeşte Hristos, toţi dorm…
«Hristos ne va spune totul!», a zis femeia.
Şi totul le-a şi spus El! Cum totul ne-a spus şi nouă.
Nimeni nu mai poate adăuga şi nici nu mai poate scoate din ceea ce a spus El!
Cuvântul Său păstrat în Biserică şi în Biblie este complet. Prin învăţătura Sa cunoaştem tot Adevărul.
Orice prooroc şi orice duh care vine să mai adauge altceva, străin de Cuvântul spus de Hristos şi adeverit de Biserica Sa, ceva care nu-i izvorât de acolo, ceva care este mai mult sau mai puţin de cât a spus Iisus, acela nu este de la El!
Hristos a spus tot ce a voit Tatăl pentru noi.
Duhul Sfânt ne descoperă şi ne aminteşte tot ce a spus Iisus (Ioan 14, 26).
A primi altceva, mai mult sau mai puţin, e primejdios.
Până n-a venit Hristos, oamenii n-au ştiut… şi atunci aveau o dezvinovăţire…
Dar după ce El le-a spus totul, ei nu mai pot avea nici una.
Până n-ai aflat despre aceste lucruri şi n-ai ştiut nici tu, ai putea spune că aveai o dezvinovăţire!
Dar acum când ştii toate aceste lucruri, când te-ai întâlnit cu Iisus şi ţi-a spus toate aceste lucruri pe care nu le ştiai, dar trebuia să le ştii, acum nu mai poţi avea nici un fel de dezvinovăţire!
Acum ascultă-L în tot ce-ţi spune, cu toată grija ta!
Crede-L în tot ce-ţi spune, cu toată inima ta!
Şi urmează-L în tot ce-ţi arată, cu toată viaţa ta!
Fără să mai aştepţi de acum nimic altceva.
Căci Cel care vorbeşte acum cu conştiinţa ta este Hristosul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Judecătorul sufletului tău.
Înţelegi tu oare ce clipă măreaţă este aceasta pentru tine?
De clipa aceasta poate atârna totul!
Curând vei pleca ori tu ori El, căci clipa trece.
Cazi acum la picioarele Domnului Iisus şi recunoaşte-L ca Dumnezeul şi Mântuitorul sufletului tău.
Predă-te Lui şi slujeşte-I apoi cu supunere deplină.
Şi în veci nu vei mai umbla apoi în întuneric.
Nici în neştiinţă! Dar nici în foc.
Doamne al Puterilor mântuitoare, Te rugăm să dăruieşti lumină şi îndemn puternic fiecă-rui suflet care aude sau citeşte cuvântul acesta al Tău şi dorinţa Ta de îndreptare, ca să-l primească îndată ca pe sămânţa cea bună, adu-cătoare de roade ale vieţii, pentru ca nimeni, împietrindu-se acum, să nu se pome-nească odată venit prea târziu. Amin.
Traian Dorz, HRISTOS – IZVORUL NOSTRU