Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, Doamne miluieşte (de 12 ori), Veniţi să ne închinăm… (de 3 ori)
Psalmul 87: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat și noaptea înaintea Ta. Să intre înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga Mea, Doamne, Că s-a umplut de rele sufletul meu și viața mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morți slobod. Ca niște oameni răniți, ce dorm în mormant, de care nu Ți-ai mai adus aminte și care au fost lepădați de la mâna Ta. Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate și în umbra morții. Asupra mea s-a întărit mânia Ta și toate valurile Tale le-ai adus peste mine. Depărtat-ai pe cunoscuții mei de la mine, ajuns-am urâciune lor, Închis am fost și n-am putut ieși. Ochii mei au slăbit de suferință. Strigat-am către Tine, Doamne, toata ziua întins-am către Tine mâinile mele. Oare morților vei face minuni? Sau cei morți se vor scula și Te vor lăuda pe Tine? Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta și adevărul Tău în locul pierzării? Oare, se vor cunoaște întru întuneric minunile Tale și dreptatea Ta în pământ uitat? Iar eu către Tine, Doamne, am strigat și dimineața rugăciunea mea Te va întampina. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu și întorci fața Ta de la mine? Sărac sunt eu și în osteneli din tinerețile mele, înălțat am fost, dar m-am smerit și m-am mâhnit. Peste mine au trecut mâniile Tale și înfricoșările Tale m-au tulburat. Înconjuratu-m-au ca apa toată ziua și m-au cuprins deodată. Depărtat-ai de la mine pe prieteni, și pe cunoscuții mei, și cei de aproape ai mei s-au făcut nevăzuți.
Dumnezeu este Domnul şi S a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului
Întru mânia Ta, Dumnezeule, adu Ţi aminte de îndurările Tale, că praf şi ţărână suntem, duh ce iese şi nu se mai întoarce; şi să nu ne pedepseşti cu urgia Ta, ca să nu pierim de tot, ci fereşte sufletele noastre, ca un iubitor de oameni (de două ori).
Slavă… Şi acum…,
Ceea ce ești păzitoarea creștinilor nebiruită, și rugătoare neîncetată către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoșilor; ci sârguiește ca o bună spre ajutorul nostru, care cu credință strigăm către tine: Grăbește spre rugăciune și te nevoiește spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
Apoi Psalmul 50: Miluieşte mă, Dumnezeule…
Cântarea 1
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Slava cea atotlucrătoare şi de o fiinţă şi împreună pe scaun şezătoare şi într o putere şi în trei străluciri, Părinte necuprins şi Fiule şi Duhule Sfinte, de cumplita boală izbăveşte pe robii Tăi, ca să Te slăvim cu bună mulţumire.
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Viforul păcatelor m a împins în adâncul neputinţei şi desele dureri ca furtuna mă învăluiesc pe mine ticălosul. Stăpânire într o putere, Treime Sfântă, milostiveşte Te şi mă mântuieşte pe mine, care pier cumplit.
Slavă…,
De păcatul care ne ţine, Treime nedespărţită, izbăveşte ne pe noi robii Tăi, cu roua milei Tale rourând văpaia cumplitelor dureri, şi dă ne sănătate, ca să Te lăudăm pe Tine cu dreaptă credinţă.
Şi acum…, a Născătoarei:
Preacurată, care ai purtat în pântece pe Răscumpărătorul şi Făcătorul a toate şi Domnul, Cel ce a purtat neputinţele noastre, pe Acela roagă L să izbăvească de cumplita boală pe robii tăi, tu, singura ajutătoare a oamenilor.
Cântarea a 3 a:
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Minţile cereşti, cetele îngereşti, scaunele şi începătoriile, puterile şi domniile Te roagă pe Tine cel bun şi Mântuitorul, slobozeşte pe robii Tăi de boala cea pierzătoare.
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Ca să arăţi adâncul cel mare al iubirii Tale de oameni, Stăpâne atotputernice, slobozeşte de boala cea aducătoare de moarte şi de cumplitele dureri pe robii Tăi, Unule, îndelung Răbdătorule.
Slavă…,
Îngeri şi arhangheli, ca duhuri slujitoare care staţi în faţa lui Dumnezeu, pe Acela rugaţi L să înceteze boala, să risipească molima şi de soarta cea aducătoare de moarte să ne izbăvească.
Şi acum…, a Născătoarei:
Izvor de vindecări bune te a arătat pe tine Hristos Domnul, adâncul cel născut din tine, Fecioară cu totul fără prihană; pentru aceea izbăveşte pe robii tăi, cei ce se îneacă în viforul bolii.
Catavasie:
Izbăveşte din nevoi pe robii Tăi, Milostive, că noi cu osârdie către Tine alergăm, către milostivul şi izbăvitorul şi Stăpânul tuturor, Dumnezeule cel slăvit în Treime.
Am greşit şi fărădelege am făcut, şi pentru aceasta mânia Ta cea dreaptă ne a ajuns pe noi, Doamne Dumnezeul nostru, şi umbra morţii ne a împresurat pe noi şi de porţile iadului ne am apropiat. Deci către Tine, Dumnezeul nostru, în durerea noastră cu umilinţă strigăm: fie Ţi milă de poporul Tău şi nu l pierde tot. Cu umilinţă ne rugăm Ţie: auzi ne şi ne miluieşte.
Doamne, Cel ce stăpâneşti moartea şi viaţa, nu da morţii sufletele robilor Tăi, ci opreşte de la noi mânia şi urgia Ta pentru că pier ca fumul zilele noastre. Răniţi suntem; ca iarba s a uscat tăria noastră şi pierim de tot pentru păcatele noastre. Fie Ţi milă de robii Tăi. Întru pocăinţă, cu lacrimi ne rugăm Ţie: auzi ne şi ne miluieşte.
Adu Ţi aminte, Doamne, că trup suntem, duh ce iese şi nu se mai întoarce, şi cu milostivire opreşte mânia Ta care cu dreptate este pornită asupra noastră, cu care, ca şi cu o sabie înainte de vreme, ne tai pe noi. Slăbeşte boala şi încetează rana care degrab ne pierde; că nu morţii Te vor lăuda pe Tine, nici toţi cei ce se coboară în iad, ci noi, cei vii, Te lăudăm şi cu durerea inimii, suspinând, ne rugăm Ţie: auzi ne şi ne miluieşte.
Mai mult decât toţi Ţi am greşit şi fărădelege am făcut, Stăpâne, şi deşi n am agonisit încă pocăinţă, primeşte gândul nostru în locul ei; şi înduplecându Te spre milă, ca un preaputernic, slobozeşte pe robii Tăi de boala cea de moarte şi de cumplitele dureri. Cu lacrimi, suspinând, ne rugăm Ţie: degrab auzi ne şi ne miluieşte.
Să nu Ţi aduci aminte de fărădelegile şi de nedreptăţile poporului Tău, şi să nu intri la judecată cu robii Tăi, nici să Te întorci de la ei cu mânie; că de vei căuta la fărădelegi, Doamne, cine va putea sta în faţa Ta? Că praf şi ţărână suntem şi starea noastră aici, ca o nimica înaintea Ta; ci ca un îndurat şi de oameni iubitor, milostiveşte Te şi nu ne pierde pe noi întru mânia Ta, pentru fărădelegile noastre. Rugămu ne Ţie, preabunule Dumnezeule, auzi ne şi ne miluieşte.
Cel ce nu voieşti moartea păcătoşilor, ci să se întoarcă şi să fie vii, ca un izvor al vieţii, fă ne vii pe noi cei vrednici de moarte după judecata Ta cea dreaptă, că Tu eşti Dumnezeu, Cel care stăpâneşti viii şi morţii, şi nu pierde cu mânia îngrozirii Tale. Cu strigare tare, întru amărăciunea inimii, şi cu lacrimi ne rugăm Ţie: auzi ne şi ne miluieşte.
Cu milostivire caută, Doamne, spre pătimirea poporului Tău şi Te milostiveşte şi porunceşte îngerului celui ce şi a întins mâna sa ca să ne piardă pe noi pe toţi, precum ai poruncit odinioară, în zilele lui David, să înceteze şi să şi oprească şi acum mâna sa, ca să nu ne piardă de tot; că şi noi, mărturisindu ne întru pocăinţă ca David, strigăm Ţie: am greşit, fărădelege am făcut şi nu suntem vrednici nici de milostivirea Ta. Dar Tu, ca un îndurat, fiind îmblânzit de însăşi milostivirea Ta, arată milele Tale cele de demult şi fereşte poporul Tău şi oile turmei Tale. Rugămu ne Ţie: degrab auzi ne şi ne miluieşte.
Sedealna
Necazuri ne au înconjurat pe noi, Doamne, şi chinurile iadului au dat peste noi, Mântuitorule, şi ne a acoperit pe noi umbra morţii pentru păcatele noastre, Iubitorule de oameni, şi înainte de vreme ne lipsim de viaţă, şi ce să facem nu pricepem. Numai către Tine, doctorul sufletelor şi al trupurilor şi adâncul milostivirii, din inimă, cu durere şi cu umilinţă, căzând, strigăm: Izvorule al vieţii, iartă şi miluieşte pe poporul cel deznădăjduit, pentru Născătoarea de Dumnezeu, Unule, mult Milostive.
Cântarea a 4 a:
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Cu adevărat acum umbra morţii ne a împresurat pe noi şi de porţile iadului ne am apropiat; dar Tu, Mântuitorule, ca un puternic, ridicându ne pe noi, minunate fă milele Tale, Cel ce mântuieşti pe cei ce cu credinţă dreaptă strigă: slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Apostoli slujitori şi propovăduitori şi de Hristos văzători, care aţi luat dar de vindecări şi sunteţi doctori sufleteşti, scoateţi ne din nevoi şi din neputinţa ce ne ţine, rugând pe Stăpânul Iisus, Izbăvitorul şi Domnul.
Slavă…
Viforul păcatelor acum ne a cuprins, valurile neputinţei ne tulbură, suferinţele dese ne îneacă, întristările şi durerile ne au aflat pe noi păcătoşii; apostoli ai Domnului, cu rugăciunile voastre, daţi ne mână de ajutor.
Şi acum…, a Născătoarei:
Cu dureri cumplite din toate părţile fiind loviţi, Fecioară, toţi cădem înaintea ta, la acoperământul tău cel puternic, curată, miluieşte ne pe noi pe toţi; îndură te, a lui Dumnezeu mireasă, şi izbăveşte de moarte şi de cumplita neputinţă şi vindecă, stăpână, durerile.
Cântarea a 5 a:
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Sfinţilor prooroci, care aţi umplut mările cele înşelătoare cu rugăciunile voastre cele izvorâtoare de miere, prefaceţi acum întreaga amărăciune a acestei boli molipsitoare în dulceaţa ce dumnezeiască a sănătăţii.
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Pătrunşi suntem de săgeţile bolii prin porunca Ta, Doamne, şi apasă greu peste noi mâna Ta, Atotputernice; ci, ca un Dumnezeu îndurat, milostiveşte Te spre toţi cu milostivirea Ta, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi mucenici.
Slavă…,
Precum odinioară pe fiul văduvei l ai înviat cu porunca Ta, Cuvinte, Cel ce eşti singur bun şi milostiv, izbăvind pe robii Tăi de cumplita boală, fă i să vieze, Unule, Iubitorule de oameni.
Şi acum…, a Născătoarei:
În noaptea vieţii ne a ajuns viforul tuturor necazurilor şi ne a acoperit întunericul neputinţei; ci străluceşte ne raza de nădejde, Fecioară, şi la lumina sănătăţii îndreptează ne.
Cântarea a 6 a:
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
De marea nemărginită a neputinţelor suntem înconjuraţi şi valurile nenorocirii molipsitoare ne tulbură; Ocârmuitorule Doamne, tinde acum mână de ajutor şi scapă ne de primejdii.
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Precum de demult pe cel slăbănog cu dumnezeiasca Ta voie l ai ridicat din neputinţa bolii şi din patul suferinţei, izbăveşte ne de boala cea grea şi dă ne sănătate, mult Milostive.
Slavă…
Ceata proorocilor, soborul apostolilor şi tabăra mucenicilor acum Te roagă pe Tine, Unule, mult Milostive, pentru poporul Tău: Bunule, îndură Te de el.
Şi acum…, a Născătoarei:
Marie, vistieria cea curată a fecioriei, curăţeşte ne pe noi de boli şi de necazuri, şi de neputinţa ce ne ţine acum miluieşte ne, ca să te mărim pe tine cu credinţă.
Catavasie:
Izbăveşte din nevoi pe robii tăi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că noi cu osârdie către tine alergăm, ca spre un zid nesurpat şi nouă folositoare.
Condac
Durerile iadului ne au înconjurat pe noi şi umbra morţii ne a acoperit, şi ca ceara de foc se topesc zilele noastre de faţa mâniei Tale, Doamne; ci, ca un îndurat, adu Ţi aminte de milă şi cruţă pe poporul Tău, ca, fiind vii, cu pocăinţă să Te lăudăm pe Tine, Iubitorule de oameni.
Antifonul întâi,
Spre cer ridic ochii inimii mele către Tine, Cuvântule, miluieşte mă ca să viez Ţie.
Miluieşte ne pe noi, urgisiţii, făcându ne vase de cinste Ţie, Cuvântule.
Slavă… Şi acum…
Sfântul Duh este pricina a toată mântuirea; de suflă Acesta spre cineva după vrednicie, degrab îl ridică din cele de pe pământ, pe aripi îl înalţă, îl creşte şi sus îl aşază.
Prochimen
Doamne, nu cu mânia Ta să ne cerţi pe noi, nici cu iuţimea Ta să ne pedepseşti.
Stih: Nu este vindecare trupului meu în faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele din pricina păcatelor mele.
APOSTOLUL
(Evrei XII, 1 10)
Fraţilor, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte I, a suferit Crucea, n a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luaţi bine aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. În lupta voastră cu păcatul, nu v aţi împotrivit încă până la sânge. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: «Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte». Răbdaţi spre înţelepţire. Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi, şi nu fii adevăraţi. Apoi, dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare, nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă? Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui.
EVANGHELIA
(Luca IV, 38 44)
În vremea aceea a venit Iisus în casa lui Simon, iar soacra lui Simon era prinsă de friguri rele şi L au rugat pentru ea. Şi El plecându Se asupra ei, a certat frigurile, şi frigurile au lăsat o; iar ea, îndată sculându se, le slujea; dar apunând soarele, toţi câţi aveau bolnavi, de felurite boli, îi aduceau la El; iar El, punându Şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi. Din mulţi ieşeau şi diavoli care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându i, nu i lăsa să vorbească acestea, că ştiau că El este Hristosul. Iar făcându se ziuă, a ieşit şi S a dus într un loc pustiu; dar mulţimile îl căutau şi au venit până la El şi L ţineau, ca să nu plece de la ei. Iar Iisus a zis către ei: Trebuie să binevestesc împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta sunt trimis. Şi propovăduia în sinagogile Galileii.
Slavă…,
Părinte şi Cuvinte şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.
Şi acum…, a Născătoarei:
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.
Stih: Miluieşte ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile noastre.
Stihira
Înfricoşător eşti, Doamne, şi cine va suferi mânia Ta cea dreaptă? Sau cine Te va ruga pe Tine pentru poporul cel greşit şi deznădăjduit? Dar pentru îndurările Tale cele fără de număr şi pentru iubirea Ta de oameni şi pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor care se roagă către Tine pentru noi, Te pleacă spre milostivire, pentru că noi toţi suntem fără răspuns, căci robi greşiţi suntem; de aceea degrab Te milostiveşte şi miluieşte zidirea Ta, Stăpâne, ca în reaua certare în care suntem să nu pierim noi, robii Tăi, Milostive.
Cântarea a 7 a:
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Mă arde cuptorul durerilor fără de număr şi neîncetat mă aprinde văpaia cea necruţătoare a focului bolii; ci cu roua milei Tale, Mântuitorule, răcoreşte pe cel ce cântă: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Prooroci, apostoli, soborul mucenicilor, dumnezeieşti învăţători, cu rugăciunile voastre alinaţi durerile celor bolnavi şi dăruiţi sănătate celor ce cântă: bine eşti cuvântat. Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă…,
Cu cuvântul pe Lazăr l ai înviat; acum, ridicându ne pe noi din groapa bolii celei cumplite, viază ne, Doamne, ca să cântăm cântare de mulţumire: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum…, a Născătoarei:
Milostivă fiind şi Maică Celui cu totul milostiv, îndură te şi izbăveşte pe poporul care cheamă mila ta, Fecioară, şi cântă: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8 a:
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Cu durere gemem în patul suferinţei noastre şi din boala pierzătoare strigăm către Tine, Iubitorule de oameni, şi înălţând acum ochii inimii, cerem sănătate. Cercetează ne pe noi, Mântuitorule, şi ne ridică să cântăm: popoare preaînălţataţi L întru toţi vecii.
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Cel ce din milostivire Te ai îmbrăcat în a noastră neputinţă şi ai voit a Te asemăna oamenilor, pentru rugăciunile preacuvioşilor Tăi, mântuieşte ne pe noi, cei fără nădejde, şi ne ridică din groapa deznădăjduirii, ca să cântăm: tineri binecuvântaţi L, preoţi lăudaţi L, popoare preaînălţaţi L întru toţi vecii.
Slavă…,
Făcătorule al firii, dătătorule de vindecări, ca cel ce ai inimă îndurată şi noian de milostivire, îndelung Răbdătorule, cu luare aminte cercetează pe poporul Tău de boala cea molipsitoare şi viază l ca să cânte: preoţi binecuvântaţi L, popoare preaînălţaţi L întru toţi vecii.
Şi acum…, a Născătoarei:
Ajutătoarea cea tare şi apărătoarea cea adevărată, nădejdea deznădăjduiţilor, cercetează, preanevinovată, pe robii tăi, care pătimesc cumplit; uşurează greutatea bolii celei amare; depărtează neputinţa şi boala cea molipsitoare şi mântuieşte pe robii tăi, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 9 a:
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Minuni fără de număr ai făcut, Cel ce eşti fără de moarte; arată mila Ta spre robii Tăi, Dumnezeule, ca un milostiv, şi de boala ce ne a cuprins pe noi acum liberează ne pentru rugăciunile celei ce Te a născut pe Tine, şi ale cetei purtătorilor Tăi de biruinţă.
Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.
Pentru rugăciunile îngerilor, arhanghelilor, proorocilor, apostolilor, mucenicilor, preacuvioşilor, ierarhilor şi ale tuturor sfinţilor Tăi, plângerea cea grozavă a robilor Tăi schimb o, Atotputernice, în bucurie, vindecă durerea, uşurează boala şi sănătate ne dăruieşte.
Slavă…,
Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Doamne, Cel bogat în milă, pe Tine Te rog, vindecă multele mele patimi şi mă izbăveşte de dureri şi de necazuri, ca un singur bun şi binefăcător; şi mântuieşte pe cei ce cu dreaptă credinţă Te slăvesc.
Şi acum…, a Născătoarei:
Ceea ce ai născut pe Înduratul şi Milostivul, pe Făcătorul şi Domnul, stăpână, arată acum spre mine obişnuitele tale îndurări şi mă izbăveşte din cumplita boală ce topeşte sufletul meu, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi mi dăruieşte sănătate, ca neîncetat să te măresc pe tine.
Cuvine se cu adevărat să te fericim…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…
Miluieşte ne pe noi, Doamne…, Slavă…, Doamne, miluieşte ne pe noi…, Şi acum…, Uşa milostivirii deschide o nouă…
Rugăciune
la năprasnica moarte de boli molipsitoare
Făcute de sfinţitul patriarh Filotei.
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, izvorul cel nesecat al îndurărilor, noianul cel nepătruns al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al îndelungatei răbdări şi al bunătăţii, Care aduci multe feluri de bătăi şi de răni asupra neamului omenesc spre folosul lui prin marea Ta iubire de oameni, pentru ca neînfrânarea şi pornirea noastră spre păcat, fiind stăpânită ca de un frâu de frica Ta cea dumnezeiască, să nu se pornească împotriva chipului cel dumnezeiesc, nici să batjocorească firea cea aleasă a sufletului nostru, opreşte, Te rugăm, această armă ascuţită şi neaşteptată a morţii, adusă asupra firii noastre, ca să nu ne împuţinezi mai mult decât pe toate neamurile, nici să ne dai spre batjocură vrăjmaşilor celor care lucrează cu mintea şi celor care lucrează cu simţurile.
S au pustiit cetăţile, s au stricat târgurile; praznicele cele sfinţite şi slujbele şi frumuseţea cântărilor dumnezeieşti, în bună parte, au tăcut; case frumoase şi mari, după cum zice Scriptura, au pierit şi nu este cine să locuiască în ele.
Frică şi cutremur a venit peste noi şi negura întunecată a acestei morţi înfricoşătoare ne a acoperit pe toţi. Nu apucăm, Stăpâne, noi rudele să jelim pe cei răposaţi, precum este obiceiul, că a şi venit sfârşitul nostru, şi căutăm pe alţii care să ne jelească, şi suntem daţi aceleiaşi gropi de obşte.
Noi cei vii şi văzuţi nu mai socotim că suntem vii, de frica acestei bătăi înfricoşătoare; nu ne mai încredem nici în noi înşine, bănuind fiecare din noi că are în sine semnul şi rana morţii şi, înainte de moarte, cumplit de frica morţii murim.
Aceasta este plata răutăţii noastre; acesta este sfârşitul cel cuvenit faptelor noastre viclene şi necurate; acestea sunt isprăvile cele rele ale desfrânării, ale nedreptăţii şi ale călcării noastre de jurământ; acest şarpe cu trei capete, înfigând în noi dinţii săi cei veninoşi, ne a adus această stricăciune şi această moarte, după cum zice Scriptura: pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultători. Pentru care nu putem nici ochii minţii să i ridicăm, nici să ne rugăm curat ca să dobândim mila Ta, fiecare din noi fiind apăsat de greutatea cugetului ca de nişte obezi de fier.
Dar nu ne părăsi pe noi cu totul şi, pentru numele Tău cel sfânt, nu strica aşezământul Tău, ca să nu fim lipsiţi de vremea pocăinţei şi a întoarcerii, noi ticăloşii. Ştim că şi această bătaie de moarte cu iubire de oameni ai adus o pentru că, de multe ori făgăduind pocăinţă şi de multe ori minţind, ne am osândit spre tăiere ca şi smochinul cel neroditor.
Dar mai ai încă răbdare ca un lucrător iubitor de oameni, Care nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu; Cel care ai poruncit ca de şaptezeci de ori câte şapte să iertăm păcatele fraţilor; Care poţi din pietre tari şi neroditoare să ridici fii lui Avraam, pentru că numai Ţie sunt cu putinţă toate cele ce sunt la oameni cu neputinţă, Stăpâne, Iubitorule de oameni. Ca şi prin noi în neam şi în neam să se slăvească preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune
Am greşit, fărădelege am făcut, n am făcut dreptate înaintea Ta, Preabunule Stăpâne. Am călcat poruncile Tale cele mântuitoare şi făgăduinţele noastre cele sfinţite, pe care le am făcut la Sfântul Botez înaintea marelui Tău jertfelnic şi înaintea îngerilor şi a oamenilor; ne am lepădat de înfricoşătorul sânge al legii prin care ne am sfinţit, socotindu l lucru de nimic şi înjosind harul Duhului şi nebăgând în seamă înfierea cea înfricoşătoare şi mai presus de fire.
Toată Scriptura şi legea cea dumnezeiască şi învăţătura cea insuflată de Dumnezeu au fost socotite de noi ca sunet deşert şi vorbe lipsite de fapte; noi, ticăloşii, purtăm numai cu numele şi în vorbe cinstita Evanghelie şi adevăratul creştinism.
Mâinile noastre s au nevoit spre toată răpirea şi lăcomia; picioarele au fost grabnice şi îndrăzneţe spre toată nedreptatea şi răutatea, gata a merge şi a călca partea fraţilor şi a mânca pe săraci. Am făcut gura, organul sfintelor rugăciuni şi al cuvintelor, organ de toată ruşinea şi vorba nebunească, de călcare de jurământ şi de clevetire.
Ochii noştri şi toate simţirile noastre peste măsură le am umplut de desfrânare şi de toată necurăţia. Mintea, care împărăţeşte în noi, adică sămânţa cea dumnezeiască, am înjosit o, şi mădularele Tale, Hristoase, le am făcut mădulare ale desfrânării, şi, în loc de biserici ale lui Dumnezeu, ne am făcut locaşuri de stricăciune şi de necurăţie.
Pentru aceasta, Preabunule Stăpâne, noi, ticăloşii, spre mânie am întors marea Ta iubire de oameni. Mulţimea facerilor Tale de bine, nebuneşte am înlocuit o cu pedeapsă; căci de vreme ce nici prin cele bune ale noastre şi nici prin bolile celor de aproape nu ne am făcut mai buni, pe dreptate am pornit singuri asupra noastră această certare dreaptă şi bătaie; dar nu cu iuţimea Ta să ne mustri pe noi, nici cu mânia Ta să ne pedepseşti pe noi, Doamne.
Ţie unuia am greşit, dar Ţie unuia ne şi închinăm şi cu inimă umilită aducem Ţie mărturisire ca o jertfă curată. Lasă, iartă, Iubitorule de oameni Stăpâne; opreşte bătaia cea pe dreptate adusă asupra noastră; să biruiască adâncul îndurărilor Tale mulţimea cea vicleană a păcatelor noastre.
Noianul bunătăţii Tale celei nemărginite să acopere marea cea amară a răutăţii noastre. Avem pilde mari ale iubirii Tale de oameni: pe tâlhari, pe desfrânate, pe vameşi şi pe fiul cel desfrânat, care ne au întrecut pe noi, ticăloşii, şi în împărăţia cerurilor înainte au ajuns. Cu aceia primeşte ne şi pe noi, care ne mărturisim şi cădem înaintea Ta, Stăpâne, deşi suntem departe de întoarcerea şi de curata pocăinţă a acelora; dar bunătatea Ta cea nemăsurată să împlinească lipsa, şi mai bine să facă chiar totul, de vreme ce de toate suntem lipsiţi cu totul.
Îndurare şi milostivire, care Te îmblânzeşte pe Tine, ai Crucea şi moartea cea de bunăvoie, pe care ai răbdat o pentru noi, nemulţumitorii; luptele apostolilor, sudorile cuvioşilor, sângele mucenicilor şi, mai înainte de toate, ai nădejdea şi mântuirea cea de obşte a tuturor, pe Născătoarea de Dumnezeu, care mai presus de fire Te a născut; ale căror rugăciuni cu iubire de oameni primindu le, din nevoia aceasta de acum şi de chinul cel veşnic ce va să fie, ne izbăveşte pe noi. Cu harul şi cu iubirea de oameni ale Celui fără de început al Tău Părinte, cu Care împreună eşti binecuvântat, şi ale Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.