Zis-a Iisus: Oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a zidit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. (Matei 7, 24-25)
Citeşte, dragă cititorule, cu luare-aminte această învăţătură şi te gândeşte bine asupra ei, căci în ea este vorba şi despre tine şi despre mântuirea sufletului tău.
Ştii tu care este temelia cea de piatră pe care trebuie să-ţi clădeşti casa vieţii tale? Această temelie este, dragă cititorule, stânca Golgotei, este Iisus, Răscumpărătorul şi Mântuitorul nostru. „Că nimeni nu poate pune alta temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos“ (I Cor. 3, 11).
Temelia vieţii noastre sufleteşti şi creştineşti este Iisus Mântuitorul pe Care L-a trimis Tatăl ca „o Jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre, ca noi să trăim printr-Însul“ (I Ioan 4, 9-10). Prin Jertfa cea sfântă, Iisus Mântuitorul ne-a împăcat cu Dumnezeu şi „ne-a dat putere să ne facem iarăşi fiii Lui“ (Ioan 1, 12).
Viaţa ta cea sufletească e aşezată pe temelia cea de piatră când ai înţeles şi ai primit cu adevărat Jertfa Crucii Mântuitorului… Când ai înţeles că Iisus Hristos a murit pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta şi pentru mântuirea ta… Când ai înţeles că viaţa ta e un dar al Jertfei de pe Cruce.
Viaţa ta cea sufletească e zidită pe temelia cea de piatră când ai aflat că Jertfa Crucii nu este numai o iertare a păcatelor tale şi o împăcare cu Dumnezeu, ci este o putere…
Este toată puterea vieţii tale sufleteşti. Prin Jertfa Crucii, Iisus Mântuitorul ne-a dat şi nouă putere să ne răstignim, să murim faţă de păcat şi să înviem cu El la o viaţă nouă (Rom. 6). Temelia şi tăria vieţii noastre sufleteşti este Iisus Hristos şi Jertfa Lui cea sfântă. Fără de El noi nu putem face nimic. „Fără Mine, nu puteţi face nimic“ (Ioan 15, 5).
Când ţi-ai pus viaţa pe această temelie, atunci eşti „a lui Dumnezeu zidire“ (I Cor. 3, 9), atunci eşti casa lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte în tine (cf. I Cor. 3, 16). Numai când ţi-ai pus viaţa pe această temelie, capeţi putere să şi „faci“ Cuvântul lui Dumnezeu. Când ţi ai pus „viaţa pe această temelie, viaţa ta deodată se umple de dar şi putere… Dintr-un „om lumesc“, te faci un „om duhovnicesc“; din „om vechi“ – „om nou“ (Efes. 4, 24); dintr-un prăpădit şi pătimaş, te faci un „nebun pentru Hristos“ (I Cor. 4, 10). Când temelia vieţii tale este Iisus Hristos, atunci orice valuri, orice furtuni de ispite, de patimi, de necazuri, de întristări, de prigoane s-ar scula împotriva ta, tu stai liniştit, pentru că viaţa ta este clădită pe stâncă.
Pe această temelie de piatră se simţea Apostolul Pavel când striga: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?“… (Rom. 8, 35).
Dragă cititorule! Viaţa aceasta este o neîncetată furtună cu vânturi de ispite şi tunete de fărădelegi. Marea vieţii răsună neîncetat de vuietul apelor fărădelegilor. Numai cel ce-şi are viaţa clădită pe temelia cea de piatră poate sta ne-clintit în faţa acestor furtuni. Numai cel ce trăieşte clipă de clipă o viaţă cu Domnul poate sta neclintit în faţa ispitelor… Numai cel ce soarbe clipă de clipă dar şi putere din Jertfa Crucii poate birui furtunile ispitelor şi valurilor fărădelegilor. Trăieşti tu o astfel de viaţă?
Şi acum să vedem cine sunt cei ce zidesc pe temelia cea de nisip.
Mai întâi sunt cei ce ascultă cu drag Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu-l fac. Aceştia sunt cei despre care zicea Mântuitorul: Ce-Mi ziceţi Mie „Doamne, Doamne“ şi nu faceţi voia Mea? (Luca 6, 46)… Că „nu oricine Îmi zice Mie «Doamne, Doamne» va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu“ (Matei 7, 21). Sunt foarte mulţi oameni credincioşi şi evlavioşi la vedere, dar viaţa lor e plină de păcate: sunt răi, pizmaşi, zgârciţi, egoişti etc. De ce? Pentru că viaţa lor cea creştinească nu e zidită pe temelia cea de piatră, pe temelia cea vie şi de putere dătătoare, care este Iisus Mântuitorul şi Biruitorul… Viaţa lor nu-şi soarbe puterea din izvorul vieţii şi puterii, care este Crucea şi Jertfa Mântuitorului. Să luăm aminte că noi, românii în special, trăim un astfel de creştinism de suprafaţă… un creştinism plin cu „Doamne, Doamne“, dar gol de fapte bune şi lipsit de putere creştinească. Din creştinismul nostru lipseşte tocmai Hristos, lipseşte Golgota, de aceea viaţa noastră e aşa de săracă în fapte de putere creştinească…
Pe temelie de nisip clădesc apoi şi cei ce se lasă de păcate, dar la vreme de ispită iar cad şi iar se întorc la ele. Eu am cunoscut creştini care, în posturile cele mari, se lăsau regulat de băutură şi sudalme, dar îndată ce soseau sărbătorile cu balurile şi valurile petrecerilor, într-o clipă se răsturna tot ce clădiseră şi crâşmele iarăşi răsunau de beţiile şi de înjurăturile lor. Clădirea lor se răsturna în valurile ispitelor, pentru că îi lipsea temelia cea de piatră: îi lipsea o îndreptare din temelie a vieţii, îi lipsea renaşterea sufletească. Mulţi pătimaşi umblă să se lase de patimi, dar încercarea lor e zadarnică, pentru că la asta trebuie „temelia cea de piatră“: schimbarea din temelie a vieţii, renaşterea la o viaţă nouă cu Domnul. Piatra din capul unghiului, Care este Iisus Hristos, nu este nici azi luată în seamă de clăditori (Luca 20, 17). De aceea e plină lumea de creştini fără putere creştinească… şi de aceea trosnesc în toate părţile clădirile sufleteşti ale creştinilor de azi.
Cei ce clădesc pe nisip sunt apoi mulţimea cea mare a păcătoşilor. Viaţa tuturor păcătoşilor, viaţa tuturor celor care stăruie în fărădelegi şi nepăsare de cele sufleteşti e o casă zidită pe nisip, care se răstoarnă cu huiet mare în cli-pele morţii.
Pe temelie de nisip clădesc, spre pildă, lacomul şi zgârcitul, care nu se mai satură de bani şi averi şi pe urmă le lasă pe toate şi duc cu ei numai sicriul. Pe temelie de nisip îşi clădesc viaţa şi cei ce trăiesc numai pentru pântece, pentru pofte şi desfătări lumeşti… Pe temelie de nisip îşi clădesc viaţa şi cei ce trăiesc în zavistii, în pizme, pâri, îm-perecheri, răzbunări… Pe temelie de nisip îşi clădesc viaţa şi toţi ceilalţi păcătoşi: desfrânaţii, hoţii, înşelătorii, beţivii, suduitorii etc. Toţi aceştia sunt case zidite pe nisip sau, mai bine zis, sunt case pe care vânturile şi furtunile ispitelor le-au răsturnat.
„Fiecare să ia seama cum zideşte“ (I Cor. 3, 10). Aşa vă zic şi eu cu Apostolul Pavel: Puneţi-vă casa vieţii pe temelia cea de piatră… până nu-i prea târziu, căci vine moartea şi atunci nu mai aveţi vreme. Eu am slujit zece ani ca preot şi am văzut mulţi oameni murind. O, ce cumplită este moartea păcătoşilor! Întocmai ca oamenii ce sunt în pericol să se înece, aşa cei păcătoşi, în clipa morţii, aleargă să scape de valurile pieirii, dar nu mai pot, căci e prea târziu. Mă înfior şi azi când mi-aduc aminte cum mor păcătoşii şi, plin de această înfiorare, strig de aici, din cartea aceasta: pune-ţi, omule, casa vieţii pe temelia cea de piatră; pune-o acum până eşti viu, căci la moarte-i prea târ-ziu!
Preot Iosif Trifa, «DIN PILDELE MÂNTUITORULUI»