Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 28 iulie:
„Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!“ (Psalmi 84, 1)
Lăcaşul Domnului este totdeauna plăcut, când sufletele pătrunse de evlavie se duc în el să admire slava Domnului.
Şi când, atâta timp cât stau acolo, sunt pătrunse de cutremurul sfânt al Prezenţei Sale Preasfinte, toate sufletele petrec cu Dumnezeu.
Atunci atmosfera este totdeauna înălţătoare, rugăciunile – fierbinţi, lacrimile – uşurătoare
şi cântările – pline de frumuseţe,
căci lumina, plină de o blândă duioşie a lui Hristos, umple sufletele curăţite, revărsând tuturor bucuria cerească şi binecuvântările Lui îmbelşugate.
Atunci totul este înălţător şi dumnezeiesc…
Aşa era cândva Sfântul Lăcaş al Templului din Ierusalim, pentru dragostea şi deosebita frumuseţe a căruia s-a scris acest atât de inspirat şi fericit imn sfânt.
Cine intra odată şi trăia ceva din fericirea unei atât de înalte stări dumnezeieşti acolo, acela purta pe veci neuitată în inimă fericirea clipei trăite.
Şi toată viaţa tânjea de un dor fierbinte s-o mai retrăiască o dată.
Căci Dumnezeu, împlinindu-Şi cu credincioşie făgăduinţa rămânerii Sale necurmate acolo, revărsa lumina fericită şi dulce a Feţei Sale şi a Duhului Său peste toţi cei care mergeau cu credințăîn casa Lui cea sfântă și stăteau cu smerenie tot timpul rugăciunii, plini de evlavie, închinându-i-Se Lui în dumnezeiescul Său Lăcaș…
Și tot tipul cât, în acest sfânt Lăcaș al Domnului, au slujit oameni plini de credință și cu curăție de inimă în ascultarea poruncilor Domnului, tot poporul se apropia de altar cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste…
Atmosfera Sfântului Lăcaș al lui Dumnezeu se păstra înalt duhovnicească, iar Duhul Sfânt Se odihnea cu bucurie și rămânea cu binecuvântare peste toți, sfințind totul.
Cât de plăcute erau atunci lăcașurile Domnului,
cât de înălțătoare erau slujbele Lui,
cât de minunte, praznicele Sale
și cât de neuitate, stările fericite petrecute în ele!…
Dar, când inima conducătorilor și a poporului s-a stricat de la curăția dragostei față de Dumnezeu, tot farmecul sfânt s-a dus.
Când au început să uite și să calce, ci toții, sfintele Domnului legăminte, făcute cândva pentru a fi veșnice cu Dumnezeu, totul a decăzut.
Când în viața și în inima tuturor a înecput a-si face loc tot mai larg iubirile cele străine de Dumnezeu, lumina bucuriilor s-a stins și când pașii lor au pornit tot mai îndrăzneț pe căile păcatelor păgânești, atunci toată Fața Domnului și tot Duhul Său erau întristate neîncetat între ei – și, în urmă, îndepărtate de tot…
Se împlineau în felul acesta tristele înștiințări și dureroasele bănuieli ale Domnului, Care cunoștea inima acestui prea slab și prea iubit popor (2 Cron. 7, 19-22).
De aceea, nici împlinirea acestor înștiințări n-a întârziat să vină, ci a venit curând cu o nebănuită și cutremurătoare grozăvie (Ier. 22, 5 și 25, 9-11; 2 Împ. 25, 1-2).
Când, după trecerea primului pârjol nimicitor peste călcătorii legământului cu Dumnezeu și cu Lăcașul Lui cel Sfânt, în bunătatea Lui, Domnul Și-a adus iarăși, cu milă, aminte de ei și S-a întors, dăruindu-le țara și Templul din nou, după anii robiei (Ezra, cap. 1 și 6). Atunci, pentru o vreme, poporul a gustat iarăși ceva din bucuriile de altădată.
Dar de acum, pe totdeauna, aceste bucurii erau umbrite de o amintire care le va sângera inimile neîncetat…
Însă înviorarea aceasta n-a ținut prea mult…
Căci păcatul s-a repetat din nou și mai aprins, aceasta făcând vinovăția lor și mai mare, iar pedeapsa ei și mai cumplită (Mat. 24, 2; Luca 11, 50-51).
Atunci Templul le-a fost luat pentru totdeauna,
Iar Ierusalimul și Țara au trăit o nimicire cum n-a mai fost alta o în istorie!
Istoricul Iosif Flaviu scrie că numărul celor uciși de romani în timpul războiului din anul 70 a fost de 1 337 490 de vieți.
Iar numărul celor luați în robie 101 700 de oameni…
Templul a fost nimicit și totul a fost ars…
Iată prețul neascultării!
Iată sfârșitul păcatului!
Iată lecția cutremurătoare la care trebuie să medităm!
O, Prea Sfânt și Îmfricoșat Dumnezeu,
Tu ești plin de milă,
Dar și cutremurător de drept!
Te rugăm, fă-ne treji și atenți asupra îndatoririlor noastre de ascultare a voii Tale
și asupra respectului evlaviei și credinței cu care trebuie să cinstim Lăcașul Tău Sfânt
și altarele Tale, Doamne al Puterilor.
Ca nu cumva, uitând respectul datorat, să cădem în marele păcat al călcării sfințeniei Casei Tale, întristând Fața Ta și meritând osânda.
O Doamne, ferește-ne de acest păcat grozav care aduce totdeauna după el urgia pedepsei Tale.
Și ajută-ne ca, ascultând cu evlavie de îndemnurile Tale, să trăim în curăție față de Tine în lăcașul Tău Sfânt,
Pentru ca să Te avem totdeauna plin de binecuvântare în mijlocul nostru.
Amin.
*
* *
„Toți credincioșii au datoria de a prețui și a iubi Biserica și de a-și împlini cu sfințenie datoriile față de ea… Prin împlinirea conștiincioasă a datoriilor față de Biserică, credincioșii îi dau putința să lucreze cât mai rodnic pentru binele întregii omeniri și pentru binele fiecăruia dintre ei“ (Învățătura de credință ortodoxă).
*
Fiii mei, să nu vă pierdeți dragostea de cele bune:
De biserică,-adunare, de Scripturi și rugăciune,
Căci dacă vă pierdeți gustul de plăcerea cea curată,
Neînchipuit de greu e să-l mai câștigați vreodată.
DIN LOCUL TĂU
Din locul Tău slăvit în veci,
Cerescule Părinte,
Spre ruga noastră să te-apleci,
Noi Te rugm fierbinte!
Spre Tine-al Tău umil popor
Smerită rugă poartă,
Ascultă, Doamne, glasul lor
Și iartă, Doamne, iartă!
A noastre multe slăbiciuni
Și multa neștiință
Cu preapuține rugăciuni
Și prea slabă credință!
– Atâtea trebuințe-avem
Și-atâtea mari păcate,
Vezi starea grea-n care suntem
Și scapă-ne de toate!
O, n-avem rugă și cuvânt
Așa cum se cuvine
Pământ suntem, dar din pământ,
Smeriți, strigăm spre Tine!
Tu ne ești Domn și Împărat
Iar noi, cu cât ne-apasă,
Venim spre Ochiul Tău curat
Și inima-Ți duiasă…
Privește lumea-n crunte uri
Câți frați stau să se-omoare,
Rugămu-Te să Te înduri,
Fă pace-ntre popoare!
Fă să se-ntoarcă cei plecați
Să-și plângă neascultarea,
Să-și re-nnoiasă-mbrățișați
Iubirea și iertarea!
În orice suflet, îndreptar
Cuvântul Tău L-așază
Ca pururi faptei lor hotar
Doar voia Ta s-o vază.
Spre harul Tu nădăjduim
Și mila Ta cea multă,
Spre Tine, Doamne, ne smerim,
Te-ndură și ne-ascultă!
*
* *
Cuvinte înțelepte:
„Căința fiului pierdut este chipul căinței adevărate. El nu pune vina pe nimeni, ci numai pe sineși. El nu se gândește și nu plănuiește cum să-și scuze rătăcirea când va ajunge în fața tatălui, ci își depune toată greșala lui și toate lacrimile lui în rugăciunea: «Tată, greșit-am la cer și înaintea ta!»“ (Preot Iosif Trifa).