I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 48 / 10 dec. 1922, p. 5
„În vremea aceea, un om oarecare s-a apropiat către Iisus ispitindu-L pe El şi grăind: «Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa veşnică?». Iar Iisus i-a zis lui: «Poruncile ştii: să nu curveşti. Să au ucizi. Să nu furi. Să nu fii mărturie mincinoasă. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe muma ta». Iar el a zis: «Acestea toate le-am păzit din tinereţile mele». Iar Iisus, auzind acestea, i-a zis lui: «Încă una îţi lipseşte: toate câte le ai vinde-le şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino după Mine». Iar el, auzind aceasta, s-a întristat, că era bogat foarte. Şi văzându-l Iisus că s-a întristat, a zis: «Cât de anevoie vor intra întru împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât bogatul a intra întru împărăţia lui Dumnezeu…»” (Lc 18, 18-25).
„Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”, L-a întrebat omul din Evanghelia de duminică pe Iisus. „Ţine poruncile”, i-a răspuns Iisus şi omul era gata-gata să fie declarat moştenitor al vieţii de veci, pentru că se lăuda că „păzeşte toate poruncile”. Dar Hristos ştia că o patimă îl ţine legat în lanţuri şi această patimă – lăcomia şi iubirea lui de avuţii – a ieşit îndată la iveală când i-a zis Iisus: „împarte săracilor averea ta şi vino după Mine”. Iubirea de avuţii „l-a întristat foarte” pe bogat şi nu l-a lăsat să plece după Hristos. La aceasta a zis Iisus învăţăceilor: „Anevoie vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu”, ca şi cum ar zice: „Iată, din pilda acestui om văzurăţi cum lăcomia, iubirea şi grija averilor îi împiedecă pe mulţi bogaţi să intre în împărăţia cerului».
Să luăm aminte! Nu cumva să credeţi că Hristos, cu pilda Evangheliei de duminică, ar cere de la noi să ne vindem averile şi să le dăm săracilor, ca să ne putem mântui. Na averea, strângerea şi câştigarea ei prin muncă cinstită este o piedică pentru împărăţia lui Dumnezeu, ci lăcomia, care face din avere un idol pe care omul îl are mai drag şi mai scump decât pe Hristos şi sufletul său. Acest păcat l-a avut şi acest păcat l-a pierdut şi pe omul din evanghelia de duminică. „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea”, zice psalmistul; iar Apostolul Pavel scrie că „nimic nu-i iertat să ne despartă de Hristos: nici sărăcia, nici bogăţia”… Dar sminteala asta-i, că oamenii îşi lipesc inima şi îşi pun inima în alergările, plăcerile şi ispitele averilor care îi despart şi îi departă mereu de Hristos, ca pe omul din Evanghelie.
Cititorule! Te-ai întrebat şi tu cândva ca omul din Evanghelie: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”. Dacă nu te-ai întrebat, întreabă-te în fiecare zi şi nu uita că la această întrebare numai un singur răspuns bun poate fi: să te pui în slujba lui Hristos cu totul şi să-ţi pui în această slujbă tot ce ai. „Vino după Mine”, a zis Iisus către bogatul din Evanghelie; şi acest glas te cheamă şi pe tine, ca să te pui în slujba lui Hristos cu tot ce ai: cu averea ta, cu banii tăi, cu mâinile, cu picioarele tale, cu gura, cu vorba, cu scrisul şi sfatul tău. Asta înseamnă şi să te lepezi de toate patimile şi păcatele tale. Dar sminteala-i tocmai asta, că, în asemănarea omului din Evanghelie, oamenii nu-şi pun tot ce au în slujba lui Hristos, nu vor să se despartă de anumite patimi şi plăceri. Bogatul din Evanghelie, pus să aleagă între Iisus şi averi, a ales averea şi L-a lăsat pe Iisus, adică n-a voit să-şi pună şi averea în slujba Domnului. Tot aşa şi astăzi, unii L-ar primi pe Hristos în casa lor, dar aşa ca cheile de la lada cu bani să rămâne şi mai departe la ei; iar alţii ar dori ca şi după primirea lui Hristos să le mai rămână cutare şi cutare plăcere sau patimă. Eu, care scriu aceste tâlcuiri, sunt preot şi păstor de suflete şi mi-aduc aminte că nu o dată, stând în scaunul mărturisirii, veneau unii creştini şi, în chipul omului din Evanghelie, începeau să înşire: „N-am omorât, părinte, n-am furat, n-am aprins, postesc, fac mătănii”… „Bine, fiule, îi ziceam, dar am auzit că eşti tot mânios cu cela şi cela. Să te împaci cu ei!”. „Asta una, părinte, n-o pot face”, răspundea de sub patrafir creştinul. Şi cu „asta una” veneau şi alţii, care spuneau că nu se pot lăsa de sudalmă, de băutură… Să luăm aminte că aceasta e o mare greşeală, pe care tocmai Evanghelia de duminică o osândeşte.
Creştinilor! Moştenitorii Împărăţiei lui Dumnezeu pot fi numai fiii lui Dumnezeu, iar fiii lui Dumnezeu pot fi numai aceia care L-au primit pe Hristos şi trăiesc cu Hristos. Iar a trăi cu Hristos înseamnă că El este stăpân şi poruncitor în casa sufletului nostru. Dar când îl bagi pe cineva stăpân şi poruncitor în casa ta, trebuie să-i dai lui cheile de la toate încăperile tale: de la casă, de la cămară, de la lada cu bani, de la pod, podrum… Dacă casa şi cămara, şi lada, şi punga ta nu se deschid niciodată pentru cei săraci şi alte fapte bune, acesta e semnul cel rău că nu te-ai pus cu tot ce ai în slujba lui Hristos, iar Evanghelia de duminică tocmai aceasta ne porunceşte.