Traian Dorz, din CÂNTAREA VEŞNICIEI
Ce târziu am început să trăiesc, Iisuse, –
timpul meu spre Nevăzut ce curând se duse!
Ce târziu mi s-au deschis ochii spre viaţă,
– azi mi-e totul ca un vis învelit în ceaţă.
Ce târziu am auzit despre Calea Vie,
ce-n zadar mi-am risipit viaţa mea pustie!
Ce târziu ajung să-mi pun spre câştig dinarii,
câţi i-am risipit nebun una cu tâlharii!
Ce târziu văd eu, Iisus, ce-am pierdut întruna
şi ce multe mi s-au dus azi, pe totdeauna!
O, ce har că azi Te-ascult şi că vin la Tine
– dar de-aş fi venit de mut cât era mai bine!