Cel care plânge după-această
viaţă şubredă şi grea
e-un orb – că nu-i pe lume nimeni
să nu se ducă de la ea.
Cel care-şi crede-al lui pământul
se-nşală-n felul cel mai rău,
că, orb fiind, nenorocitul
nu vede că e el al său.
Dar cel ce nu-şi alege Cerul
şi-al vieţii veşnice temei
acum, când Dumnezeu l-îmbie,
e înmiit mai orb ca ei.
Traian Dorz, Cântări de sus