A trecut la Domnul în ziua de 20 decembrie 1977 şi a fost petrecut de o mare mulţime de fraţi şi surori, cât şi de locuitorii satului Sfântu Ilie.
Fratele Vasile Cerlinca s-a născut în anul 1894, luna aprilie, ziua 24, în satul Sfântu Ilie, judeţul Suceava. Întoarcerea lui la Domnul a fost aşa:
În anul 1929 i-a venit în inimă o puternică sete după Cuvântul lui Dumnezeu şi după aflarea mântuirii. Îl dorea şi-L căuta pe Domnul cu toată aprinderea inimii lui. În timpul acela, mergând fratele Vasile pe la primarul din satul său, a văzut la el două cărţi, şi anume: „Călătoria la Ierusalim” şi „Ce este Oastea Domnului”, şi i le-a cerut să le citească. Primarul, care nu le dăduse nici o importanţă, i le-a dat, iar fratele Vasile L-a aflat din ele pe Domnul Iisus după Care înseta sufletul său.
A intrat îndată în Oastea Domnului şi apoi a pornit să-i cheme şi să-i aducă şi pe mulţi alţii la Dumnezeu, până la mari depărtări. Duhul Domnului Iisus, Care îi umpluse inima, îl făcuse să fie blând, bun, iubitor, smerit şi înţelept, aşa că tot cuvântul lui era ascultat şi urmat de mulţi. Se folosea de orice prilej pentru a vorbi despre Domnul la toţi cei cu care se întâlnea. De multe ori, călătorind cu trenul şi vorbind oamenilor, erau suflete care Îl primeau acolo pe Domnul şi deveneau fraţi preaiubiţi.
Prin lupta şi alergările sale pe sate cu cărţile Oastei şi cu îndemnurile sale, s-au format adunări ale Oastei în Sfântu Ilie, în Şcheia, Zahareşti, Lisaura, Tisăuţi, Burdujeni, Adâncata…
Cuvântul lui era numai dragoste şi chemare. Toate chemările lui începeau cu îndemnurile dulci: „Veniţi, gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul şi ce fericită este viaţa trăită cu El…”
A fost hărţuit mereu şi el, în toate felurile, ameninţat şi prigonit. A fost dus în faţa autorităţilor lumeşti, batjocorit şi lovit pentru Numele Domnului, dar el nu s a lăsat înfricat de nimic, nici nu a încetat să-L slujească şi să-L vestească pe Domnul Iisus. A fost un frate hotărât pentru Domnul, [gata] să sufere orice. Împreună cu fratele Moroz Ioan, cu fratele Mihoc Nicolae şi cu ceilalţi fraţi din rândul lui, a cercetat toate satele până departe, mărturisind fără încetare Evanghelia şi îmbărbătând pe fraţi în toată vremea. Dar mai ales în anii marilor frământări şi prigoniri din timpul războiului şi de după el.
În anul 1952 a fost arestat şi el, în timp ce era la o adunare, şi dus la închisoare, apoi internat în lagărul Ghencea de la Bucureşti, unde a stat peste un an, suferind din pricina Cuvântului Sfânt. În timpul acestei închisori, el a avut o comportare de adevărat frate şi credincios al Domnului Iisus, ajutându-i nu numai cu cuvântul său, ci mai ales cu pâinea sa şi cu fapta pe cei care aveau atâta nevoie de acest ajutor. De multe ori şi-a pus în primejdie starea lui pentru ajutorarea noastră, a altor fraţi care atunci eram în stări şi mai grele ca el.
Venind de la închisoare spre casă, în tot drumul său, a trecut pe jos pe la multe adunări pe care le întemeiase el, îmbrăţişând şi îmbărbătând pe fraţii care erau prigoniţi din pricina Cuvântului şi a Oastei Domnului.
Ajuns acasă, el nu s-a oprit din lucrul Domnului, ci, luând din nou drumul propovăduirii Evangheliei, a făcut bine altor suflete, aducându-i iarăşi pe mulţi la calea mântuirii prin Oastea Domnului Iisus.
Înainte de trecerea lui la Domnul a fost bolnav şi a zăcut pe patul său de boală zece ani, fiind anchilozat aproape total. Şi-a purtat însă şi crucea bolii sale, ca şi pe cea a închisorii pentru Domnul, în cel mai frumos şi liniştit fel, propovăduind şi de pe patul suferinţei sale dragostea şi puterea Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru toţi cei ce vin la El. Timp de zece ani a suferit şi boala aceasta, dar n-a cârtit niciodată împotriva voii lui Dumnezeu şi a binecuvântat cu lacrimi şi cu mulţumire Numele Domnului. Din patul său, vorbea nespus de frumos despre Jertfa şi suferinţele Domnului Iisus pentru noi toţi, mângâind şi îmbărbătând inimile tuturor celor ce veneau la el. Unele din aceste vorbiri au rămas înregistrate pe benzi de magnetofon şi sunt ascultate cu multă evlavie şi astăzi de către fraţi.
A trecut la Domnul în ziua de 20 decembrie 1977 şi a fost petrecut de o mare mulţime de fraţi şi surori, cât şi de locuitorii satului Sfântu Ilie. În mijlocul acestora, el a dus o viaţă sfântă şi evlavioasă care i-a mişcat pe toţi, făcându-i să-L slăvească pe Tatăl Ceresc pentru un astfel de suflet credincios.
Cu câtva timp înainte de moartea sa, spunea că îngerul Domnului a venit şi l-a înştiinţat să se bucure că în curând va veni să-l ia şi să-l ducă la Domnul. El a aşteptat cu o faţă plină de lumină şi pace.
A rămas şi viaţa fratelui Cerlinca Vasile o pildă neuitată şi vrednică de urmat pentru toţi fraţii. Domnul să-i facă lui parte de răsplata cerească, iar nouă să ne ajute să urmăm cu vrednicie astfel de pilde luminoase.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz – Fericiţii noştri înaintaşi