– 28 de ani de la trecerea sa la Domnul –
Fratele Irimie Rarinca s-a născut în comuna Matca, judeţul Galaţi, la 26 ianuarie 1906. La vârsta de 20 de ani s-a căsătorit cu soţia sa, Maria.
A intrat în Oastea Domnului în anul 1930, fiind atras la picioarele 
Mântuitorului Iisus Hristos prin cărţile Părintelui Iosif Trifa din Sibiu, pe care le-a primit întâia dată de la un frate de pe la Vaslui.
Legământul său cu Domnul Iisus, fratele Irimie l-a pus la Galaţi, într-o adunare din anul 1933, la care a participat arhimandritul Scriban. Multe suflete s-au mai predat atunci Domnului, iar aceasta a fost o mare încurajare pentru el.
Încă de la începutul intrării sale în Oaste, în Lucrarea minunată a Domnului, el s-a predat cu totul în slujba Domnului, căutând a lucra atât cu cuvântul, cât şi cu fapta, în toate felurile şi cu toate puterile sale pentru vestirea Evangheliei în comuna sa şi în toate celelalte localităţi până unde a putut ajunge. A luat îndată legătura cu fraţii din împrejurimi, mai ales cu cei din Barcea, Malu Alb, Iveşti, Brăila – sprijinind cu tot ce putea înaintarea cât mai frumoasă a Oastei Domnului în tot mai multe părţi.
Din anii 1934 a cercetat tot mai des adunările şi din alte părţi, mai ales pe cele de la Pechea, de la Griviţa, de la Cudalbi, căutând pe fraţi şi stăruind de ei să rămână cât mai hotărâţi şi mai statornici în învăţătura sănătoasă şi bună care ne-a rămas nouă de la Domnul Iisus şi de la înaintaşii noştri din Oastea Lui.
În anii conflictului de la Sibiu, fratele Irimie, încredinţat de dreptatea Părintelui Iosif, a fost întru totul şi totdeauna de partea adevărului său. A apărat Lucrarea curată a Oastei cu toată puterea sa, arătând fraţilor mai slabi cum s-o apere şi să o întărească.
Când, mai târziu, au venit vânturile învăţăturilor străine şi au bântuit peste multe adunări şi suflete, fratele Irimie, luminat de Duhul Sfânt, nu s-a clătinat niciodată, ci, alergând mai ales pe acolo pe unde multe suflete începuseră să se clatine, el le-a întărit, arătându-le că, dacă înainte de a intra în Oastea Domnului noi aveam o cruce fără de Hristos, acum, după ce L-am aflat pe Domnul Iisus, noi nu trebuie să ne lăsăm ispitiţi de a sluji şi urma un Hristos fără Cruce. Pentru că rătăcirea şi paguba este tot atât de mare şi într-un fel, şi în altul. Ci trebuie să rămânem lângă Crucea lui Hristos, lângă Hristosul cu Cruce, fiindcă numai aceasta este Crucea cea adevărată şi Hristos cel Adevărat.
Când, în 1946, a încercat şi a reuşit să-i ajute pe fraţii de la Cudalbi să înţeleagă acest adevăr, bucuria lor a fost nespus de mare. Dar când a încercat să-i facă şi pe cei de la Nămoloasa să vadă acest lucru atât de limpede, atunci a avut cu Gheorghe Condruz – acel biet rătăcit – o îndelungată şi dureroasă stare de vorbă, pentru a-l ajuta să-şi vadă nenorocirea în care este. Dar Condruz s-a împotrivit cu vrăjmăşie, respingând orice sfat bun. Atunci fratele Irimie s-a despărţit pentru totdeauna de el ca de un vrăjmaş pe faţă al Adevărului şi al Voii lui Dumnezeu.
În viaţa sa, fratele Irimie a avut parte şi el de multe încercări grele, dar, cu credinţa lui puternică în grija şi ajutorul Tatălui Ceresc, el a trecut prin toate biruitor. O astfel de încercare grea a fost pentru el în 1936, când i-a ars casa cu tot ce avea în ea. Dar el a răbdat încercarea ca altădată credinciosul Iov, iar Domnul i-a ajutat să-şi refacă locuinţa sa şi rostul său pământesc.
În 12 februarie 1938 a luat parte la înmormântarea Părintelui Iosif, la Sibiu, fiind unul dintre miile de fraţi care au pus legământul atunci că vor rămâne până la moarte statornici în învăţătura şi credinţa Oastei, după cuvântul şi după pilda marelui nostru părinte în Hristos.
Iată un cuvânt spus atunci de el lângă sicriul Părintelui Iosif:
„…În sufletele noastre rămâne pe veci neşters ceea ce ne-a dat părintele nostru Iosif… Dar cum i-a plătit lui lumea aceasta, poate ne va plăti şi nouă.
Pace cu lumea noi nu vom afla aici. Pacea noastră este numai în Iisus.
Să avem în noi numai gândul mântuirii de-aproa-pe-lui. Cheltuindu-ne viaţa asta, ne vom câştiga-o pe cea veşnică. Suferinţele sunt mijlocul prin care Dumnezeu ne face mântuiţi.”
În «Glasul Dreptăţii», nr. 12, din 1938
De la intrarea lui în Lucrarea Oastei Domnului, el a fost un harnic sprijinitor al propovăduirii Evangheliei Sfinte, nu numai cu cuvântul său şi cu pilda vieţii sale, ci a fost un harnic desfăcător de cărţi şi foi de la Sibiu. Ani de zile, el a răspândit foile, calendarele şi cărţile Părintelui Iosif, apoi Biblia şi Noul Testament, în sute şi mii de exemplare, dând astfel hrană duhovnicească multor suflete pe care le-a ajutat să vină la Domnul şi să afle viaţa cea nouă şi dulce cu Iisus, Mântuitorul nostru.
Din pricina dragostei lui Hristos a trebuit să cunoască şi el suferinţa şi judecata lumii. Astfel în 1966 a fost dat în judecată pentru activitatea sa în Oastea Dom-nului şi condamnat la doi ani închisoare. Iar o mare parte dintre fraţii din Marca au fost amendaţi cu mari sume de bani.
După venirea lui de la închisoare, el a fost tot aşa de râvnitor pentru Domnul, continuând munca şi lupta fără să se lase nici oprit şi nici abătut de la calea sa. Era un frate autoritar şi hotărât pentru Domnul, neîngăduind nici un fel de abateri de la învăţătura Oastei, dar nici de la trăirea curată a Evangheliei Domnului Iisus Hristos. Ci, osândind orice duh străin de învăţătura sănătoasă, osândea tot aşa şi păcatul trupesc şi îngăduinţa lui în viaţă, în familie sau în adunare.
În anii din urmă ai vieţii sale pământeşti, fratele Irimie a zăcut mult timp pe pat şi îşi pierduse şi vederea ochilor trupeşti. Dar ochii săi cei sufleteşti aveau tot mai puternică şi mai limpede lumină de la Dumnezeu. Până la moarte, el a fost nu numai prin cuvântul său un puternic mărturisitor al Domnului, dar şi prin pilda frumoasă a răbdării şi a statorniciei sale a întărit şi ajutat în credinţă pe mulţi fraţi din Matca şi din multe alte părţi, care au venit la patul suferinţei lui.
În ziua de 9 aprilie 1983, fratele Irimie a trecut la Domnul, după o viaţă de 77 de ani, din care 53 i-a petrecut în slujba Domnului cu statornicie şi biruinţă. La înmormântarea lui, preotul satului Matca a ţinut o lungă şi frumoasă vorbire, spunând cu lacrimi despre el unele dintre cele mai mişcătoare cuvinte de admiraţie şi preţuire, dându-l tuturor ca o luminoasă pildă de curăţie sufletească, de statornicie în credinţă şi de vieţuire vrednică, atât în familia sa, cât şi în frumoasa Lucrare Creştinească a Oastei Domnului…
Prin viaţa lui, adunarea Oastei Domnului a câştigat multă roadă, atât în numărul fraţilor şi surorilor, cât şi în armonia, pacea şi unitatea sufletească dintre ei. Adunarea din Matca este astăzi nu numai una dintre cele mai mari ca număr din ţară, ci şi una dintre cele mai unite şi mai curate în umblarea şi în mărturisirea lor.
Domnul nostru Iisus Hristos, Conducătorul Oastei Sale Sfinte să-i răsplătească fratelui Irimie şi tuturor celor care, ca şi el, au lucrat împreună pentru înaintarea frumoasă a Evangheliei între noi. Iar nouă să ne ajute să urmăm cu credinţă pilda lui.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
(preluat din Fericiţii noştri înaintaşi, de Traian Dorz)