Traian DORZ, din meditaţii la Apostolul din Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

„ În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume.“ (Galateni 6, 14)

Orice cruce văzută sau nevăzută, materială sau duhovnicească, reală sau simbolică este Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă El este Singurul Mântuitor răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră.
Deci, oriunde vezi semnul unei Cruci, îţi şi apare pe ea imaginea lui Iisus cel Răstignit. E cu neputinţă să vezi altceva sau pe altcineva pe Cruce, decât pe Iisus.
De aceea crucea nu poate fi despărţită de Hristos şi nici Hristos despărţit de Cruce.
După cum nu există Hristosul Adevărat fără Cruce, tot aşa nu există Crucea fără Hristos.

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos nu este numai crucea în înţelesul ei spiritual: Jertfa Lui cea tainică şi nevăzută.
Ci Crucea Lui este şi semnul ei văzut, concret, material, fiindcă nu este nici un lucru abstract care să nu aibă şi forma lui concretă. Nici un lucru duhovnicesc care să nu aibă şi înfăţişarea trupească.
Sufletul nostru cel nevăzut are şi trupul lui cel văzut.
Cuvântul lui Dumnezeu cel nevăzut are şi Scriptura, cartea, forma lui văzută.
Trupul lui Hristos şi Sângele Său cele nevăzute au şi ele pâinea şi vinul, forma lor cea văzută (I Cor 10, 16).
Oricine dispreţuieşte trupul cuiva, îi dispreţuieşte aceluia împreună cu acesta şi sufletul său. Fiindcă nu pot fi despărţite unul de celălalt.
Oricine batjocoreşte forma văzută a Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia, îi dispreţuieşte în acelaşi timp şi Cuvântul cel nevăzut, fiindcă acel Cuvânt este concretizat în Cartea aceasta.
Tot aşa este şi cu Împărtăşania. Şi tot aşa este şi cu Crucea. Nu se poate despărţi înţelesul unic al acestor două feţe ale aceluiaşi lucru. Cum nu se poate despărţi faţa de spate, partea umbrită de cea luminată, ceea ce se vede de ce este nevăzut.

Oricine cinsteşte o Biblie, de orice formă ar fi ea, de orice mărime, de orice culoare, de orice material, cinsteşte de fapt Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu care este în ea, în litera ei, în hârtia ei, în cerneala ei. Şi nici vechimea, nici praful, nici locul unde s-ar afla Biblia nu-i scad cu nimic preţul ei cel dumnezeiesc.
Aşa este şi cu Crucea. Dar pe când despre Biblie părerile tuturor creştinilor sunt la fel, despre Cruce nu toţi gândesc tot aşa. În privinţa Crucii, vrăjmaşul ei, satan, a strecurat în inimile multora nişte false încredinţări, nişte păreri îndoielnice sau de-a dreptul dispreţuitoare.
Şi nu-i de mirare, fiindcă este scris: Mulţi se poartă ca vrăjmaşi ai Crucii lui Hristos; sfârşitul lor va fi pierzarea (Fil 3, 18-19). Şi cine este cel mai vrăjmaş dacă nu cel ce o leapădă?
Crucea este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.
De aceea şi noi, ca Sfântul Apostol Pavel, să ne lăudăm cu ea. Să o preţuim şi să o cinstim cu evlavie oriunde, fiindcă în forma ei văzută cinstim forma şi înţelesul ei cele nevăzute, puterea ei răscumpărătoare prin jertfa adusă pe ea.
În lucrarea Bisericii şi a Oastei Domnului, Crucea a fost totdeauna semnul cel sfânt şi preţuit al credinţei şi al mântuirii noastre.