Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din duminica Canaanencii
Ceea ce Sfântul Pavel avea atunci de mustrat la credincioşii din Corint este astăzi nespus mai mult de mustrat la noi.
Şi ceea ce era de mirat cum se împacă la ei este mai de mirat cum se poate împăca la noi, după atâta propovăduire a Evangheliei şi după atâtea secole de creştinism.
Cum de se poate împăca Templul lui Dumnezeu cu idolii? – se întreabă cu durere omul lui Dumnezeu, privind la viaţa creştinilor adunării lui Hristos, când, în fiecare cuvânt sfânt, se spune atât de limpede că Hristos nu poate avea nici o legătură cu Satan. Că Duhul Sfânt nu poate locui nicidecum la un loc cu păcatul. Şi că sfinţenia trebuie să fie podoaba Casei lui Dumnezeu, cât vor ţine veacurile. Iar sfinţenia nu poate locui într-o viaţă amestecată cu tot felul de necurăţii.
Şi totuşi ţi se rupe inima de durere, ţi se umple faţa de ruşine şi ţi se zdrobeşte sufletul de apăsare când vezi şi când auzi cum în multe suflete şi în multe familii, ba chiar şi în multe biserici şi adunări, Templul lui Dumnezeu a început să se împace de-a binelea cu idolii… Evanghelia cu păcatul şi credinţa cu lumea şi cu felul ei nelegiuit.
Îţi vine să nici nu crezi despre câte un frate pe care l-ai crezut un sfânt în viaţa lui şi un om predat total lui Dumnezeu… că, la anumite ocazii, el bea ca lumea… Ba că face el însuşi băuturi îmbătătoare şi dă sau chiar vinde altora să bea, când el ştie bine porunca lui Dumnezeu, care zice: „Nu vă înşelaţi: nu puteţi bea paharul Domnului şi apoi şi paharul dracilor. Nu puteţi lua parte la Masa Domnului şi apoi şi la masa dracilor“ (unde se vorbeşte urât, se fac gesturi scârboase, se petrec lucruri nelegiuite)…
Şi, de asemenea, este scris: „Vai celui care dă aproapelui său să bea… Vai ţie care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea. Te vei sătura şi tu de ruşine, în loc de slavă. Bea şi tu şi dezveleşte-te. Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul mâniei din dreapta lui Dumnezeu şi va veni ruşinea şi peste slava ta“ (Habacuc 2, 15-16).
Şi apoi ce să mai zici şi de alte şi alte asemenea idolatrii!…
Da, îţi vine să nici nu crezi cum oameni care predică de ani de zile altora din Cuvântul lui Dumnezeu, iar de poruncile cutremurătoare ale feririi de nelegiuiri nu numai că nu spun altora nimic, dar nici chiar ei nu ţin seama de ele. Ca şi cum nici n-ar sta aceste porunci scrise ca o înştiinţare de foc în Cartea lui Dumnezeu, pentru noi toţi.
De ce se poate împăca, oare, aşa de uşor un om care se pretinde slujitor al lui Hristos cu o călcare atât de pe faţă şi atât de îndrăzneaţă a unor porunci atât de categorice din Cuvântul cel înfricoşat al lui Dumnezeu?
Cum de nu se teme de ameninţările lui?
Cum de nu se cutremură că-L întărâtă pe Dumnezeu la o astfel de gelozie şi de răzbunare?
Cum de nu se îngrozesc că s-ar putea să vină peste el, pe neaşteptate, mânia şi pedeapsa ameninţătoare?
Apoi cum se împacă în alte temple ale lui Dumnezeu, în viaţa unor alţi „slujitori“ ai Evangheliei, cuvântul dărniciei sfinte cu fapta zgârceniei şi a lăcomiei blestemate?
Cum se împacă o predică despre iertare şi blândeţe cu nişte fapte de răzbunare împotriva familiei sau a vecinului? Sau a altor semeni? Cu nişte apucături de bătăuş faţă de soţie sau faţă de un vrăjmaş?
Cum se împacă propovăduirea sfinţeniei cu trăirea în desfrânare?
Cum se împacă predica despre post şi rugăciune cu o viaţă de îmbuibare şi lenevie?
Cum se poate împăca, în aceeaşi inimă, duhul care predică mila pentru săraci şi fraţi şi înştiinţează despre nevoile Lucrării lui Dumnezeu, cu duhul care strânge cu zgârcenie fiecare bănuţ şi din care niciodată nu se arată gata cu dragă inimă şi de bunăvoia sa să ajute, să dea, să sprijine pe nimeni şi cu nimic?
Cum se împacă Templul lui Dumnezeu, adunarea lui Dumnezeu, biserica lui Dumnezeu cu tot felul de obiceiuri lumeşti, de oameni lumeşti, de gesturi şi porturi lumeşti?
Cum se împacă cu îmbrăcămintea lumească în faţa altarului?
Cum se împacă cu capul gol al femeilor, la rugăciune?
Cum se împacă cu muzica lumească, la cununii?
Cum se împacă cu băuturi îmbătătoare, la slujbe?
Cum se împacă cu afaceri necinstite, în altar?
Cum se împacă cu atmosfera de ură şi de certuri?
Cum poate împăca slujitorul Domnului nelegiuirea şi necredinţa cu sacerdoţiul, cu liturghisirea cu Taina cutremurătoare?
Cum, şi cum, şi cum?
Sau credem noi că multă vreme Se va lăsa Dumnezeu batjocorit şi nu va secera, oare, nelegiuitul ceea ce seamănă? (Galateni 6, 7).