Culiţă Mihăilă
Vin în faţa frăţiilor voastre cu o mărturisire durută, privind atitudinea mea din ultima vreme în Lucrarea Oastei Domnului. Am trecut, de-acuma, peste 70 de ani, dar am încredinţarea că sunt în deplinătatea facultăţilor mintale, chiar dacă în trupul meu semnele bătrâneţii îşi spun cuvântul; însă rugăciunea mea către Dumnezeu este să-mi ţină conştiinţa trează până la sfârşit, indiferent ce boală ar măcina trupul meu.
Desigur, unii îşi pun întrebarea despre mine de ce, de o bună bucată de vreme, lipsesc de la prilejurile frăţeşti din zonă.
Referitor la aceasta, mărturisesc că nu am nimic cu copiii nici unei familii de fraţi, nici cu căsătoriile lor sau altceva de felul acesta. Din contră, ştie Dumnezeu că mă rog pentru ei ca El să-i păstreze credincioşi în aceste vremuri. Însă atitudinea pe care am luat-o este un protest împotriva încălcării principiilor fundamentale ale Oastei Domnului de către cei care, astăzi, se consideră vrednici de a dirigui această Lucrare a lui Dumnezeu. Atitudinea mea de protest am luat-o nu singur, ci împreună cu alţi fraţi, printre care şi fratele Titus Niculcea, pe vremea când încă mai trăia, prin anul 2007.
Mai recent, într-o convorbire telefonică pe care am avut-o cu administratorul Asociaţiei Oastea Domnului cu sediul la Sibiu, preotul Iosif Toma, ni s-a adus învinuirea că „am făcut nişte deservicii în ultimul hal [Oastei Domnului], în frunte cu Preasfinţitul [Longhin Jar]”. Este posibil… poate Oastei celei oficiale şi instituţionalizate, conduse de acest grup oficialist şi obedient unor interese… care se văd de departe cât sunt nu numai de străine, ci de-a dreptul contrare Duhului care a inspirat această Lucrare; grup care-şi atribuie numele de „Sfat Frăţesc” şi care pretinde ascultare necondiţionată, ca unii care se cred fără putinţă de a greşi. Însă conştiinţa îmi spune că n-am adus nici un prejudiciu Oastei Domnului celei inspirate de Duhul lui Dumnezeu, Oaste pe care Părintele Iosif o descrie şi o recunoaşte după semnele menţionate în cartea Spre Canaan, la paginile 29-30, astfel: Iar de altă parte va fi Oastea cea mică, „turma cea mică”, ce înaintează prin „pustie”, prin prigoane, prin hule, prin lupte, prin suferinţe, prin biruinţe.
Voi, iubiţii mei fraţi, rămâneţi până la sfârşit în a¬ceas¬tă Oaste luptătoare. Veţi fi chemaţi mereu înapoi. Veţi fi chemaţi înapoi, la o Oaste ce „nu se depărtează prea mult”. Vi se va spune mereu că la Oaste nu trebuie să vă depărtaţi prea mult. Dar voi, iubiţii mei, stăruiţi în drumul vostru cel sfânt.
Vă rog să analizaţi fiecare dintre frăţiile voastre dacă, din cele ce cunoaşteţi din activitatea mea atât în cadrul Lucrării, cât şi în cadrul comunităţii parohiei noastre, eu am sabotat vreodată cu ceva Oastea Domnului cea adevărată. Am şi cerut, într-un rând, unor fraţi să-mi urmărească paşii pe unde merg şi să-mi atragă atenţia dacă am călcat greşit în căile mele… Ştiu, sunt un păcătos şi mă lupt cu păcatele mele personale, dar păcatul ereziei sau al vânzării de fraţi m-a ferit Dumnezeu să-l săvârşesc; şi mă ostenesc să păstrez neabătut învăţătura Bisericii şi să-mi ţin legământul pe care l-am făcut cu Domnul, acela de a-L sluji pe El în această Lucrare până la sfârşit.
Trăim nişte vremuri tulburi, în care şi Biserica, dar şi Oastea Domnului suferă datorită uneltirilor înainte-mergătorilor Antihristului, când se urmăreşte promovarea amestecăturii şi când, sub numele predicării dragostei, este călcat în picioare adevărul de credinţă. Regretabil este faptul că acum unii dintre cei din sânul Oastei Domnului, mai mult sau mai puţin conştienţi, s-au pus în slujba duhului acestei vremi, duh care vine şi lucrează în numele lui Hristos, dar total împotriva Lui. Unii ca aceştia, spre împlinirea scopurilor sau a intereselor pe care le deservesc, vor să se folosească în mod vinovat de anumite texte din scrierile fratelui Traian Dorz care au un caracter profetic şi care nu privesc nici vremea noastră, nici contextul actual al stărilor de lucruri din lume (şi din cauza aceasta ele nu sunt uşor nici de înţeles şi nici de asimilat în vremea noastră); şi interpretează aceste texte împotriva Domnului şi împotriva Lucrării Sale, şi nu în sensul pe care Duhul Sfânt i l-a inspirat fratelui Traian atunci când le-a scris. Lucrarea pe care se observă acum că s-au angajat s-o sprijine aceşti fraţi face jocul unei politici religioase mondiale de unificare a tuturor religiilor; iar în cadrul acestei distrugătoare lucrări a tot ce a fost curat în învăţătura şi în urmarea lui Hristos, ei încearcă această interpretare tendenţioasă a operei marelui om al lui Dumnezeu, pentru a-l prezenta şi pe el ca pe unul care a acceptat amestecătura în numele dragostei.
Dar această interpretare nu este deloc adevărată, ci este cu totul falsă, ba chiar rău intenţionată! Pentru că, dacă fratele Traian ar fi acceptat amestecătura, nu s-ar fi delimitat – atât la modul practic, cât şi în scris – nici de Moldoveanu, nici de Tudose şi nici de ceilalţi dezbinători ai Lucrării, de-a lungul anilor de lupte cu aceştia. Nicolae Moldoveanu, de exemplu, dorea să întemeieze o Biserică Universală – deci tocmai ceea ce se urmăreşte astăzi, pe plan mondial, prin ecumenism. Pentru Lucrarea Oastei, Moldoveanu a fost un precursor al ecumenismului cu care se confruntă astăzi tot mai făţiş Biserica cea vie a lui Hristos.
Un argument clar în privinţa învăţăturii pe care ne-a lăsat-o fratele Traian referitor la adevărul de credinţă şi la respingerea falselor încredinţări, care sunt împotriva Duhului adevărului, îl găsim în lucrarea sa Hristos – puterea apostoliei, la paginile 248 şi 249. Iată ce scrie acolo: Căci dacă nu are învăţătura dreaptă, omul nu poate avea nici credinţa dreaptă. Şi dacă nu are credinţa dreaptă atunci nici purtarea, nici hotărârea, nici dragostea sau răbdarea cuiva nu pot avea nici un preţ înaintea lui Dumnezeu ori în primirea mântuirii. Câţi dintre păgâni ori dintre necredincioşii care n-au o învăţătură sănătoasă au fost în stare să rabde mult, să se poarte corect, să-şi dea chiar viaţa pentru o cauză a lor, dar toate acestea nu le-au folosit la nimic, dacă învăţătura lor era rătăcită şi potrivnică adevărului sfânt…
Fiul meu, urmăreşte îndeaproape şi tu în primul rând învăţătura celui ce vine să-ţi propovăduiască ţie ceva. Să nu te înşele nici purtarea lui, nici talentul lui, nici chiar îndelunga lui răbdare sau dragostea lui. Ci fii cu toată băgarea de seamă la învăţătura lui. Cum te învaţă el cu privire la Sfânta Treime, la Biserică, la Maica Domnului, la Tainele Sfinte şi la toate celelalte adevăruri de temelie ale dreptei învăţături. Te învaţă el potrivit Sfintei Scripturi şi Sfinţilor Părinţi şi părintelui familiei tale duhovniceşti, sau nu? Dacă te învaţă aşa, atunci primeşte-l şi-l ascultă. Dacă nu te învaţă aşa, atunci nici să nu-l primeşti în casa ta, nici să nu-l cauţi în casa lui. Nici să nu-i zici bun venit, nici să nu-i urezi spor la lucru. Ci să te depărtezi de la el şi să-l îndepărtezi de la tine, până când nu te otrăveşte învăţătura lui şi până nu te face această învăţătură nelegiuită să-ţi părăseşti credinţa ta, să-ţi dezbini adunarea ta şi să-ţi pierzi mântuirea ta şi a altora.
Iar dacă l-ai descoperit că acela îţi aduce o învăţătură străină azi faţă de cea de ieri, chiar dacă el ar fi fost părintele tău duhovnicesc şi chiar dacă ar fi fost ca un înger din cer pentru tine, socoteşte-l anatema şi depărtează-te numaidecât de el (Rom 16, 17-18; Gal 1, 8-9).
Un alt lucru dureros pe care nu pot să-l accept este faptul că actuala conducere a Oastei Domnului de la Sibiu, la insistenţele nesfârşite ale mitropolitului de acolo (sau la ordinele acestuia), a modificat textul cântării Cruce sfântă părăsită, din cartea de cântări, înlăturând, prin aceasta, mesajul trezirii conştiinţei omului care „se duce tot mai spre rău” şi, în final, al necesităţii naşterii din nou, spre mântuire. Probabil că aceasta nu convenea „acolo sus”… printre cei puşi supervizori ai Oastei Domnului. Întrucât am răspândit un număr oarecare de cărţi de cântări printre credincioşii de la noi din parohie, acum, la apariţia ultimei ediţii a cărţii de cântări, în care această cântare a fost modificată, am fost nevoiţi să corectăm textul respectiv după ediţiile tipărite anterior, care respectau varianta scrisă de fratele Traian Dorz.
O altă constatare îngrijorătoare pentru cei care suntem legaţi pe viaţă de Oastea Domnului sunt demersurile care se fac de către conducerea de la Sibiu în mod evident spre a se deturna scopul ostăşesc al unora dintre aşezămintele pe care le are Oastea Domnului (nu ştiu dacă în viitor le va mai avea!). Şi mă refer aici la Certege şi la sediul de la Sibiu. Îmi pun întrebarea: cu ce scop se face atâta investiţie şi propagandă pentru casa Părintelui Iosif? Oare se doreşte acolo punerea în lumină, păstrarea şi întreţinerea memoriei personalităţii Părintelui ca om trimis de Dumnezeu şi ca profet al neamului nostru, ori se doreşte crearea acolo a unui cadru care, tocmai dimpotrivă, să şteargă, să abată privirile înspre altceva şi, treptat, să anuleze mesajul Oastei Domnului adus nouă prin Părintele?
Apoi la Sibiu: iată, se poate observa de către oricine diminuarea activităţii de editare, de tipărire – şi, în general, de misionarism – de la sediul Oastei Domnului de la Sibiu. Pretexte pentru aceasta şi motivaţii se găsesc multe, pe care unii să le creadă… Dar la fel de bine se vede, pentru cine are ochii deschişi, că tot ce se întâmplă acolo este condus spre un faliment şi din punct de vedere financiar (ca să nu mai vorbim de cel duhovnicesc); faliment care să nu se petreacă prea brusc, pentru ca să nu stârnească suspiciuni, apoi rezerve, apoi contestări care ar putea ajunge la proteste. O întrebare care se ridică just, având în vedere această reducere a funcţionalităţii clădirilor acestui sediu este: cu ce scop se face atâta investiţie pentru înlocuirea geamurilor de lemn cu geamuri termopan? Dacă acolo nu mai locuieşte aproape nimeni dintre cei care altădată lucrau la tipografie, la redacţie şi editură sau la librărie, pentru cine s-au înlocuit uşile de la camere, care nu erau nicidecum vechi, nici defecte, nici uzate? Cu ce scop se amenajează camerele de locuit acolo, înlocuind podeaua existentă cu parchet laminat? Pentru fraţii care merg acolo de două ori pe an? De aşa ceva aveau nevoie, în primul rând, aceste suflete? Celelalte lipsuri sufleteşti ale mulţimii sunt toate satisfăcute, de a ajuns tâmplăria o prioritate? Acestea toate – şi multe altele – ridică nişte întemeiate semne de întrebare: cine are interesul?…
Veţi vedea!…
Aş dori din toată inima să nu am dreptate în presupunerile mele. Dar viitorul o va arăta.
O altă amărăciune este cea legată de apariţia cărţii Titus Niculcea, un mărturisitor al dreptei credinţe şi luptător împotriva rătăcirii. Am sperat că mesajul din această lucrare va fi benefic în aceste vremuri de tulburare din Biserică şi din Oastea Domnului. Or, la nivel de conducere oficială a Oastei Domnului, s-au ivit contestaţii asupra ei. La o discuţie pe care am avut-o cu unii dintre membrii Sfatului frăţesc, mi s-a spus că această carte nu poate fi răspândită printre fraţi înainte de a fi supusă verificării de către această formaţie de conducere. Dar mă întreb: de ce aceasta? Oare conţine ea învăţături greşite faţă de cele ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe sau de ale înaintaşilor Oastei Domnului? Sau aşa se procedează cu toate cărţile?!? Şi, la urma urmei, cu ce drept cineva intenţionează sau gândeşte că poate să-i interzică altcuiva să citească ceea ce vrea? Cred că vă amintiţi bine cam în ce vreme şi regim se făcea aşa ceva… Sau poate conducătorii oficiali de astăzi ai Oastei poartă atât de multă grijă să nu se smintească „fraţii simpli”… Dacă e aşa, de ce când a apărut la Sibiu cartea cu anecdote la adresa preoţilor nu a fost necesar să se discute şi aceasta într-un sfat frăţesc care să gireze îndrumările „duhovniceşti” pe care le propaga? Ci, dimpotrivă s-a distribuit (probabil până la epuizarea tirajului) fără nici o problemă, cu toată binecuvântarea acestui Sfat frăţesc.
Spun însă cu multă durere în suflet: am dorit ca şi familia mea să mă înţeleagă, să fie împreună cu mine şi să-mi împărtăşească această înţelegere a lucrurilor, care ştiu că este singura salvatoare acum când se urmăreşte să se înăbuşe, să se stingă, să se sugrume şi să se ucidă duhul curat şi sfânt şi puterea de viaţă din Lucrarea lui Dumnezeu.
Mai sunt multe astfel de stări de lucruri pe care nu le-am consemnat aici şi care, toate la un loc, mă determină în mod categoric să mă delimitez de orice acţiune a actualei conduceri a Oastei Domnului de la Sibiu (de ramura cealaltă nici nu mai are rost să mai vorbim!). Şi, prin urmare, totodată şi de activităţile din zona noastră care se desfăşoară în strânsă legătură de dependenţă de această conducere şi de cei care afişează o ascultare dictată de interes sau de convenienţă de acest sistem înstăpânit la Sibiu.
Datorită acestor atitudini şi afirmaţii ale mele, ştiu că pot fi catalogat ca răzvrătit. Vreau însă să se înţeleagă foarte bine şi o spun cât se poate de răspicat: nu sunt un anarhist şi nu promovez neascultarea în Oastea Domnului. Trecutul meu pus în slujba frăţietăţii Oastei este o dovadă pentru aceasta. Dar nici nu pot să urmez sau să sprijin, împotriva conştiinţei mele şi a legământului meu faţă de Domnul, o direcţie care, se vede clar, pornită din interiorul Lucrării, caută să o ducă la nimicire!
Ca urmare la toate acestea, nu este exclus – mă pot aştepta să vină vremea – ca, într-un viitor poate nu prea îndepărtat, să se dea vreo dispoziţie de la conducătorii de la Sibiu, care vor fi recunoscuţi drept „autoritate” în Oastea Domnului, să fiu dat afară şi din adunarea locală, din Piatra Şoimului. Într-un asemenea caz, îmi voi asuma această condiţie; mă voi resemna şi voi rămâne, în conştiinţa mea, fidel până la sfârşit învăţăturii dintâi, dragostei dintâi şi duhului dintâi al Oastei Domnului în care m-am format din copilăria mea.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Piatra Şoimului, 20 iunie 2017 (ziua veşniciei fratelui Traian)