Arhim. Emilianos Simonopetritul – Tâlcuire la Filocalie
Şi pentru ca, nepurtând noi de grijă, să ne răpească fără de veste mintea şi să ne facă iarăşi neatenţi cu cugetul.
Aşadar, primul scop al demonilor este să se ascundă, ca să ne lipsească de folosul pe care l-am aduna din razboi.
Altă capcană a lor este ca, după ce noi am căzut în nepurtare de grijă, din din pricina lipsei războiului, sa ne răpească dintr-o dată mintea, să ne-o fure şi să ne facă iarăşi neatenţi cu cugetul. Adică, de îndată ce văd ca mintea noastra se îndeletniceşte cu lucruri trecătoare, că nu o ţinem sub observaţie, încât singură să se restrângă, ci o lăsăm liberă, ceea ce înseamnă că ne-am pierdut stăpânirea asupra noastră înşine, demonii vin şi ne abat cu totul atenţia de la cugetul nostru. Şi fiindcă vrăjmaşii nu ne deranjează şi nu avem război, credem că toate merg bine şi atunci cădem în nepurtare de grijă şi pierdem trezvia, neîncetata atenţie a inimii.
Căci scopul lor necontenit şi lupta le este să nu ne lase să fim cu luare-aminte la inima noastră, cunoscând bogăţia adunată în suflet.
Satana încearcă neîncetat să ne distraga atenţia de la minte, astfel încât să dăm importanţă vieţii morale şi frumoase, mersului la biserică, împlinirii poruncilor care ni se dau şi altora asemenea. Toate acestea, desigur, sunt necesare, dar întâi de toate, e nevoie de atenţia minţii. Mintea concentrează întreaga bogăţie în sufletul nostru. Din minte pornesc cele rele şi prin mijlocirea minţii se dobândesc cele bune. Să ne obişnuim deci pe noi înşine cu neîncetata trezvie şi atenţie, cu amintirea faptului că lucrarea noastră fundamentală este privegherea duhului, a minţii noastre, şi pomenirea lui Hristos, ca să nu cădem victime ale acestei viclenii a diavolului.
Dar noi să ne ridicăm atunci cu pomenirea Domnului nostru Iisus Hristos, spre vederi duhovniceşti.
Deoarece prin atenţia minţii şi pomenirea lui Iisus ne ridicăm spre vederi duhovniceşti, putem să prindem înţelesurile duhovniceşti. Citesc, de exemplu, în Sfânta Scriptură: ,,Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa“ (Lc. 8, 5). Se poate desigur să înţeleg sensul simplu al textului, dar acesta ascunde şi alte mii de înţelesuri tainice şi cereşti, pe care pot să le surprind doar când lucrez trezvia, când nu mă distrez, când nu mă răspândesc prin umblarea minţii încoace şi încolo. Fiind adunată, mintea mea primeşte de la Dumnezeu harul tâlcuirii înţelesurilor duhovniceşti, al înţelegerii realităţilor duhovniceşti, şi atunci devine uşoară, străvezie, mobilă şi îndestulată spre a intra şi în Sfânta Sfintelor, în spaţiul Dumnezeirii şi al îngerilor, şi să aibă simţiri şi vederi duhovniceşti
Numai să le facem toate cu sfatul, ca sa zic aşa, al Domnului Însuşi şi cu smerenie multă.
E nevoie însă să fiu atent la încă ceva. Să ştiu că pot să am mintea atentă, să trăiesc o viaţă de trezvie şi să mă ridic spre vederi duhovniceşti numai cu sfatul Domnului. Ce este sfatul? Este hotărârea comuna a unei adunări. Ne adunăm, ne sfătuim, ne gândim împreună, discutăm şi hotărâm ceea ce trebuie. Aşadar, sfatul este hotărârea, părerea care iese dintr-o adunare.
Atunci, oare, cu sfatul Domnului să însemne că pur şi simplu se face voia Domnului? Nu, pentru că toţi credem că facem voia Domnului. Nimeni nu simte că ar face împotrivă. Ideea Sfântului este să avem o neîncetată sfătuire cu Dumnezeu, prin mijlocirea rugăciunii, să ne aflam într-o neîntreruptă adunare cu El, astfel încât să fim în siguranţă.
Şi cu smerenie multă. Se referă la smerenie, pentru că, dacă nu avem smerenie, vom ajunge cu siguranţă la rezultate contrare.
(Ed. Sf. Nectarie, Arad, 2008, p. 201-203)