Aducem un omagiu și înălțăm o rugăciune pentru cel care a fost, de-a lungul atâtor zeci de ani, un stâlp de nădejde în rândurile Oastei Domnului și care în data de 24 ianuarie 2011 a plecat Acasă, alăturându-se cetei ostașilor biruitori împreună cu care a purtat luptele Domnului încă din fragedă tinerețe.
Plânge-n inimi sfâșierea – cântă fratele Costică Pînzariu
Cuvinte pentru cei de după mine
Constantin PÎNZARIU, din «Mărturia vieții mele»
Aceste însemnări le-am cules mai mult pentru familia mea, dar le pot lua ca exemplu şi alţii din cadrul Oastei Domnului, mai ales cei clătinaţi sau înşelaţi de duhuri străine.
Voi rămâne hotărât lângă învăţătura sănătoasă a Oastei Domnului şi pe urmele Părintelui Iosif şi ale copiilor lui sufleteşti, lângă sfatul frăţesc al Oastei Domnului din Sibiu, Redacţia foii Iisus Biruitorul, unde mi-am aşezat, la temelia lor, lacrimile şi rugăciunile mele, contribuind cu bănuţul văduvei la înălţarea acestui edificiu impunător al Marelui Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos.
Sunt în vârstă de 82 ani şi mă bucur nespus de mult de tot ce mi-a dăruit Domnul pentru slujba aceasta în care am fost pus de El, ca să pot fi şi eu un mic îndrumător în Lucrarea Oastei Domnului, acolo unde mi-a fost ţarina unde-am arat şi semănat, dar şi de unde am secerat o mulţime de bucurii cereşti, de prin sfintele întâlniri frăţeşti de pe cuprinsul ţării mele.
Acum am început a slăbi trupeşte. Şi nici sufleteşte n-am cu ce să mă laud. M-am apropiat atât de mult de Iordan şi-mi pare atât de rău că am agonisit atât de puţin rod pentru Domnul şi Mântuitorul meu!… Înaintaşii mei au adunat stoguri sau şire întregi de grâu duhovnicesc, iar eu mă simt atât de ruşinat, numai la câteva spice. Nu-mi pare rău pentru nimic în lumea în care am trăit, ca pentru puţinul rod ce-l las în urma mea în Lucrarea Oastei Domnului.
M-am apropiat de sfârşitul acestor povestiri puţine, uscate, cu dorinţa sinceră şi curată de a nu supăra sau a deranja pe cineva, mai ales pe-ai mei, lângă care şi cu care am vieţuit şi cărora le-am fost dator poate cu mai mult, plătind însă aşa de puţin. Îi rog pe toţi, de la cei mai în vârstă până la cei mai tineri, în numele iubirii, să mă ierte pentru tot ce i-am supărat. Am fost şi eu om, şi umblând pe-atâtea drumuri, am putut greşi, de aceea îmi cer iertare tuturor: „Iertare!“.
Puteţi şi voi, dragilor copii, să-mi înţelegeţi munca şi lacrimile, ale mele şi ale mamei voastre, ale amândurora. Ne-am străduit şi v-am crescut nu chiar uşor în sărăcia noastră. Şi nu de puţine ori ne-aţi văzut îngenuncheaţi lângă Crucea Domnului, cerându-I ajutorul. Nu ne-am schimbat învăţătura Oastei, de cum am primit-o întâi, cu excepţia unor ani vitregi şi întunecaţi, pe când cel rău urmărea să ne schimbe albia Oastei, ducându-ne pe alt făgaş.
Faptul că unii din copiii mei nu sunt de părerea mea nu m-a deranjat şi nici abătut de la învăţătura care am primit-o întâiaşi dată de la înaintaşii mei, socotind o crimă lepădarea învăţăturii şi drumul trasat de Domnul prin Lucrarea Oastei Sale, în care vreau să rămân statornic, până la sfârşitul vieţii mele.
În faţa voastră, de când eraţi mici, am iubit şi îmbrăţişat Biserica şi Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, având încredinţarea să mă însemn întotdeauna cu acest Sfânt Semn. Apoi m-aţi văzut mergând şi venind de la fraţi, scriind şi copiind cele patru volume din Istoria unei Jertfe şi alte scrieri ale fratelui Traian, din care m-am hrănit şi pe care le-am ascuns ca pe-o comoară.
Dacă v-aţi ales acum alţi îndrumători, cu alte învăţături, eu nu vă pot împiedica. Fiecare e liber să aleagă pentru el şi pentru familia lui minoră, însă numai până la majorat. Mai târziu îşi alege fiecare, aşa după cum aţi ales şi voi, alt drum cu alte încredinţări, pe care eu n-am putut să le aleg, călcând legământul dintâi. Deci fiecare va răspunde de el în faţa Dreptului şi Înfricoşatului Judecător…
Cât mă priveşte personal, nu pot să fiu de acord cu aceste învăţături, străine de Lucrarea Oastei. Învăţături pe care le-am văzut cu mulţi ani înainte, încă pe când trăia fratele Traian, când aceşti dezbinători îşi strecurau momelile de la colaboratorii lor veniţi din Occident, pentru că aroganţa şi mândria lor le arăta adevărata lor faţă.
Chiar dacă nu se scria istoria Oastei, sufletul meu, de mic obişnuit cu Lucrarea Oastei, uşor a putut şi poate oricând deosebi duhurile străine cu care ne-am confruntat pe tot parcursul acestui drum încercat. Eu am un suflet răscumpărat de Domnul şi nu mi-l pot vinde pe nimicurile prin care se înşeală mulţi, ascultând străinii care şi-au părăsit ţara lor venind să ne încreştineze pe noi, românii. Oare nu ne-au putut sfătui Părintele şi nici urmaşii săi cu probele şi jertfele lor atât de frumoase şi curate? Să ne încredinţeze acum aceşti dezbinători, cu sfaturile lor parfumate din Occident?
Eu voi pleca în veşnicie. Voi însă veţi rămâne şi veţi vedea că tot ce-aţi primit, şi chiar felul de purtare şi viaţă, nu vine de la Domnul. Şi asta s-ar putea s-o vedeţi când va fi prea târziu… De fapt, aţi putea vedea şi acum, dându-vă seama cât aţi rămas de izolaţi şi de nebăgaţi în seamă, încât cu toată publicitatea şi aparatele voastre vă strângeţi câte 60-70 de dezbinători şi, împreună cu primul, Ionatan, la mormântul Părintelui, la Beiuş sau Săsciori, vorbiţi despre iubire şi despre viaţa unică în Hristos!… Uitaţi-vă prin Hristos. Asta-i voia Domnului?
Eu îmi voi ţine până la capăt legământul pe care l-am pus, pe care de mai multe ori mi l-am înnoit şi pe care-l voi ţine până la ultima mea suflare. Doresc să-mi sfârşesc călătoria hotărât şi liniştit, încredinţându-mă în mila Domnului, Care m-a izbăvit din toate nenorocirile, cu ajutorul Căruia v-am putut creşte lângă Crucea lui Iisus cel Răstignit.
Datorită milei Domnului Iisus rămâne pe drumuri senine şi limpezi micuţa adunare de suflete duioase şi înlăcrimate din Roma – Teişoara, suflete pe care le-am iubit, cu care am plâns şi m-am rugat Domnului, sfătuindu-ne atât de liniştit şi de frumos, ducând Solia Preaiubitului nostru Mântuitor. Doresc, prin mila Domnului, să-i pot revedea pe toţi cei ce vor mai veni la Domnul prin ei la Marea Sărbătoare a Nunţii noastre, în Patria fără de sfârşit a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.