Costică Pînzariu
Vă las, iubiţii mei, pe seama
Acelui Cărui I-am slujit,
Ce mi-a dus viaţa-n întregime,
De la-nceput, pân-la sfârşit…
Vă las comoara luminată
Ce de copil m-a fermecat,
Prin Jertfa Golgotei curată
Purtându-mă neîncetat.
Prin binecuvântări măreţe
Şi-atâtea haruri ce-am primit,
Iubirea Lui în mii de feţe
M-a-mbrăţişat şi m-a-ntărit.
Iubirea Lui prin mii de locuri
Prăpăstioase m-a trecut,
Şi tot atâţia munţi de valuri,
Din prima zi de la-nceput…
Şi multe-amare suferinţe,
Dureri ce nici nu mai încap
Şi câte alte neputinţe
Am suferit şi am purtat…
De nu credeam să scap de ele
Cât de lovit am fost din greu,
De nu-mi era de partea-mi Domnul
Mântuitorul Dumnezeu.
O, niciodată-n umbra morţii
Să mă afund nu m-a lăsat
Şi n-am fost părăsit de Domnul
În nici un loc îndepărtat.
Mi-am pus nădejdea-ntotdeauna
În Cel pe care L-am iubit
Şi mi-a fost Stânca vieţii mele
Pe drumul vieţii-ncercuit.
De-aceea astăzi n-am cuvinte
Pentru măsura milei Lui,
Şi nici de-ajuns vreodată-n lume
Recunoştinţă-n rugăciune
Pentru iubirea Domnului…