Dar am căpătat îndurare, pentru ca Iisus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa veşnică. (I Tim. 1, 16)
Dar am căpătat îndurare, pentru ca Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El în urmă, ca să capete viaţa veşnică.
O, cât de minunată este istoria Harului Dumnezeiesc! Şi ce uriaşă este Cartea Îndurării lui Hristos!…
Ce mare, ce nesfârşit de mare este numărul sufletelor care au căpătat această îndurare! Şi ce negrăit de frumoase sunt căile prin care Dumnezeu Şi-a arătat această mare îndurare a Lui faţă de fiecare din cei care s-au împărtăşit din ea.
Într-adevăr, dacă despre toate acestea câte le-au făcut îndurarea lui Dumnezeu şi Sângele iertării lui Hristos s-ar fi putut ori s-ar putea scrie, cred că nici în lumea întreagă n-ar încăpea cărţile mărturiilor tuturor acelora care ar avea atâta de spus despre ce a făcut Hristos pentru ei. Şi cum S-a îndurat El de sufletele lor…
Numai Sfântul Ioan câte ar fi vrut să mai spună (In 21, 25).
Dar Sfânta Fecioară, Maica Domnului, câte ar fi avut? (Lc 2, 19).
Dar Magdalena, dar Zacheu, dar Lazăr, dar Ninive, dar Ierusalimul, dar Sibiul, dar Săsciorii? Dar eu, dar tu, dar toţi?
O, şi eu, deşi eram cel mai rău şi mai căzut, am căpătat îndurare, atâta îndurare din partea Tatălui Ceresc!
Nu mi-ar ajunge nici mie toată hârtia din lume şi toate vieţile omeneşti, ca să arăt câte ştiu şi câte nu ştiu, câte pot şi câte nu pot, câte am văzut şi câte n-am văzut din marele număr şi din nesfârşitele feluri în care Hristos Şi-a arătat minunata Lui îndurare faţă de mine…
Iată, ajuns aici, nu mai pot scrie nici un cuvânt mai departe, ci trebuie să mă prăbuşesc în genunchi.
Nu mai văd, de lacrimi, să scriu nici un rând.
Nu mai pot, de mişcat, să spun nici un cuvânt.
O, Dumnezeule, o, Dumnezeul meu, cât de nemărginit de iubitor, de bun, de înţelegător, de îndurat ai fost şi eşti Tu cu mine!
Faţă de nimeni din lumea asta nu ştiu să mai fi avut nevoie de atâta răbdare, ca faţă de mine. Nimănui pe lumea asta n-a trebuit să-i ierţi păcate atât de multe şi de mari cum mi-ai iertat mie…
Nimănui pe lumea asta nu i-ai împlinit cereri şi rugăciuni de felul acelora ce mie mi le-ai împlinit.
Nimeni pe lumea asta n-a avut parte de binecuvântări atât de mari, de ocrotiri atât de iubitoare, de daruri atât de dumnezeieşti, de bucurii atât de adânci, de taine atât de fericite, de trăiri atât de cereşti, cum am avut eu…
Atunci, cine, Doamne, ar mai fi atât de dator să Te laude, să-Ţi cânte, să-Ţi plângă, să-Ţi spună, să-Ţi mulţumească într-un fel unic şi veşnic, cum sunt dator eu?
Dar oare tu, suflet scump, care citeşti sau asculţi aceste cuvinte şi aceste lacrimi ale mele, tu oare n-ai nimic de spus şi de mărturisit despre vreo minune pe care să ştii că îndurarea lui Hristos a făcut-o în chip deosebit pentru tine?
Pe tine nu te-a răbdat şi nu te-a aşteptat atâţia ani Domnul până să te întorci la El? Sau nu te mai rabdă şi aşteaptă oare El şi acum?
Pe tine nu te-a izbăvit Dumnezeu oare în chip minunat şi cutremurător din nici o primejdie de moarte?
Ţie nu ţi-a ascultat El şi nu ţi-a împlinit îndată chiar nici o rugăciune?
Ţie nu ţi-a făcut Hristos nici un har unic? N-a avut El special pentru tine nici o îndurare? N-a strălucit El niciodată pe drumul tău?
Sau poate că ochii tăi şi mintea ta au fost acoperite până azi şi n-ai văzut şi n-ai înţeles nimic din toate acestea?
Dar oare nici acum tot nu poţi vedea şi înţelege?
Atunci când crezi că vei putea?
Da, noi am căpătat toată această îndurare şi am devenit conştienţi de ea, tocmai în vederea slavei lui Dumnezeu şi a mântuirii altora.
Tocmai pentru ca Mântuitorul meu să-Şi arate şi în mine, în acea măsură, îndurarea Sa, am fost salvat de unde fusesem căzut, ca să-I slăvesc şi eu această îndurare.
Cine a fost căzut puţin a avut nevoie de puţină îndurare ca să fie salvat. Dar cine a fost căzut mult, acela a avut nevoie de multă, nu de puţină.
Hristos ne-a iertat toată datoria, tuturor. Dar noi nu toţi am fost datori la fel. Tu ai avut poate o datorie de numai o sută de talanţi, dar eu am avut de zece mii.
Şi tu eşti dator recunoştinţa, dar de o sută de ori pentru mai puţin decât mine.
Revărsarea râului umple toate vasele aşezate în mijlocul lui, dar nu toate sunt de aceeaşi mărime.
O singură condiţie se cere pentru a fi umplut: ca orice vas să stea drept, cu toată deschiderea lui înspre revărsarea apei. Pe un vas întors nici toată apa lumii nu-l va putea umple.
Îndurarea Mântuitorului Hristos îţi iartă şi ţie toate păcatele tale, dar cu o singură condiţie: să-ţi deschizi toată inima ta, ca s-o primeşti cu credinţă.
Să-ţi deschizi gura ta, ca să o mărturiseşti cu pocăinţă. Şi să-ţi deschizi ochii tăi, ca să o plângi cu căinţă.
Iar după aceea, de-a lungul întregii tale vieţi, să păstrezi darul harului acestuia în toată fiinţa ta, umblând printre semenii tăi ca o dovadă vie a îndurării lui Hristos. Pentru ca oricare dintre ei, văzând marea şi fericita schimbare pe care Hristos a putut-o face în tine, să dorească şi să vină şi ei spre a se împărtăşi din îndurarea Lui.
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI