Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

Meditaţii la Apostolul Duminicii a V-a după Rusalii

TDorz1Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Iisus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
Reiese iarăşi limpede şi din acest loc că atât mărturisirea cu gura, cât şi credinţa din inimă sunt amândouă nişte condiţii care trebuie neapărat îndeplinite. Nu numai într-o clipă, în clipa hotărârii şi a legământului cu Dumnezeu, la naşterea noastră din nou, ci sunt nişte îndatoriri care rămân tot aşa de trebuincioase şi de mari până la sfârşitul vieţii noastre. Până în cea din urmă clipă a trăirii noastre pe pământ. Pe tot drumul mântuirii noastre, până la dobândirea ei deplină de la sfârşitul alergării şi al luptei noastre din lumea asta.

Cu gura noastră trebuie să mărturisim… Să mărturisim şi nu să predicăm sau să facem vorbărie biblică sau confesionalistă. Trebuie să-L mărturisim pe Iisus ca Domnul nostru, ca Stăpânul vieţii noastre, Modelul nostru de trăire, Răscumpărătorul sufletului nostru, Vindecătorul şi Salvatorul, Care ne-a mântuit din moartea şi din osânda veşnică.
Mărturisirea este lucrarea unei încredinţări puternice, afirmarea convingătoare a unor lucruri şi minuni văzute, simţite şi trăite de noi înşine, în propria noastră fiinţă şi în propria noastră viaţă…

Dacă, într-adevăr, Hristos a devenit Domnul şi Stăpânul nostru, prin dreptul de răscumpărare pe care El l-a dobândit asupra noastră prin faptul că ne-a plătit cu Sângele Său,
şi dacă noi am crezut din inimă acest lucru şi l-am simţit în toată fiinţa noastră în mod binefăcător,
atunci, cu siguranţă, gura noastră nu va înceta niciodată a mărturisi cu toată tăria şi cu toată recunoştinţa ei acest lucru, oricui şi oricând.

A predica despre Iisus poate orice profesionist al credinţei, orice angajat plătit sau răsplătit.
A face o vorbire sau o vorbărie religioasă poate orice pomănar care umblă după foloase uşoare şi după câştig milog…
Dar a mărturisi nu poate decât unul care a fost mort şi a înviat, unul care era pierdut şi a fost aflat, unul care era rob chinuit de diavolul şi a fost răscumpărat, vindecat şi eliberat de Hristos.

Cuvântul mărturisitorului poartă în el însuşi puterea încredinţării adevărului. În momentul auzirii unei mărturii adevărate, duhul acestei mărturii lucrează convingător asupra celui care o ascultă. Căci, împreună cu mărturisirea gurii, lucrează şi lumina şi lacrima ochilor. Lucrează şi vibrarea inimii, lucrează şi strălucirea feţei, lucrează şi căldura duhului…
Aşa este mărturisirea cea adevărată. Aşa va mărturisi unul care Îl are, într-adevăr, pe Iisus ca Domn.

O astfel de mărturisire cu gura are şi întreaga participare a credinţei din inimă…
Duhul din inimă va merge împreună cu cuvântul din gură. Şi atunci, cuvintele vor fi şi calde, nu numai luminoase. Vor avea şi miez, nu numai coajă. Vor avea şi simţire, nu numai sunete.

Ceea ce numai luminează, dar nu încălzeşte
şi are formă, dar n-are şi fond
şi are numai sunet, dar nu şi simţire – nu este şi nu poate fi o mărturisire.
Şi dacă nu este mărturisire, nu este viaţă.
Şi dacă nu este viaţă, nu este nici Hristos.
Iar unde nu este Hristos, este pierzarea cea mai nenorocită.

Deci chiar în momentul convertirii cuiva, al naşterii sale din nou, izbucneşte mai întâi mărturisirea cu gura!
– şi apoi se statorniceşte în inimă credinţa puternică şi neclintită în Învierea şi Dumnezeirea Domnului Iisus, Care duce sufletul omului aceluia, pas cu pas, pe drumul spre mântuire, până la dobândirea deplină a acesteia. După cum, în mod obişnuit, vine întâi botezul, apoi convertirea omului…