Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 20 august:

„Domnul împărăţeşte îmbrăcat cu măreţie; Domnul este îmbrăcat şi încins cu putere: de aceea lumea este tare şi nu se clatină“ (Psalmi 93, 1).

bibliaCine nu vede măreţia lucrărilor lui Dumnezeu, acela nu-L poate vedea şi nu-L poate cunoaşte niciodată nici pe El.
Cine nu ştie să privească înalt, adânc şi departe…, adică până dincolo de frumuseţea şi de măreţia lucrurilor văzute,
acela n-are cum să-L descopere pe Dumnezeu,
n-are cum să ajungă uimit în faţa Lui, adorându-L.
Căci, rămânând mereu numai dincoace de ceea ce se vede,
adică numai la înţelesul şi la explicaţia uşoară şi de suprafaţă a lucrurilor,
bietul om va bâjbâi mereu în căutări zadarnice,
mereu mai nesatisfăcut de explicaţiile sale,
deşi Lumina şi Adevărul sunt atât de aproape de fiecare din noi (Fapte 17, 27).

Cine nu priveşte dincolo de binele ce i se face zilnic de către Dumnezeu…,
dincolo de ploaia binefăcătoare
şi dincolo de soarele binefăcător, pe Dumnezeu,
cine nu vede dincolo de timpurile rodnice
şi dincolo de vremurile de pace pe Acela Care le dă,
cine, dincolo de înlăturarea primejdiei
şi de bucuriile vieţii,
şi de cutremurul morţii, nu-L vede pe Cel ce le stăpâneşte,
acela nu-L va putea vedea niciodată pe Dumnezeu nicăieri.
Pentru că nu vrea să-L vadă şi pentru că nu vrea să-L creadă şi să-L recunoască!

Oameni care nu se pot opri să nu contemple, înfioraţi de măreţia lor, de multe ori şi multe din minunile Atotputernicului Creator şi Stăpân, aceşti oameni se pot totuşi opri să nu-L contemple pe El Însuşi, Făcătorul Măreţ al tuturor acestor măreţii.
Oamenii care nu se pot reţine să nu strige, încântaţi şi extaziaţi: Ce măreţi sunt aceşti munţi frumoşi!
sau: Ce măreţe sunt aceste valuri puternice!
sau: Ce măreţe sunt bolţile acestei peşteri!
ori: Ce măreaţă este avalanşa aceasta de nori, străbătută de nenumărate fulgere şi trăsnete!…
ori: Ce măreţe sunt aceste privelişti!…,
oamenii aceştia se pot totuşi opri o viaţă întreagă numai la aceste uimitoare măreţii, dar fără să-L vadă îmbrăcat cu ele şi îmbrăcat în ele pe Dumnezeul tuturor şi pe al său…
Le pot vedea pe toate acestea fără să vadă Cauza lor, a tuturor măreţiilor, încântându-se numai de vederea lor
sau de explicaţiile pe care se vor uimi cum le-au scornit, dar nu se vor încânta de frumuseţea Lui, a Celui Care le-a creat.
Dincolo de acestea, ei nu pot şi nu doresc să treacă.

Iar ceea ce, din măreţiile lucrărilor lui Dumnezeu, ei nu pot explica fără El sau nu pot explica împotriva Lui, aceşti bieţi oameni slabi cu sufletul, aruncă, deocamdată, la spate, până „mai târziu“ – când speră că le vor putea cumva explica fără El…
Iată marea vinovăţie, marea orbie, marea nebunie şi marea răspundere,
dar şi marea nenorocire a oamenilor necredincioşi!
Dar, o, ce strălucit şi ce măreţ Îl vede pe Dumnezeu ochiul credinţei şi inima smereniei sincere şi adânci!
Cât de uşor şi cu cât de profundă evlavie Îl vede pe Dumnezeu omul cel neorbit de mânia nebunească a necredinţei!
Sufletul acesta strigă de fiecare dată când priveşte măreţia creaturilor şi frumuseţilor lui Dumnezeu: O, ce măreţ eşti, Doamne, Făcătorul tuturor acestora!
O, ce măreţ împărăţeşti şi stăpâneşti Tu peste ele
şi ce minunat ştii Tu să Te acoperi, îmbrăcat în toată lumina, înălţimea, puterea şi frumuseţea lor,
ca să nu Te vadă decât cei care Te cred!…

Slavă, slavă Ţie, Dumnezeule al Măreţiei!
Slavă strălucită şi veşnică Ţie, Dumnezeul Măreţ, Împăratul şi Mântuitorul nostru!
Uimindu-ne sau încântându-ne de fiecare dată şi de fiecare din măreţiile din mijlocul cărora ne vorbeşti Tu,
noi ne închinăm Ţie şi Te slăvim pe Tine,
crezând din toată inima şi cu toată bucuria în Atotputernicia Ta!
Ne închinăm Ţie, Cel Care Te învălui cu Lumina Soarelui sau cu Umbra Norilor…,
Celui Care ne grăieşti din frumuseţea înaltă a munţilor
sau din cea adâncă a apelor,
ori înspăimântătoare a tunetelor Tale.
Celui Care treci prin susurul adierilor înmiresmate sau al mugetului furtunilor îmbrăcate în fulgere,
slavă, slavă Ţie!
Şi, privind măreţele realizări ale creaturii Tale, omul, Te slăvim pe Tine!
Căci, dacă la o creatură slabă a Ta i-ai dat o aşa putere şi lumină, că poate crea atât de măreţe lucrări,
atunci cât de măreţe trebuie să fie lucrările Tale pe care încă nu le-am văzut!
Slavă veşnică Ţie, Măreţul nostru Dumnezeu!
Amin.

*
* *

„Sufletul cel curat are puterea să vadă în el însuşi – ca într-o oglindă – pe Dumnezeu“ (Sf. Atanasie cel Mare).

*

„Partea cea mai slabă a creştinismului nostru este tocmai credinţa cea de suprafaţă: credinţa ce n-are legătură cu adâncimile Evangheliei. Noi, românii, avem în special creştinul de suprafaţă. În Biblie el n-a citit, pentru că nu i-a spus nimeni despre Cartea lui Dumnezeu şi nimeni nu i-a pus-o în mână (ba încă l-au speriat, spunându-i că Biblia-i o carte… «protestantă»!). Iar la biserică, aşişderea, omul a rămas mai mult de suprafaţă. Cultul nostru, cu atâtea adâncimi, este şi azi atât de puţin cunoscut… Oamenii noştri se apropie chiar şi de Taina Împărtăşirii, fără să-L cunoască pe Mântuitorul…“ (Preot Iosif Trifa).

*

Ca să poţi vedea frumseţea ţi se cere, neapărat,
ca să ai şi ochiul firii,
dar şi-al inimii curat!