Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 28 august:
„Domnul împărăţeşte: să se înveselească pământul şi să se bucure ostroavele cele multe!“ (Psalmi 97, 1).
Cei trei psalmi care încep cu acest puternic şi măreţ anunţ despre împărăţia Domnului conţin o tainică şi întreită profeţie despre cele trei mari evenimente care privesc sfârşitul veacurilor:
1. Venirea Domnului nostru Iisus Hristos,
2. Învierea morţilor
3. şi Judecata tuturor popoarelor.
Psalmul 93 începe, plin de măreţie, cu priveliştea strălucită şi înfricoşată a venirii Domnului, îmbrăcat şi încins cu putere…
Psalmul acesta, 97, începe, la fel, cu un strigăt de o mare bucurie şi de o măreaţă veste de strălucită veselie pentru toate fiinţele şi lucrurile create de dragostea Lui, pentru toată zidirea lui Dumnezeu, de jos şi de Sus…
În bucuria aceasta se cutremură fericite ostroavele cele multe (vers. 1),
se bucură fulgerele Lui, luminând lumea (vers. 4),
şi parcă vezi în aceste fulgere pe morţii Lui cei sfinţi înviind strălucitori.
Se bucură munţii, care se topesc în lumină (vers. 5).
Se bucură cerurile… îngerilor, care vestesc, ca din trâmbiţe, slava Lui (vers. 6).
Se bucură Sionul, care îşi aşteaptă fiii (vers. 8)…
Se bucură neprihăniţii, care vestesc şi măresc prin laudele lor sfinţenia Lui (vers. 12).
Toate acestea arată desluşit cadrul cutremurător în care se va desfăşura Marea Înviere a tuturor celor morţi (Ioan 5, 28-29) în ceasul măreţ al strălucitei şi slăvitei Învieri.
Iar Psalmul 99 începe cu vestea care va înspăimânta toate popoarele: şi anume cu vestea că începe Judecata Marelui Împărat şi Judecător Iisus Hristos, venit să facă dreptate veşnică.
Priveliştea Lui va cutremura pământul şi va îngrozi pe toţi vrăjmaşii Lui, prăbuşindu-i (Apoc. 1, 7).
Venirea Domnului nostru Iisus Hristos
şi Învierea morţilor,
şi Judecata veşnică a tuturor oamenilor sunt cele trei mari evenimente cu care se va deschide şi va începe strălucita Împărăţie a lui Dumnezeu, care nu va mai avea sfârşit niciodată.
În această Împărăţie Fericită o nouă ordine va domni şi o altă natură şi înfăţişare vor avea toate lucrurile.
Acolo răul nu va mai fi
– şi nici nu se va mai putea veşnic naşte.
Nu va mai fi minciună, durere şi păcat sub nici o formă
şi nimic din ceea ce întunecă acum bucuria pe pământ sau în cer acolo nu va mai fi.
Hristos, Împăratul Veşnic, nimicind orice vrăjmaş (1 Cor. 15, 24) şi unindu-Şi în Sine totul iarăşi,
– după cum era în Sine totul înainte de Creaţiune –
Se va Reintegra desăvârşit apoi în Tatăl, aceasta în chip cu totul strălucit şi tainic,
în aşa fel că Dumnezeu va deveni Totul. În toţi. Pe totdeauna…
Atunci cerul cel reînnoit şi pământul cel reînnoit vor fi iarăşi atât de apropiate, încât nu va fi nici distanţă, nici deosebire între ele, confundându-se unul cu altul, ca înainte de păcat.
Iar locuitorii lor, trecând unii la alţii cu aceeaşi plăcere şi uşurinţă cu care trec fraţii unul în grădina celuilalt, vor fi nemaidespărţiţi. Nici cei din cer (Mat. 5, 3),
nici cei de pe pământ (Mat. 5, 5),
niciodată.
O, slavă, slavă, slavă Ţie, Împăratul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos!
Tot cerul şi tot pământul îţi datorează Ţie întreg viitorul lor plin de strălucire şi de Lumină.
În aşteptarea acelei fericite reînnoiri toată firea suspină şi aşteaptă înfierea şi slava care o vor despovăra pe totdeauna şi pe ea (Rom. 8, 19-22).
Slavă Împărăţiei Tale, Doamne Iisuse, pe care şi noi o aşteptăm şi o dorim atât de mult,
după care suspinăm şi pentru venirea căreia ne rugăm neîncetat să vină şi pe pământ ca în cer,
cu o veşnică armonie şi libertate
şi cu o veşnică dreptate şi pace.
Să strălucească cei drepţi şi să se bucure cei neprihăniţi.
Să nu mai fie nici durere, nici scârbă, nici suspine, ci viaţa cea fără de sfârşit.
O Doamne Iisuse, bucură şi mântuieşte mai curând pământul cu venirea fericită a Împărăţiei Tale!
Amin.
SLAVĂ VEŞNICĂ ŢI-ADUCEM!
Slavă veşnică Ţi-aducem,
Bunule Mântuitor!
Ţie-Ţi vom cânta cu lacrimi
de-adorare şi de dor,
Ţie, pentru câtă milă
ai avut-o pentru noi
când ne-ai scos din întuneric,
din osândă şi noroi!…
Te slăvim – Te iubim
şi-n veci o să-Ţi mulţumim,
Salvator şi Păstor, şi-Ajutor,
Te slăvim – Te iubim,
Scump Mântuitor!…
Slavă veşnică Ţi-aducem
şi prin lacrimi şi cântări,
Tu ai pentru noi, Iisuse,
numai binecuvântări!
Cum să-Ţi mulţumim noi Ţie
pentru-atât cât ne-ai iubit,
căci, cu noi, a Ta-ndurare
pare fără de sfârşit!
Slavă veşnică, Iisuse,
Îţi vom datora smeriţi
cu cât vom fi mai cu Tine
şi vom fi mai fericiţi!
Când, purtaţi din slavă-n slavă
spre Nemărginirea Ta,
noi cântări cu noi cuvinte
din stări noi Îţi vom cânta!…
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„Este tot aşa de ruşinos să nu ştii cânta pe cât este de ruşinos să nu ştii citi, căci sfinţii, împreună cu arhanghelii, nu încetează să se facă auziţi cântând continuu: «Sfânt, Sfânt, Sfânt!…»“ (Sf. Isidor de Sevilla).
*
„O muzică cerească, un cor ceresc răsună neîncetat şi în cer. Noi, creştinii, trebuie să învăţăm încă din această viaţă «melodiile» şi «notele» acestui cor ceresc. Noi trebuie să cunoaştem încă din această viaţă muzica Golgotei, pentru ca, îndată după moarte, să ne ocupăm locul nostru în corul cel ceresc. Fireşte, de la cântări ca: «Cine-o făcut crâşma-n drum?», «Of, of, of!…» şi altele de felul ăsta, nu se poate trece în corul cel ceresc!…“ (Preot Iosif Trifa)
*
Cântarea e tămâia ce dragostea ţi-o suie
la cer, pe calea care mai dulce alta nu e!