Traian DORZ
Înţeleptul înfrânării a grăit odată-aşa:
– Nu tu vrei,
ci este-n tine un păcat. Acela vrea!
Dar tu nu eşti numai trupul
sau nu trup în primul rând,
ci în primul rând eşti suflet
– nu uita ce-ţi spun, nicicând:
Sufletul mereu să-ţi ţină trupul strâns în frâul său
ca acesta să nu-l tragă în prăpastie şi-n rău,
să nu-l ducă la păcate de-unde nu mai e salvat
sau şi dacă e
rămâne cu o rană necurmat…
Un păcat făcut de suflet, sufleteşte-i şi plătit,
cel făcut unit cu trupul, de-amândouă-i ispăşit,
de-amândouă împreună,
ori în moarte,
ori aici,
căci nimica nu se pierde nici din mari
şi nici din mici!
Dumnezeul meu Puternic, dă-mi, Te rog, puteri să-mi rup
şi să-mi smulg oricând din suflet
pofte izvorând din trup
şi dorinţa de-a m-atinge de ce nu mi-e-ngăduit,
dar de care cu putere sunt atras şi-nlănţuit,
căci numai dorinţa care sper s-o pot înfăptui
poate chinui-al meu suflet şi viaţa a-mi zdrobi
şi numai aceasta-mpinge la păcat
spre-a o avea.
Cele nenădăjduite nu ne chinuiesc aşa!
Să renunţ la bucuria care Tu nu vrei s-o iau
şi să nu cârtesc în mine când văd pe-alţii că o au,
fă să nu se nască-n mine gelozii şi duşmănie
către-acei ce Tu mai darnic şi mai bun pari
decât mie.
Ci să ştiu că totdeauna Tu eşti Drept şi Bun, Părinte,
şi-ai să-mi dai mai bun la urmă
ce-am avut mai rău nainte.
Du-mă, Doamne, pân’ la starea să pot renunţa-mpăcat,
nici regret
şi nici mândrie neavând c-am renunţat.
Mai ales când e-n folosul celor care nu vor fi
nici cu vorba, nici cu fapta
în măsură-a-mi răsplăti.
Şi să pot primi-n linişte orice casă şi-aşternut,
chiar şi-atunci când sunt acelea care
nu eu mi le-am vrut.
Dă-mi dorinţa cea stăpână peste orişice dorinţi,
căci atunci avea-voi numai calea fiilor cuminţi!