O, pământule sfânt în care odihnesc osemintele sfinţilor noştri înaintaşi, fii binecuvântat!
Cu palmele noastre cele mai bătătorite de munca cinstită, dorim să-ţi închidem cât mai moale şi mai blând rănile brazdelor greşite, să-ţi netezim marginile răzoarelor tale dureroase, să-ţi aşezăm cât mai frumos pernele semănăturilor tale.
Pentru ca să ţi se vindece cât mai repede orice durere pe care ţi-am pricinuit-o şi să ţi se liniştească orice rană.
Ca să fii cât mai frumos şi mai fericit, tu, pământule sfânt în care odihnesc ca într-un chivot de altar sfintele oseminte ale minunaţilor noştri înaintaşi sfinţi.
Pe aici, iată, chiar pe aici unde ţin eu picioarele mele înfiorate au călcat picioarele tatălui meu, s-au aplecat genunchii bunicului meu şi au sângerat palmele străbunilor mei.
De aici au luat spicele de aur străbunele mele, bunica şi mama mea, atunci când erau fete tinere, frumoase şi harnice – făcându-şi din ele cununa secerişului şi punând-o peste părul lor bogat, frumos, strălucitor şi auriu, tot ca spicul grâului acestuia
sau ca raza soarelui ceresc
prin care mergeau ele, la fel de frumoase, ca grâul şi ca soarele.
O, ce nalte şi adânci sunt lacrimile şi rugăciunile acestor gânduri!
După cum am dorit să înfrumuseţez acest pământ cu munca drăgăstoasă a mâinilor mele,
tot aşa am dorit să înfrumuseţez acest cer cu lacrimile drăgăstoase ale rugăciunilor şi cântărilor mele.
Pentru ca şi holdele pământului meu sfânt,
ca şi livezile cerului meu slăvit
să fie la fel de însorite şi de îmbelşugate.
Toate pentru bucuria Preaiubitului meu Scump.
Ori de câte ori văd acest sfânt pământ batjocorit de vreun plug,
de vreo sapă
sau de vreun păcat
– mă cutremur şi mă doare
ca atunci când aud acest Cer sfânt înjurat sau învinuit.
Pentru că şi cerul, şi pământul sunt alcătuite de aceeaşi mână sfântă, bună şi iubitoare a Tatălui nostru.
Şi pentru că şi în pământul, şi în cerul acesta, atât de apropiate unul de celălalt, sunt sfinţii noştri înaintaşi, printre care umblăm ca printre spice şi ca pe sub stele.
Să ne atingem cu aceeaşi sfinţenie atât sapa, cât şi genunchii noştri de acest pământ, cât şi rugăciunea şi ochii noştri de acest cer.
Să fie binecuvântat şi de pământ şi de cer acela care va face aşa!
Scumpă seminţie a sufletului meu, familia mea duhovnicească, fii binecuvântată în veci de Domnul şi Dumnezeul tău.
În tine mi-a dat harul dumnezeiesc tot ce am în inima şi în fiinţa mea mai frumos şi mai vrednic, mai de preţ şi mai etern.
În tine şi prin tine să-mi aduc spre Dumnezeul meu, ca o plăcută şi sfântă ardere de tot, întreg avutul sufletului meu.
Tu eşti partea şi locul dăruit mie de Dumnezeul meu, Care mi-a rânduit să am atât în viaţa asta, cât şi în cealaltă numele tău, soarta ta, drumul tău şi răsplata ta.
O, familie scumpă a sufletului meu, fraţii mei şi surorile mele, părinţii mei şi fiii mei, soţii mei şi prietenii mei – fie în veci binecuvântat Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Care m-a înfiat şi m-a înfrăţit între voi.
Slavă veşnică Ţie, dragoste a lui Dumnezeu, care ai atâta grijă şi atâta lărgământ faţă de ai Tăi
şi care nu priveşti nimic rău sau necurat în ai Tăi, între ei şi pentru ei
atunci când toată dragostea lor eşti numai Tu,
este numai în Tine
şi numai pentru Tine;
şi când toată fericirea lor este să umble în ascultarea Ta.
Traian Dorz, Mărgăritarul ascuns, cap. 4