Meditaţii la Adostolul din duminica a XXIII-a după Rusalii
Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
O, cât de mare dar de la Dumnezeu este pentru orice om ca să aibă un părinte bun, un învăţător bun, un maestru bun. Niciodată nu vom obosi în a repeta aceste lucruri, pentru ca oricare dintre noi să ne pătrundem tot mai deplin de adevărul lor. Dar mai ales a le dobândi şi păstra noi înşine.
Şi niciodată n-ar trebui să obosim în a ne arăta mereu preţuirea, respectul şi ascultarea pe care le datorăm acestor suflete alese, pentru că valoarea lor nu poate fi cântărită cu nici un aur pământesc, niciodată.
Un astfel de părinte, învăţător şi maestru a fost pentru efeseni şi pentru toţi ceilalţi fraţi de atunci şi până astăzi, printre ceilalţi apostoli, Sfântul Pavel.
Iată cu câtă dragoste şi lacrimi, răbdare şi blândeţe, bunătate şi stăruinţă îi sfătuieşte, îi îndeamnă, îi mustră şi îi roagă el pe toţi, pentru a-i putea lumina cât mai limpede asupra adevărului. Dar şi pentru a-i înştiinţa cât mai grav asupra înşelătoriei şi ale minciunii.
Toate zilele şi nopţile lui au fost pline numai de osteneli şi de lacrimi, de rugăciuni şi de stăruinţe pentru fiecare Biserică şi pentru fiecare suflet. Conştiinţa lui iubitoare şi curată, atentă şi trează simţea o răspundere zdrobitoare înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare suflet, pentru fiecare adevăr şi pentru fiecare datorie.
El cunoştea trebuinţa fiecăruia şi se străduia să-i dea tot ce vedea că-i lipseşte. De aceea el scrie corintenilor, cum am văzut, despre nevoia dragostei şi a dărniciei. Galatenilor, despre nevoia ascultării şi a statorniciei lor. Iar acum le scrie efesenilor despre marea lor trebuinţă de a cunoaşte bine credinţa şi mântuirea.
Adevărurile despre credinţă şi mântuire sunt cele două adevăruri mai însemnate asupra cărora Sfântul Pavel stăruie în toate cele şase capitole ale epistolei sale către Efeseni.
În cele câteva versete ale apostolului de azi, el îndreaptă toate privirile spre bogăţia îndurării lui Dumnezeu-Tatăl, învăţându-ne astfel pe noi toţi să ne proşternem, de la începutul căutării noastre după mântuire, în faţa îndurării Tatălui Ceresc, pentru că din această bogăţie a îndurării şi a milei Lui sunt începutul şi izvorul mântuirii noastre.
Nimeni dintre noi să nu se amăgească cu nimic în privinţa aceasta! Toată mântuirea noastră şi a întregii lumi se datorează numai bogatei Sale îndurări pe care a avut-o Tatăl faţă de noi în dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit în Iisus, Domnul nostru, Fiul Său.
Nu meritele noastre, nu calităţile noastre, nu faptele noastre, nici vreun alt dar al nostru n-au cumpănit nimic în preţul mântuirii noastre.
Nimeni dintre noi n-a putut aduce nimic înainte de mântuirea sa, pentru ca pentru acest preţ să poată fi în drept a primi această mântuire, ci că toată mântuirea noastră, de la făgăduinţa ei şi până la primire, este numai un dar al marii Sale îndurări izvorâte din dragostea cu care ne-a iubit pe noi Dumnezeu în Hristos Iisus, Preaiubitul Său Fiu.
O, cât de bogat în bunătate este Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc!
În limba noastră omenească nu există cuvinte prin care să se arate bogăţia bunătăţii Lui.
Nici măsură care să arate mărimea ei.
Nici termen cu care să se compare.
E mai înaltă decât toţi munţii păcatelor omenirii. E mai lungă decât toate veacurile. E mai răbdătoare decât toate pietrele.
Pentru toate acestea se găsesc margini, dar bunătatea lui Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc, este nemărginită. Ea ţine până la sfârşitul fiecărui om şi al întregii omeniri.
Când totuşi vine plata fiecărui păcat, şi când fiecare vrăjmaş al lui Dumnezeu ajunge în osândă, el ajunge acolo nu dus de Dumnezeu, ci dus de propriul său păcat, de propriul său sfârşit, de urmările propriei sale neascultări.
O, voi toţi cei care încă n-aţi intrat în harul adus de bogăţia nemărginitei îndurări a Tatălui Ceresc, nu mai întârziaţi nici o clipă, ci veniţi chiar acum, cât încă n-a trecut vremea harului Său pentru voi!
Vino şi tu, suflet preaiubit, care rătăceşti încă departe de Domnul Iisus şi zaci în noroiul păcatelor tale peste care este gata să vină pedeapsa veşnică!
Vino cât încă braţele Tatălui Ceresc stau deschise pentru tine şi cât sângele răscumpărător al Crucii lui Iisus Hristos, dulcele Mântuitor, mai poate spăla şi viaţa ta! Vino acum, cât uşa este deschisă şi cât lumina zilei tale nu s-a stins!
Căci vai de cei care se vor pomeni veniţi prea târziu!…