Eu n-am să mor din lume, mă voi preface-un steag
purtat în lupta sfântă, arzând în fâlfâire,
mă voi preface-o harfă, cântând şi mai cu drag
eroicul din jertfă, sublimul din iubire!
Mă voi preface-o cruce nălţată tot mai sus,
o candelă de rugă, de veghe şi-aşteptare,
o dâră luminoasă pe urma lui Iisus,
o proaspătă fântână mereu răcoritoare,
o trâmbiţă cerească cu sunet desluşit
şi-o sabie de flăcări eroic mânuită…
– că-n fiecare-i crezul prin care n-am murit
şi-n toate, veşnicia tot lui Hristos trăită.
Eu n-am să mor din lume, când va pieri ce par,
nu mă căutaţi în groapă, în vis şi-n amintire,
– voi fi, mai viu ca astăzi, un fără-de-hotar
îndemn spre conştiinţă, spre cântec şi-nfrăţire!
Traian Dorz,
din CÂNTAREA CÂNTĂRILOR MELE