Traian Dorz, Numele Biruitorului

138083_samariteanul_milostiv[…] Pe omul care cobora din Ierusalim spre Ierihon şi care a căzut între tâlhari nu l-a putut ridica decât milostivul Samaritean care s-a aplecat spre el, de lângă el.
S-a aplecat ca să-l înţeleagă,
s-a aplecat ca să-l mângâie,
s-a aplecat ca să-l ridice.
Nimeni nu-l poate ridica pe un semen căzut dacă nu se apleacă el însuşi mai întâi până la starea celui căzut.

Omenirea întreagă, căzută în robia diavolului şi în ghearele păcatului, ar fi pierit în starea aceasta dacă Domnul Iisus Hristos, Marele nostru Samaritean Milostiv, nu S-ar fi aplecat până la noi, făcându-Se Om, ca noi.
O, din ce prăbuşire nenorocită ne-a izbăvit pe noi Dumnezeu!

El Singur S-a aplecat spre noi…
El ne-a cercetat rănile noastre…
El a turnat peste ele untdelemn şi vin (Lc 10, 34).
Untdelemnul, care este mângâierea Lui cea dulce,
şi vinul, care este mustrarea şi îndrumarea Lui cea dreaptă şi vindecătoare.
Întâi untdelemnul, apoi vinul.
Întâi încurajarea, apoi îndreptarea.
Întâi dulceaţa chemării şi a dragostei Sale – apoi vinul pocăinţei, al mărturisirii… usturarea lacrimilor îndreptării vindecătoare a sufletului nostru îmbolnăvit de toate loviturile păcatului
şi infectat de toate stricăciunile aducătoare de moarte.

Nimeni nu ne-ar fi putut mântui altfel.
Fiindcă nimeni, în afară de Domnul Iisus, nu mai era şi nu mai fusese necăzut.
Nimeni în afară de El nu mai „suia spre Ierusalim”,
ci toţi „coborau spre Ierihon”.

Nimeni nu trăise o viaţă de continuă înălţare spre cele de Sus, ca Iisus, ci toţi erau atraşi numai spre cele de jos,
spre cele josnice, infectându-se cu patima lor.
De aceea, nimeni altcineva nu putuse să-l ridice pe om,
decât El.

Numai Dumnezeu, numai dulcele Iisus, în mila şi în iubirea Lui nemărginită, a putut şi a venit să-l ridice pe cel căzut,
pe omul căzut şi lumea căzută, şi sufletul căzut…
aplecându-Se spre el, până la el.
Nimic altceva şi nimeni altcineva nu putea să facă aceasta.
O, câtă omenire zace şi astăzi în păcate, aşteptând ridicarea mântuitoare! Şi mulţi îi vin numai cu predici…
– dar numai predicile nu pot ridica pe nimeni.
După ani de predici, bieţii oameni, parohienii noş¬tri, se tăvălesc în aceleaşi păcate
şi pe faţă, şi în ascuns…
Numai mărturisirea vie, reală, trăită îi poate aduce pe oameni până la Hristos. Şi pe Hristos până la oameni.

Numai sfaturile noastre adesea nu îndreaptă nimic.
Numai legile, măsurile şi îngrădirile omeneşti, cât de bune ar fi, nu pot îndrepta nimic.
Ci este şi astăzi nevoie de aceeaşi adâncă înţelegere a stării celor căzuţi.
De aceeaşi aplecare plină de conştiinţa iubirii şi a milei faţă de nenorocirea bieţilor oameni căzuţi.
De mărturisitori cu fapta şi cu adevărul, care să se poată apleca spre nenorocirea semenului căzut
şi pe care sufletele căzute să le simtă că sunt aşa.
O, Dumnezeule Milostiv, trimite-le astfel de suflete mărturisitoare!
Amin.