Traian Dorz, Păşunile dulci

Cartea Veşnică a Dumnezeului Veşnic începe cu Dumnezeu, fiindcă înainte de El n a fost nimic. El era din Veşnicie, mai înainte de orice altceva, tot ce a fost înainte de Început, când nu era decât El, Dumnezeul Veşnic din Care la un moment dat au ieşit pe rând toate cele ce au avut o naştere, formând începutul lumii.
Nu ştim ce este Veşnicia aceea din care s a născut Timpul, adică veacurile (cum scrie la Evrei 1, 2), prin Fiul Său. Lumina care s a exteriorizat din Dumnezeu-Tatăl, spre a începe, cu Ziua Întâi, Viaţa sub forma ei de azi, era Dumnezeu Fiul. Lumina Lui ne străluceşte de atunci numai înainte. Înapoia Lui nu mai vedem nimic.
Nu ştim nici ce formă avea Fericirea în care locuia Domnul Dumnezeu înainte de a ni se descoperi – atât cât ni se descoperă – Fericirea în care locuieşte El acum. Nu ştim nici ce forme avea Viaţa care era în El mai înainte de a ni se descoperi – atâta cât ni se descoperă – Viaţa care este în El acum. Nici n avem nevoie să ştim ceea ce nu ni s a spus. Ceea ce avem nevoie să ştim, ni s a spus. Spre a le dori şi a le avea prin credinţă.
Ştim că lumea de acum a avut un început care a început cu Dumnezeu, Care era înainte de acest Început şi Care a făcut Începutul acesta. Că acest Început s a făcut cu Dumnezeu, din Care a ieşit Cuvântul. Din Cuvânt a ieşit Lumina, din Lumină a ieşit Mişcarea, Ordinea, Viaţa… O, ce slăvită cântare trebuie să fi fost acest Început!
Ce Dragoste Nemărginită trebuie să fi fost Aceea din care a ieşit ideea, din care a ieşit Cuvântul, din care a ieşit Lumina, din care a ieşit Frumuseţea şi armonia atâtor Vieţi care alcătuiesc Viaţa. Din Dragoste s a născut ideea – izvorul cântării. Din Cântare s a născut Cuvântul – izvorul Luminii. Din Lumină s a născut Frumuseţea – izvorul Vieţii.
Totul a fost făcut numai pentru ca noi să căpătăm această conştiinţă fericită de noi înşine, spre a putea participa fericiţi la fericirea Creatorului şi la a Creaţiunii Sale.
Dragostea care era Dumnezeu nu putea fi fericită singură. Ea a creat atunci dragostea noastră, spre a Se ferici pe Sine prin fericirea noastră. Aşa s a născut Cântarea Eternă.
Când, după o iarnă friguroasă şi îndelungată, apare prima zi de primăvară – ce cântec de lumină intonează primele raze strălucite ale unui soare cald peste câmpia care învie, peste pădurile care se trezesc, peste izvoarele care se bucură… Aşa este Dragostea lui Dumnezeu venind în viaţa noastră.
Dar cine poate descrie oare şi cine poate măsura în adevăr puterea minunii, frumuseţea strălucirii şi intensitatea bucuriei pe care le cuprinde transformarea unică şi dumnezeiască a unui suflet prin iubire? Numai Pustiul în care zăcuse de o veşnicie în întuneric şi gheaţă – când l a inundat deodată lumina şi căldura – şi a putut da seama de nemărginirea dumnezeieştii minuni a Luminii care îl învie.
Aşa a fost Venirea lui Hristos pe lume. Aşa este intrarea mântuirii lui Hristos într un suflet. Aşa este naşterea din nou într o viaţă omenească. Şi aşa va fi A Doua Lui Venire în Împărăţia Sa cea nouă.
Pogorârea porumbelului cu ramura verde a deschis corabia, a pecetluit jertfa şi a dezvăluit larg, frumos şi strălucit curcubeul Noului Legământ dintre Dumnezeu şi Omenire. Aceasta a făcut o Duhul Sfânt la Venirea Lui.
Pogorârea porumbelului în corabie vestea sfârşitul lucrării făcute de Judecată şi Dreptate şi începutul lucrării făcute de iertare şi dragoste. Chipul lui simboliza pacea, curajul şi neprihănirea. Acestea sunt darurile aduse de Pogorârea Duhului Sfânt.
Pogorârea Porumbelului Sfânt la Iordan aducea tot aceeaşi Veste Slăvită şi închipuia tot aceleaşi virtuţi slăvite: Vestea cea Bună a Păcii cu Dumnezeu, care era şi care este mesajul Evangheliei mântuitoare în Hristos; curajul, care însoţeşte până la supremul sacrificiu misiunea aceasta în lume, şi neprihănirea, care se capătă numai în acest unic fel – şi care singură poate deschide Porţile Veşnice ale cerurilor şi poate da dreptul de iertare şi moştenire acolo la Masa Prezenţei lui Dumnezeu.
Pogorârea Duhului Sfânt acest rost l a avut; şi acest Har l a adus pe pământ. El S a pogorât în mijlocul apostolilor asemenea primului porumbel în mijlocul unor oameni trecuţi printr un potop – şi care stăteau închişi şi înfricoşaţi şi ei ca într o corabie îngustă. Venirea Duhului Sfânt cu putere şi cutremur le a umplut şi lor sufletele de pace, de curaj şi de neprihănire: pacea şi părtăşia lor cu Dumnezeu, curajul în lupta lor cu satana şi neprihănirea în toată fiinţa lor în desfăşurarea acestei lupte şi în păstrarea acestei păci.
După trecerea noastră – la naşterea din nou, prin răscumpărarea Jertfei Crucii – ca prin Golgota noastră, în viaţa noastră, a fiecăruia dintre noi, trebuie să aibă loc Pogorârea Duhului Sfânt, revărsarea puterii Lui, care ne aduce şi nouă pacea, curajul şi neprihănirea. Şi anume pacea cu Dumnezeu şi pacea lui Dumnezeu. Apoi curajul din Dumnezeu şi curajul pentru Dumnezeu. Şi rodul acestora: neprihănirea în Dumnezeu şi neprihănirea cu Dumnezeu.
Cântarea este ceva atât de legat de inima noastră, încât fiecare simţim o adâncă nevoie de a cânta sau de a asculta o cântare. Fără cântare nu putem fi, ca fără iubire. Căci acestea amândouă merg totdeauna împreună. Cine iubeşte, acela şi cântă. Cine cântă, acela şi iubeşte. Cânţi pentru ceea ce iubeşti. Şi iubeşti aceea pentru care cânţi.
Cine iubeşte lumea cântă pentru lume. Şi cine cântă cântece lumeşti, acela dovedeşte că iubeşte lumea. Cine Îl iubeşte pe Dumnezeu, acela are mereu pe buze cântarea Domnului. Căci cine iubeşte nu poate fără cântare.
Binecuvântată să fie viaţa aceluia care, iubindu L pe Dumnezeu, nu poate fără cântarea Domnului. Fericit este şi fericit să fie în veci sufletul care pune legământ şi hotărâre sfântă să cânte numai Domnului. Nimic nu este mai vrednic de laudă decât Domnul şi nimeni nu va fi mai lăudat cândva decât acela care a cântat mai mult şi mai frumos Domnului.
Pentru toate lucrurile şi fiinţele de pe pământ pot fi găsite mijloace de comparaţie: unul bun poate fi măsurat cu unul şi mai bun. Unul frumos, cu altul şi mai frumos. Unul înţelept, cu altul şi mai înţelept. Numai Dumnezeu este incomparabil. El n are nici măsură, nici soţ. Dumnezeul nostru, Tu eşti Nemărginit.
Slavă veşnică Ţie! Amin.