Meditaţii la Adostolul din duminica a IX-a după Rusalii

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1Despre chemarea şi datoria celor aleşi a fi împreună-lucrători cu Dumnezeu în lucrarea de mântuire a Evangheliei am vorbit mai pe larg în cartea «Împreună-lucrători cu Dumnezeu»…
Dar oricât de mult s-ar fi vorbit sau încă s-ar mai vorbi despre aceste adevăruri şi datorii, pe care trebuie să le avem mereu ca pe nişte porunci de foc în faţa ochilor noştri, tot mai este şi mai este încă nevoie să ni le reamintim, fiindcă datoriile noastre sunt mari, iar răspunderea noastră faţă de ele este veşnică.
Am vrea acum să putem adânci aici alte înţelesuri şi să privim alte feţe ale acestei mari şi înalte chemări rânduite nouă de Dumnezeu.
Sfântul Cuvânt ne aminteşte aici că noi (deci toţi cei chemaţi) suntem nişte împreună-lucrători… Nu numai unul este chemat… Oricât de însemnat ar fi acela-unul, nu numai el este ales. Suntem mai mulţi, suntem toţi…
Deci vinovat este veşnic, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa fraţilor săi, acela care de unul singur vrea să lucreze, fără fraţi. Care îşi închipuie că el poate să facă în Lucrarea lui Dumnezeu tot ce vrea el, fără a ţine seama de părerea celorlalţi, de încredinţările celorlalţi, de ascultarea şi unitatea celorlalţi.

Cele petrecute în Biserica din Corint – şi asupra cărora trebuie încă să mai stăruim – să ne folosească de învăţătură, cum se poate întâmpla în multe părţi, unde fiecare partidă de fraţi ridică împotriva celeilalte numele fratelui la care ţine ea cel mai mult împotriva celorlalţi fraţi, Pavel, Apolo, Chifa, după cum îi simpatiza pe unul sau pe celălalt dintre ei.
Aici este o mare greşeală a lucrătorilor Domnului, care nu trebuie să lege niciodată inimile fraţilor de ei înşişi, ci numai de Domnul. Nu cumva simpatiile personale să creeze partide, şi, atunci, cei ai lui Apolo să lupte împotriva celor ai lui Pavel şi ai lui Petru – şi invers.
Iar dacă aceste partide se creează fără să vrem, potrivit cu felul de lucrare al fiecăruia, fel care va atrage inimile celor care au acelaşi fel de gândire şi simţire, atunci, fiecare dintre lucrători să caute a lărgi inimile celor ai săi, până a-i cuprinde în aceeaşi dragoste şi pe ceilalţi, devenind astfel cu toţii ai lui Hristos – şi noi, şi ei.
Să nu înţelegem între aceştia şi pe lucrătorii răi, de care trebuie să-i ferim pe fraţi (Filipeni 3, 2).

Să nu uităm niciodată datoria cea dumnezeiască de a fi una cu ceilalţi fraţi lucrători buni. De a fi colaboratori cu ei; şi să ne ferim să nu facem lucrări separate de ei sau paralele.
Nu două sau trei adunări.
Nici două sau trei sau patru grupări, pe simpatii, în aceeaşi adunare…
Ci una cu toţii şi una în toate, cei drepţi în credinţă şi curaţi în iubire.

Poate unul dintre fraţi este mai priceput, mai învăţat, mai cult decât ceilalţi, cum era Apolo, în Corint, iscusit în cuvânt şi puternic în Scripturi, cu o vorbire cuceritoare, frumoasă şi meşteşugită, vorbind cu o aleasă înţelepciune omenească…
Altul este, poate, ca Pavel, cu o vorbire mai simplă, dar mai puternică, mai calmă, dar mai caldă, fără cuvinte meşteşugit alese, dar pline de Duhul Sfânt şi de putere, de lumină şi de lacrimi.
Altul, ca Petru, cu o mare îndrăzneală, cu un puternic apăs, cu o hotărâtă şi cu o curajoasă nădejde, va înflăcăra mai multe suflete şi va crea mai multe simpatii printre fraţi…
Fiecare însă să înţeleagă bine că marea lor datorie rămâne Hristos. Unul. Neîmpărţit… Şi lucrarea lor, a tuturora, trebuie să fie la fel: a Lui, nu a lor. Ei trebuie să se depersonalizeze pe ei înşişi pentru a-L întregi pe Iisus, în toată adunarea Lui.
Fiecare dintre ei trebuie să ştie lucra cu înţelepciune, în aşa fel încât simpatizanţii săi să devină simpatizanţi şi ai celorlalţi fraţi ai lor – în Hristos.
Atunci lucrarea devine una, nedespărţită, frumoasă, plăcută şi binecuvântată. Iar lucrătorii aceştia, buni şi sfinţi, vor fi binecuvântaţi.

Ce mişcător este şi faptul că în acest verset se pomeneşte de trei ori că totul este al lui Dumnezeu. Lucrătorii lui Dumnezeu, ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
Dumnezeu este Proprietarul, Controlorul şi Răsplătitorul fiecăruia şi al tuturor.
El ne-a chemat. El ne-a rânduit ce să lucrăm, cum să lucrăm şi din ce să lucrăm.
Şi Însuşi El ne va verifica odată lucrarea noastră, a fiecăruia, materialul nostru şi roadele noastre, prin mijlocul Lui cel mai necruţător: focul.
Şi El ne va răsplăti pe fiecare, potrivit dreptarului Său şi Judecăţii Sale, după ceea ce va rămâne din foc.
Să nu uităm asta nici o clipă şi nici unul dintre noi!

Lasă un răspuns