Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

Meditaţii la Apostolul Duminicii a II-a după Rusalii

TDorz1Cuvântul cel sfânt al lui Dumnezeu caută neîncetat să ne înştiinţeze, pe tot drumul vieţii noastre, ca să luăm bine seama asupra marilor adevăruri de care depinde mântuirea sufletului nostru şi primirea noastră în Împărăţia cea veşnică a Domnului nostru Iisus Hristos.
El face mereu o mare deosebire între felul cum judecă lumea şi felul cum judecă Dumnezeu. Între gândurile oamenilor şi Gândul Lui, între căile oamenilor şi Calea Lui, între mântuirea oamenilor şi Mântuirea Lui, între judecăţile oamenilor şi Judecata Lui…
Înaintea oamenilor se au în vedere faţa omului, îmbrăcămintea omului, numele omului; înaintea lui Dumnezeu se au în vedere numai faptele omului. Omul stă înaintea lui Dumnezeu fără faţă, fără îmbrăcăminte, fără nume… numai cu faptele sale, bune sau rele, drepte sau nedrepte, sfinte sau murdare…
Şi judecata se va rosti neşovăitoare, nepărtinitoare, negreşi-toare asupra fiecărei vieţi omeneşti, potrivit cu faptele sale. Se vor avea în vedere cunoştinţa omului, posibilităţile omului, starea omului şi apoi faptele lui, în raport cu toate acestea şi pe măsura acestora. Nici mai mult, dar nici mai puţin.
Ce valoare va mai avea atunci credinţa fără fapte?
Ce preţ vor mai avea atunci intenţiile fără împliniri?
Ce dezvinovăţiri vor mai aduce atunci cei care au ştiut şi au putut face binele, dar nu l-au făcut? (Iacov 4, 17).
Pedeapsa va veni necruţătoare pentru oricine s-a iubit numai pe sine, uitând pe alţii sau nimicindu-i, cum au făcut Cain şi Iuda.
Şi răsplata va veni strălucită pentru oricine a iubit pe alţii, uitându-se pe sine, aşa cum a făcut şi Hristos, Domnul şi Răscumpărătorul nostru şi cum au făcut cei iubiţi ai Lui.
Noi nu trebuie să ne măsurăm credincioşia şi bunătatea noastră înaintea lui Dumnezeu comparându-ne cu lumea cea rea şi necredincioasă din jurul nostru, fiindcă atunci totdeauna ne vom găsi mai buni decât beţivii, decât hoţii sau decât ucigaşii, care nu fac nimic bun pentru semenii lor, ci numai rău.
Ci trebuie să ne comparăm, în privinţa asta, cu Mântuitorul nostru Iisus şi cu cei mai credincioşi urmaşi ai Lui, părinţii noştri, care au trăit numai spre binele altora. Abia atunci ne vom vedea bine ce suntem.
Biblia vorbeşte, printre oamenii drepţi, şi despre Noe, dar acest om drept a făcut o corabie cu care s-a salvat numai pe el şi pe ai săi. Cineva îl aseamănă pe Noe, în privinţa asta, cu un om care, în timp ce este frig într-o cameră plină de oameni, îşi îmbracă o haină groasă, care îl încălzeşte numai pe el, în loc să facă un foc pentru a-i încălzi pe toţi.
De aceea, în ispita vinului, Noe a fost slab şi a căzut.
Aceasta este starea tuturor celor credincioşi, care se iubesc numai pe ei înşişi. Chiar dacă uneori sunt salvaţi prin minuni, starea lor sufletească este şubredă – şi, la cele mai uşoare ispite, cad.

Se mai spune despre Noe că a făcut în corabia sa o fereastră sus (Geneza 6, 16). Dar unii spun că această fereastră avea o sticlă prin care se vedea afară, spre semeni şi spre Dumnezeu… iar alţii spun că era un fel de oglindă poleită, care să-i lumineze numai lui înăuntrul corabiei.
Se poate să fi fost ori una, ori cealaltă.
Dacă a fost o fereastră, el avea privirile spre alţii, spre a-i ajuta măcar cu rugăciunile lui.
Dacă era o oglindă, el nu se vedea decât pe sine, cum fac adesea aşa de mulţi credincioşi de nume şi de formă, care nu vor putea trece prin judecata focului necruţător al Judecăţii lui Dumnezeu.