Iubesc pe-ai mei cu-ntregu-mi suflet, mai mult ca viaţa mea-i iubesc;
pentru iubirea lor, Iisuse, suspin, mă rog şi mă jertfesc.
Iubesc fiinţele ce-n lume cu-a mea fiinţă s-au unit,
purtându-le o neschimbată iubire până la sfârşit.
Iubesc prietenii ce paşii uniţi şi-i duc cu paşii mei
cu-o dragoste oricând în stare să facă totul pentru ei.
Iubesc pe fraţii mei cereşte, cum numai sufletu-mi iubesc;
de ei mă leagă pe vecie un legământ dumnezeiesc.
Iubesc, ca pe ai mei, vrăjmaşii, rugându-Ţi mântuirea lor
şi simt c-aş face pentru dânşii mai mult de cât aş fi dator,
– Dar în iubirile acestea, în toate-i un hotar ceresc,
o margine la care toate se sting, se şterg şi se sfârşesc,
Numa-n iubirea Ta, Iisuse, n-am nici hotar şi nici sfârşit,
pe Tine Te iubesc atâta pe cât eşti Tu: Nemărginit.
Traian Dorz, din vol. Cântarea Cântărilor Mele