1. Ştiu că rugăciunea poate fi o puternică armă de luptă împotriva vrăjmaşului din afară,
2. dar Tu mi-ai spus că împotriva duşmanului lăuntric am nevoie neapărat şi de post.
3. Împotriva prăbuşirilor mele sufleteşti, suflete al meu, trebuie să lupţi tu. Dar împotriva acestor prăbuşiri care mi-ameninţă şi trupul meu, trebuie neapărat să lupte şi trupul.
4. Trupule al meu, trebuie neapărat ca tu să mi te primeneşti în toate părticelele tale, spre a putea deveni locuinţă vrednică pentru un suflet primenit.
5. Vinul cel nou trebuie neapărat pus în burdufuri noi. Nu se poate altfel! Conţinutul nou trebuie să aibă un vas nou.
6. Nu pot pretinde că sufletul meu este înnoit, sfinţit, curăţit câtă vreme trupul meu are încă acelaşi fel de umblare lumească, de vorbire şi purtare cum avea înainte – când purtam în el un suflet lumesc.
7. Dacă ceva îmi este într-adevăr curat în faţa Ta, Dumnezeul meu, acest ceva trebuie să-mi apară tot astfel de curat şi în faţa oamenilor.
8. Tu, Dumnezeul meu, desigur, îmi vezi şi trupul meu prin umblările mele sufleteşti.
9. Dar oamenii nu pot vedea curăţia sufletului meu decât în curăţia umblărilor mele trupeşti.
10. Tu eşti izvorul curăţiei întregii mele fiinţe, atât a trupului, cât şi a sufletului meu.
11. Când Tu eşti lângă mine, nu pot să-mi mai opresc sufletul de la nici o bucurie pe care mi-o dă pre-zenţa Ta.
12. Atunci mă ospătez fără nici o reţinere din toată avuţia bucuriilor Tale.
13. Atunci beau şi mă îmbăt de dragoste.
14. Atunci mă scald în lumină şi mă desfăt în lacrimi şi în cântări.
15. Atunci mă leagăn între crengi înflorite şi mă prostern între miresmele cele mai cereşti, uitând de tot ce mă înconjoară şi fiind în întregime numai al dragostei Tale.
Şi numai atunci sunt cu adevărat şi total fericit.
16. Atunci caut să mă folosesc cât mai din plin de toate binecuvântările de care viaţa mea a fost lipsită atât de mult timp şi după care a însetat atât de mulţi ani, când Tu mi-erai atât de îndepărtat.
17. Acum – când Tu, Mirele tinereţii mele, eşti lângă mine şi când masa noastră este plină de atâtea bucate grase şi miezoase ale dragostei cereşti – cum aş mai putea oare să mă mai reţin?
18. Cum mi-aş putea opri câte ceva din feluritele Tale desfătări? Cum să nu mă îndestulez pe deplin, din tot ce am la îndemâna mea atunci, atât de îmbelşugat şi de îmbietor? Cum să postesc în vremea aceea?
19. N-am suferit eu oare atât de mult când Tu, Mi-rele meu, erai departe?
20. N-am cunoscut eu oare de-ajuns chinurile cum-plite ale foametei îndelungi atâţia ani de nopţi şi zile când, zvârcolindu-mă pe scândurile mele goale, strigam de foame: „Dumnezeule, nu mai pot!“?
21. Şi când îmi umpleam de lacrimi castronul meu ruginit şi gol?
22. N-am ars eu oare de sete în atâtea depărtări şi pustietăţi când, cu tot sufletul uscat, stăteam leşinat în nisipul arzător, cu ochii topiţi în depărtările unde parcă vedeam toate izvoarele şi pâraiele limpezi ale inimii mele – dar de care mă despărţeau prăpăstii de netrecut şi fiare de neînduplecat?
23. N-am trăit eu oare o veşnicie întreagă în flăcă-rile şi gheţurile singurătăţii când, nu numai zvârcolirea trupului aprins, ci şi visele sufletului uscat mă chinuiau la fel?
24. Să mă mai gândesc oare şi acum la toate acestea?
Acum, când Tu eşti lângă mine?
Nu mai vreau!
Scapă-mă, hrăneşte-mă, cuprinde-mă, inundă-mă,
Lumină!
Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele