Lidia Hamza
Jos, la umbră de măslin – Lerui lin,
Lângă casa lui Crăciun – Lerui bun,
În grăjduţ sărăcăcios,
Naşte Maica pe Hristos – Ler duios.
Cântă Maica-ncetişor – Ler de dor
Cântec dulce până-n zori – Ler de flori,
Strânge-n braţe copilaş
Să nu-l fure duh vrăjmaş – Ler gingaş.
Îngeraşii vin din cer – Lerui ler
Îmbrăcaţi în alb veşmânt – Lerui sfânt
Şi păstorii colindând
Vestea bună aducând – Lerui blând.
Pe-un îndepărtat drumeag – Ler pribeag
Duşi de stea, trei magi călări – Ler din zări
Caută Fiu de Împărat,
Cu daruri de închinat – Ler bogat.
După Stea şi noi pornind – ler sfinţind,
Lângă-o iesle-am poposit – ler slăvit.
Şi acolo am văzut
Pe Pruncuţul Nou-născut – ler plăcut.
Noaptea asta de Ajun – Ler străbun
Scoală gazdă, să-ţi vestim – Ler sublim
Mântuirea ce-a adus
Pentru toţi Domnul Iisus – Ler de sus.