O Evanghelie a Oastei Domnului: „Orb am fost şi acum văd”
Acum duminică avem la rând evanghelia cu vindecarea orbului din naştere. Această evanghelie se află tâlcuită pe larg în cartea noastră cu Tâlcuirea Evangheliilor, cartea a Il-a. Acum vom spune ceva – pe scurt – despre această evanghelie, în legătură cu Oastea Domnului.
Bietul orb din evanghelie! Ce sfântă bucurie va fi avut când i s-au deschis ochii şi a văzut! Dar alături de bucuria lui, s-au întristat fariseii. Pe Domnul Iisus Îl învinuiau, spunând că a făcut această minune sâmbăta. „Deci ziceau unii din farisei: «Acest om nu este de la Dumnezeu, pentru că nu păzeşte sâmbăta»… Deci au chemat pe omul care fusese orb şi I-au zis lui: «Dă slavă lui Dumnezeu, noi ştim că omul acesta păcătos este». Iar cel ce fusese orb a răspuns şi a zis: «De este păcătos, eu nu ştiu; eu una ştiu: că orb am fost şi acum văd»… Deci l-au ocărât pe el şi au zis lui: «Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi ai lui Moise suntem; iar pe Acela nu-L ştim de unde este». Răspuns-a cel ce fusese orb: «Întru aceasta este minunea, că voi nu ştiţi de unde este şi El a deschis ochii mei. Şi ştiu că, pe păcătoşi, Dumnezeu nu-i ascultă. Ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă… Din veac nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii vreunui orb din naştere. De n-ar fi Acela de la Dumnezeu, nu ar putea face nimic” (In 9, 24-41).
Două părţi putem vedea în evanghelia orbului din naştere. Întâi minunea şi bucuria tămăduirii lui, iar a doua supărările şi împotrivirile ce se ridicau în faţa acestei tămăduiri. Aceste două părţi le avem şi noi la Oastea Domnului.
„Orbi” am fost şi noi, ostaşii Domnului. Mergeam orbeşte pe căile pierzării. Spuneam că vedem şi tocmai prin asta ne osândeam, căci aievea eram orbi. Dar Domnului I s-a făcut milă de noi. Şi printr-o mişcare a Lui, prin Oastea Lui, ne-a trimis „doctorie cu care să ne ungem ochii” şi să vedem (Apoc 3, 18). Ne-a tămăduit vederea cea sufletească. Ne-a învrednicit şi pe noi să putem spune vestea cea mai dulce pe care o poate spune un om pământean: „Orb am fost şi acum văd!”. Îmbătaţi de bucuria acestei sfinte tămăduiri, strigăm şi noi azi pe toate drumurile: „Orbi am fost şi acum vedem”.
Dar alături de această sfântă bucurie, avem, [pe] de altă parte, şi noi supărarea „fariseilor”. De la început i-am avut pe criticanţii Oastei, care n-au putut şi nu pot suferi minunile pe care Domnul le face prin această „vitezdă” a Lui.
De la începutul ei, Oastea Domnului a avut şi ea împotriviri şi mustrări. Dar – întocmai ca în evanghelia de duminică cu orbul din naştere – aceste împotriviri au rămas pe jos tocmai din cauza tămăduirilor pe care Domnul le-a făcut prin ea.
În faţa tuturor atacurilor şi învinuirilor, Oastea Domnului s-a prezentat cu răspunsul orbului din naştere: „Din veac nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii vreunui orb din naştere. De nu ar fi acela de la Dumnezeu, nu ar putea face nimic”.
De nu ar fi Oastea Domnului de la Dumnezeu, ea nu ar putea face nimic. Dar tocmai fiindcă face tămăduiri, acesta este semnul că de la Dumnezeu este.
Se întâmplă şi la Oaste ceea ce s-a întâmplat cu bolnavul tămăduit de Apostolii Petru şi Ioan, când fariseii se porniseră şi contra lor, „dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă” (Fapte 4, 14).
Aşa e şi cu Oastea Domnului. Ură mare este în ţara aceasta contra Oastei. Ură şi mai pe faţă, şi mai pe ascuns. Dar ura aceasta „nu poate sta împotrivă” tocmai din pricina celor tămăduiţi.
Noi nu trebuie să mai apărăm Oastea Domnului. O apără acum tămăduiţii ei.
O apără cei care s-au tămăduit prin ea. O apără cei ce orbi au fost şi acum văd, ologi au fost şi acum umblă, surzi au fost şi acum aud, muţi au fost şi acum grăiesc.
La toate atacurile, răspund acum aceşti tămăduiţi. Iar răspunsul lor e simplu, ca cel al orbului din evanghelie: „Noi una ştim, că orbi am fost şi acum vedem”.
Din multe părţi li se aruncă azi celor tămăduiţi la Oaste vorba: „Păi nu ştiţi că cel ce v-a uns ochii cu cărţi şi foi religioase este un om păcătos?”.
„De este păcătos, noi nu ştim – răspund cei tămăduiţi. Noi una ştim: că orbi am fost şi acum vedem”.
Slăvit să fie Domnul, Oastea Lui se apără azi – şi se va apăra până la sfârşit – cu minunile ce le-a făcut El prin acest „Siloam” al Lui.
Pr. Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 21 / 17 mai 1936, p. 5