LUCRAREA SFÂNTULUI DUH

Traian Dorz, Mărturisirea strălucită

1. Fiecare Persoană a Sfintei Treimi desăvârşindu-Şi partea Sa pentru noi, – ni S a dăruit astfel din partea Desăvârşitului Dumnezeu, din partea Sfintei Treimi, o desăvârşită mântuire.
De aceea răspunderea noastră faţă de această mare mântuire este şi rămâne desăvârşită (Evr. 12, 25).
Lucrarea Duhului Sfânt este acum Călăuza noastră a tuturor spre împlinirea Voii Tatălui, prin Iisus Hristos.

2. O, de cât folos ne a fost şi ne este Domnul nostru Iisus Hristos că S-a dus!
Ce Scump Mângâietor ne-a trimis El!
Ce dulci sunt mângâierile Sfântului Duh pentru toţi orfanii lui Hristos rămaşi singuri în lumea asta!
Ce luminoasă este călăuzirea Lui mângâietoare pentru fiecare în parte – şi pentru toată Biserica şi Mireasa Domnului Iisus!
Ce puternică este apărarea pe care ne o dă El, Ocrotitorul şi Apărătorul nostru Sfânt!
Şi ce plină de pace şi de siguranţă este apărarea sfântă a Dulcelui nostru Mângâietor, Duhul Sfânt, trimis nouă de Iisus Hristos, Mântuitorul nostru cel Dulce, pentru a ne ocroti până ce vom ajunge în Cer!

3. Dovada Prezenţei Duhului Sfânt este chiar Lucrarea Sa.
Căci unde este Duhul, acolo este Lucrarea Lui şi acolo sunt roadele Sale, este dovada puterii Sale – care însoţesc neapărat venirea Lui (I Cor 24, 5; Gal 5, 22), după cum unde este vântul, este suflarea lui, unde este focul, e căldura lui, unde este apa, este răcoarea ei.

4. Când Sfântul Duh S-a pogorât peste apostolii Domnului şi peste Biserica începătoare – ce cutremurătoare S-a arătat Prezenţa Lui!
Flăcările de foc, vuietul vântului puternic, zguduirea locului unde Se pogorâse noua Putere care venea să însufleţească, să apere şi să îndrume Biserica lui Hristos, – toate erau dovezile Prezenţei Lui!
De atunci, aceste trei dovezi închipuie, pentru noi, cele trei lucrări pe care le face cu deosebire Sfântul Duh, prin Prezenţa Lui, orişiunde este El, şi anume: nimicirea păcatului, apărarea neprihănirii şi arătarea judecăţii.

5. Duhul Sfânt Care vorbea în Ziua Pogorârii Sale prin gura Sfântului Apostol Petru arăta puternic, chiar din prima zi a Pogorârii Lui mântuitoare, solia cu care venea în lume:
să ardă păcatul,
să însufleţească neprihănirea
şi să înştiinţeze Judecata.
Toată vorbirea aceea din Ziua Cincizecimii cuprinde esenţa Lucrării Sfântului Duh.
Era ca un program luminos prin care Sfântul Duh Îşi anunţa începutul Lucrării Sale, prin vasele Sale prin care va lucra mai departe.
Şi condiţiile în care va desfăşura El această Lucrare până la sfârşitul ei.

6. Aceasta este dovada Duhului Sfânt oriunde este El – şi astăzi, şi până la sfârşitul veacurilor!
Căci de acum şi până la sfârşitul Harului pe pământ, se desfăşoară numai Lucrarea mântuitoare a Sfântului Duh.
El este a Treia şi Ultima Persoană a Sfintei Treimi, Care desăvârşeşte acum mântuirea hotărâtă de Tatăl şi adusă de Fiul.

7. Lucrarea Sfântului Duh este a treia şi ultima parte din Unica Lucrare a mântuirii, adusă de Domnul, întreit Una, pentru toţi oamenii şi pentru toată Creaţiunea.
De aceea, cine batjocoreşte pe Duhul Sfânt, acela nu mai are iertare,
pentru că n-are cine să mai vină în urma Duhului Sfânt cu o altă lucrare mântuitoare pentru el.
8. Nu vorbirea în limbi neînţelese este semnul Duhului Sfânt, ci întotdeauna semnul şi dovada că Duhul Sfânt face o lucrare prin cineva şi undeva va fi că se va vedea luminos, puternic şi zguduitor acolo lupta contra păcatului de orice fel
şi însufleţirea pentru orice neprihănire a trupului, a sufletului, a duhului,
şi înştiinţarea permanentă a pregătirii pentru Judecata cea Mare din Ziua cea Mare, a Sfârşitului celui Mare.
Iar aceasta se face cu vorbirea cea mai înţeleasă. Căci dacă trâmbiţa ar da un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?
Vorbirile neînţelese nu sunt ale Duhului Sfânt, ci ale unor duhuri înşelătoare. Îngroziţi-vă şi fugiţi de ele.

9. Menţinerea trează a conştiinţei despre datoria şi despre răspunderea noastră în faţa lui Dumnezeu,
în faţa viitorului
şi în faţa semenilor noştri, pentru fiecare gând, pentru fiecare cuvânt sau act al nostru, în toată existenţa noastră de pe pământ,
aceasta este Lucrarea şi dovada Sfântului Duh (In 16, 8).
Iar aceasta este cât se poate de clară, pentru cei care au cu adevărat Duhul Sfânt.

10. Frate credincios, soră credincioasă, vrei să vezi şi vrei tu să ştii sigur dacă undeva este sau nu Duhul Sfânt?
Dacă prin cineva lucrează sau nu Duhul Sfânt,
dacă cineva Îl are sau nu L are pe Duhul lui Dumnezeu?
Atunci este foarte simplu! Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne a spus: Duhul va dovedi prin aceste trei semne şi lucrări că este, unde este.
Unde nu sunt acestea, zadarnic sunt alte semne. Ele nu sunt ale Duhului Sfânt, ci ale duhurilor înşelătoare,
pentru că şi lor li s-a dat putere să facă semne (II Tes 2, 9 12).
Nu vă lăsaţi înşelaţi numai de semne, – fără sfinţenia vieţii.

11. Să ştii că unde se vorbeşte şi se lucrează luminos, puternic şi zguduitor împotriva păcatului, pentru neprihănire şi spre judecată – să ştii că este Duhul Sfânt. Dar numai acolo este Duhul Sfânt.
Însă unde nu se vorbeşte şi nu se lucrează aşa, să ştii că nu este El. Semnele celelalte le pot avea şi alte duhuri (Apoc 16, 14).

12. Dragă suflete care încă n-ai primit pe Duhul Sfânt, – cere-L cu stăruinţă Domnului Iisus, Care S a dat tocmai ca să ni-L trimită de la Tatăl!
El ne-a îndemnat prin Cuvântul Său şi ne-a asigurat că, dacă Îl vom cere cu credinţă în Numele Său, Tatăl ni-L va da (In 16, 13; Lc 11, 33).
Iar dacă îl vei primi, atunci să ştii că nu o vorbire în altă limbă va fi dovada că L-ai primit, ci dovada primirii Lui va fi că El va arde din tine orice păcat,
te va însufleţi pentru orice neprihănire
şi te va pregăti neîncetat pentru Judecata Cerească.
13. Numai dacă ai aceste trei semne – care sunt, împreună şi nedespărţite, dovada venirii Duhului – atunci ai pe Duhul Sfânt.
Atunci tot ce faci şi tot ce spui va ţinti mereu spre aceasta, fiindcă vei fi călăuzit de Duhul Sfânt.
Dar dacă nu le ai, să nu te amăgeşti cu alte semne şi dovezi care pot fi ale unui duh străin (Mt 24, 24).

14. Lipsa roadelor sale dovedeşte lipsa Duhului Sfânt.
Din oricine lipsesc roadele Duhului Sfânt arătate la Galateni 5, 22, din acela lipseşte Duhul Sfânt.
Numai aceste roade sunt dovada Prezenţei Lui, atât într-un suflet, cât şi într-o Biserică.
Celelalte pot fi şi de la duhurile străine, şi nu de la Duhul Sfânt.

15. Necredinţa este primul îndemn venit de la diavolul, încă de la începutul căderii primilor oameni.
Cea dintâi ispită a fost împotriva credinţei omului în Cuvântul lui Dumnezeu şi neîncrederea în Voia Lui.
Cel dintâi păcat al omului a fost necredinţa că Dumnezeu este ceea ce este.
Şi neîncrederea că Voia şi Cuvântul Său sunt ceea ce sunt.
Iar când credinţa în Dumnezeu s-a clătinat şi s-a pierdut din inimile oamenilor, uşor au venit apoi toate celelalte păcate.

16. Câtă vreme omul n-are credinţă în Hristos şi credinţa lui Hristos – sufletul omului trăieşte în întunericul păcatului
şi zace în robia tuturor patimilor pierzătoare,
sub sentinţa Judecăţii Veşnice (In 3, 36).

17. Când, prin Harul lui Dumnezeu, prin lumina Cuvântului Ceresc
şi prin puterea Duhului Sfânt,
omul primeşte credinţa lui Hristos, – lucrarea acestei credinţe în inima sa este că ea îl scoate pe om din întunericul păcatului la lumina neprihănirii.
Îl eliberează din robia patimilor şi a poftelor satanice şi îl aduce la slobozenia lui Dumnezeu.
Şi îl izbăveşte de osânda Judecăţii lui Dumnezeu dată împotriva oricărui făptaş şi trăitor al păcatului,
înălţându-l deasupra oricărei osândiri, în pacea iertării şi spălării adusă de Sângele Crucii lui Hristos.

18. De ce necredinţa este unicul păcat?
Pentru că ea este orbia voită!
Este împotrivirea conştientă
şi este vrăjmăşia inteligentă şi pe faţă contra lui Hristos.
Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu îl numeşte pe necredincios cu numele de Anticrist, adică împotrivitorul lui Hristos,
tăgăduitorul lui Hristos,
contrariul lui Hristos (I In 2, 18).
Şi arată apoi că această necredinţă este rădăcina tuturor păcatelor şi a tuturor căderilor lumii.

19. Căderilor pe care omul nenorocit şi nepriceput le săvârşeşte din neştiinţă, Mila lui Dumnezeu le spune greşeli
– şi le promite înţelegere şi iertarea Sa.

20. Căderile pe care omul conştient şi priceput le săvârşeşte ştiind, Dreptatea lui Dumnezeu le numeşte păcate.
Şi le promite Judecata şi osândirea Sa.
Necredinţa este cel dintâi şi cel mai vrednic de osândă dintre toate aceste păcate.
Dumnezeul nostru, Te rugăm, izbăveşte-ne pe toţi de ea.
Amin.