b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Fr. Ștefan Postică, Iași

Suntem în al optzecilea an de la plecarea Părintelui Iosif dintre noi. A trecut și cel de-al 80-lea 12 februarie. An jubiliar dar și de privire retrospectivă. Ce trebuia făcut și ce s-a făcut în acești ani? An jubiliar și pentru România. Aceleași întrebări… Și probabil aceleași răspunsuri… Începutul a fost frumos, plin de nădejdi, dar…  Au venit anii de libertate când am putut să arătăm nestingheriți cine suntem și ce putem. Faptele istorice, „realizările” acestor ani spun ce spun… Și pe planul văzut și pe cel nevăzut pare să fie un perfect paralelism…
Undeva prin anul 1996, poate 1997, vindeam foaia «Iisus Biruitorul» la ușa unei biserici din Iași. La un moment dat se apropie de mine un om în vârstă, ia un ziar, se uită pe el și spune: „Trifa…, Trifa,… dacă am fi ascultat noi de Trifa…”

Ani de zile m-a urmărit și încă mă mai urmărește acest cuvânt…
Părintele Iosif n-a fost prețuit în țara sa. Doar cei mici au văzut cât de mare este. Intelectualii vremii abia dacă îi acordă pe ici pe colo câteva cuvinte dar și prin acelea, uneori binevoitoare, se vede superioritatea cu care îl privesc pe el și cărțile lui, prea simple pentru nivelul lor. Ba încă și frații vremii, mai ales „ofițerii”, oamenii cu pregătire, nu uită să îl „completeze” în locurile unde activează. Dacă citim Istoria Oastei Domnului din București  de Ioan Gr. Oprișan (lucrare încă nepublicată dar în curs de… înfăptuire), citez oarecum la întâmplare, pentru că nu mi-am pus în gând să fac o analiză a cărții lui Ioan G. Oprișan:
„O problemă centrală care s-a pus în adunările primului an a fost aceea a nașterii din nou, arătându-se ce este botezul ca taină și ce este nașterea din nou ca roadă a acestei taine.  Dumnezeu prin botez pune pecetea Sa. E prima ușă de intrare în familia lui Dumnezeu. Cum cei ce au făgăduit să îngrijească sufletește de prunc nu și-au ținut făgăduința supremă și pruncul trebuind să crească în atmosfera păgână, a mâniat duhul lui Dumnezeu și nu se văd roadele duhului de viață, adică făptura cea nouă de  care vorbește sfântul Apostol, ”câți în Hristos v-ați botezat , în Hristos v-ați și îmbrăcat”. Pruncul botezat se aseamănă, înaintea lui Dumnezeu, cu fătul din sânul mamei. E o făptură nouă, dar e ascunsă (Nicodim), numai pruncul cel ce vine la lumină, prin durerile nașterii, și e văzut (Pavel pe drumul Damascului), se aseamănă cu nașterea din nou. În viață, între botez – arvuna Duhului, îngroparea în moartea lui Hristos, iertarea păcatului strămoșesc -și nașterea din nou (taina pocăinței) pot trece ani de zile. E vorba de prăbușirea firii celei vechi, de duh zdrobit, de viața nouă în Hristos (nașterea a doua). Deci botezul și nașterea din nou sunt unul și același lucru, care are însă două etape: însemnarea lui Dumnezeu cu pecetea Lui și lucrarea Duhului, precum lucrarea altoiului.
Alte ședințe au fost consacrate lucrării Duhului Sfânt în Biserică. S-a vorbit despre fiecare taină în parte, cu bogate pilduiri. De asemenea, s-a vorbit în câteva ședințe despre cultul Maicii Domnuiui, despre cultul sfinților, despre icoane.

[…] S-a vorbit despre planul de mântuire, cu sublinierea că truda mântuirii în afară din Biserică este zadarnică pentru cei care fac parte dintr-o țară care este, de la obârșie, țară creștină…
S-a vorbit despre apostolatul laic și rostul lui în cadrul Bisericii…“
Și așa mai departe…

Au venit anii libertății, s-au umplut librăriile de cărți duhovnicești care mai de care mai lăudate, mai recenzate, mai citite. Chiar și pe standurile Oastei cărțile părintelui Iosif Trifa abia aveau loc de alte cărți…
Nimic rău în setea aceasta de a citi, poate și de a trăi ce citim, dar care sunt rezultatele? Ar fi fost de așteptat ca la afluența aceasta de cărți și lecturi să avem un adevărat salt duhovnicesc…

Vă propun un exercițiu de imaginație: Stăm la ușa oricărei biserici din România fie ea de mir, fie mănăstire și întrebăm oamenii care intră sau ies: ”Ce trebuie să facem ca să fim mântuiți?” Unii, cei mai mulți, vor spune că trebuie să mergem la biserică, să ne spovedim și să ne împărtășim, alții că trebuie să facem mai puține fapte rele și mai multe fapte bune, alții, mai puțini, că trebuie să ținem posturile și așa mai departe. Câți vor spune: „Trebuie să ne căutăm un Mântuitor”? Unul din o sută? Cred că sunt cam optimist… Despre cei care nu merg la biserică ce să mai vorbim?

Dacă l-am fi ascultat noi pe Trifa…