Meditaţii la Apostolul din Duminica a 19-a după Rusalii
Traian Dorz – HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Ce tainică şi ce nebănuit de mare este dragostea lui Dumnezeu Care, cu toate că este mai presus de toţi, Se face robul tuturor! El poartă grijă de fiecare creatură a Sa. Până şi de un vierme. Până şi de un neascultător, până şi de un vrăjmaş al Lui, după cum este scris: El face să răsară soarele Său şi peste cel drept şi peste cel nedrept. Şi face să cadă ploaia Sa şi peste cel bun şi peste cel rău…
Ori de câte ori se bucură un copil al Său, Se bucură şi Domnul şi îngerii Săi. Şi ori de câte ori suferă unul din copiii Săi, suferă şi El împreună cu acesta. El, Cel mai presus de toţi, este mai prejos tuturor.
Se spune undeva: de la nimicirea Templului şi de la dărâmarea Ierusalimului, Domnul nu S-a mai aşezat pe Scaunul Lui de Domnie nici nu S-a mai ospătat la masa Lui…
– Poate oare să se ospăteze omul care şi-a dărâmat propria lui casă până ce îşi va reclădi alta?
– Poate oare părintele care şi-a împrăştiat copiii să se veselească până ce şi-i va aduna iarăşi?
– Chiar dacă ar putea o mamă să-şi uite copilul său, Eu totuşi nu vă voi putea uita niciodată, zice El.
Da, Dumnezeul nostru este mai presus ca toţi şi El, Care a făcut rana noastră, tot El ne-o va vindeca.
El, Care Şi-a ars Casa Lui, tot El Şi-o va şi reclădi, fiindcă El, Care este mai presus de toţi, Care suferă cu toţi şi pentru toţi, nu are linişte până ce nu le reaşază frumos pe toate.
Dar El lucrează în timp, în răbdare şi în linişte. De aceea se vor vindeca odată toate rănile, atât ale noastre, cât şi ale Lui.
Dumnezeu nu numai că este mai presus de toţi, dar este şi mai milostiv ca toţi.
Ne spune un înţelept că atunci când s-au pus cătuşe copiilor Domnului şi li s-au legat mâinile, Şi-a pus şi Domnul Mâna Sa la spate, ca să sufere şi El la fel cu ei.
Când lor nu li s-a dat mâncare, n-a mâncat nici El, ca să sufere şi El cu ei.
Când ei au fost bătuţi şi pe trupurile lor au apărut răni şi vânătăi, aceste semne ale suferinţei lor au apărut şi pe mădularele Lui, ca să sufere şi El cu ei, după cum este scris: „Tot ce aţi făcut celor mai mici ai Mei, Mie Mi-aţi făcut“ (Mt 25, 40).
Şi de asemenea este scris: Cine se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Mei, zice Domnul.
Suferinţele şi necazurile noastre sunt strâns legate de cele ale lui Dumnezeu. El suferă cu noi şi lângă noi tot ce suferim fiecare în parte şi toţi împreună.
Nu este oare şi aceasta pentru noi un fericit temei de bucurie, întâi ştiind că El nu ne-a lăsat să suferim singuri, ci şi El Însuşi suferă alături de noi? Apoi, ştiind că în curând El va veni din pricina Lui Însuşi să Se izbăvească pe Sine, şi atunci ne va izbăvi şi pe noi, din pricina Numelui Său? Căci de asemenea este scris: Eu vă mântui pentru Numele Meu (Is 41, 13; Ps 106, 8).
Cel care este mai presus ca toţi, iubindu-i mai mult pe toţi, suferă mai dureros pentru toţi, fiindcă este mai simţitor decât toţi.
O, ce taină şi ce minune este dragostea lui Dumnezeu!
Se spune că în clipa când a hotărât să pedepsească Ierusalimul cu dărâmarea, Dumnezeu Şi-a luat rămas bun plângând de la zidurile Lui, sărutându-le.
Şi tot aşa şi Tatăl Şi-a luat rămas bun cu lacrimi şi cu sărutări de la fiul cel neascultător, când acesta a luat drumul pierzării sale, plecând într-o ţară îndepărtată.
Tatăl tuturor nu numai că lucrează pentru toţi, îi ascultă pe toţi şi suferă pentru toţi, dar suferă mai mult ca toţi. Nimeni nu suferă atât de mult ca Acela care iubeşte cel mai mult.
El, fiind iubirea şi nu despărţirea, iubeşte totdeauna şi nu se desparte niciodată. Chiar şi când noi ne despărţim de El, El nu Se desparte de noi, fiindcă iubirea nu se poate despărţi niciodată.
Când fiii lui Israel s-au întors de la păcatele lor, ei L-au găsit pe El aşteptându-i tot acolo unde ei L-au părăsit.
Când fiul pierdut s-a întors acasă, el l-a aflat pe tatăl său tot acolo unde îl lăsase când s-a despărţit de el. Tatăl l-a văzut de departe şi i-a ieşit înainte până exact în locul până unde îl petrecuse când se dusese.
O, ce nemărginit de bun este Tatăl nostru! În toate El este mai presus de toţi.
O, dacă şi noi am fi aşa faţă de toţi!