„Maria a luat un litru de mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului“ (Ioan 12, 3)
Ce frumos îi arată Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu pe cei trei din Betania în mereu aceeaşi sfântă slujbă pentru Hristos!
Lazăr, în adâncă şi chibzuită consfătuire cu Domnul;
Marta, în harnică şi atentă slujire pentru El;
iar Maria, în evlavioasă şi profundă împărtăşire cu Hristos.
Prezenţa Domnului Iisus Hristos în casa lor şi în mijlocul lor era pentru ei un prilej de o totală dăruire în slujirea şi bucuria lui Dumnezeu; nu numai a unuia, ci a tuturor celor din casa prietenoasei Betanii.
Când Hristos intra în casa lor era o sărbătoare dulce şi orice alte preocupări încetau de a mai fi pentru ei.
Atunci nu mai exista nimic altceva şi nimeni altcineva decât Domnul Iisus – şi El umplea totul.
Totul era dăruit numai lui Hristos
şi toate erau puse numai în slujba Lui.
Toate celelalte puteau să aştepte, numai El nu.
Toate celelalte puteau să fie neglijate, numai El nu.
Dintre toate datoriile mari pe care le are un om pe pământ, cele faţă de Dumnezeu sunt cele mai mari.
Dintre toate iubirile noastre, cea faţă de Hristos trebuie să fie cea mai dintâi.
Dintre toţi oaspeţii noştri, Hristos trebuie să fie cel mai slujit.
Pe El trebuie să-L facem să aştepte cel mai puţin şi să-L slujim cel mai dintâi;
oricât de târziu ar trebui să ne culcăm
sau oricât de dimineaţă ar trebui să ne sculăm, El nu trebuie lăsat să aştepte niciodată după noi.
Chiar dacă n-ar mai fi să ne mai rămână nouă nimic ca să mai trăim, Lui trebuie să-I dăm totdeauna tot ce ne cere sau ne arată că vrea de la noi.
Căci de lărgimea inimii şi de dărnicia mâinii noas¬tre faţă de El depinde lărgimea Inimii şi a Mâinii Lui faţă de noi.
Fiindcă Dumnezeu Se poartă cu fiecare om după inima aceluia faţă de El şi faţă de ai Lui, căci este scris:
„Cu cel bun, Tu eşti bun, Doamne,
cu cel neprihănit, Te arăţi neprihănit,
cu cel curat, Te arăţi curat
şi cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui“ (Ps 18, 24-26).
Maria a luat un vas cu mir de nard curat, de mare preţ,
a uns picioarele lui Iisus
şi I le-a şters cu părul capului ei
– şi s-a umplut casa de mirosul mirului…
Pentru a face lucruri obişnuite nu-ţi lipseşte decât o dragoste obişnuită… uneori poate nici atât.
Dar pentru a face lucruri neobişnuite îţi trebuie nu numai o dragoste neobişnuită,
ci uneori şi un presimţ profetic, dacă nu ai o luminată conştiinţă a adevăratelor valori care să-ţi strălucească exact la timp.
Maria le-a avut pe toate aceste trei haruri cereşti.
De aceea a făcut ceea ce trebuia să facă
atunci când trebuia să facă
şi aşa cum trebuia să fie făcut.
Nimeni în toată istoria lumii n-a mai făcut ceva atât de frumos, atât de înţelept şi atât de la timp ca ea.
De aceea i s-a şi prezis o preţuire veşnică (Mc 14, 9).
Fapta Mariei mi-a trezit de multe ori şi mie în inimă o adâncă cercetare şi o ruşinată căinţă, pentru că atât de rar am fost şi eu în stare să-mi „risipesc“ pentru Domnul acele lucruri la care ţineam cel mai mult.
Am avut uneori şi eu lucruri „puse de-o parte“ pentru alte scopuri,
iar când s-a ivit un prilej care mi le cerea să le jert-fesc lui Hristos, la început mi-a venit destul de greu…
Dar azi nu-mi mai pare greu nimic. Decât gândul că n-am putut face totdeauna cu toate ale mele aşa cum a făcut atunci Maria cu vasul ei şi cu mirul ei cel scump.
Iisuse, Mântuitorul nostru cel Preadulce şi Scump,
Care ai jertfit atât de mult pentru noi…
Iată, cu cât trece timpul şi cu cât înţelegem mai bine dragostea Ta faţă de noi, ne ruşinăm şi ne întristăm mai mult pentru puţina noastră dragoste faţă de Tine.
Tu n-ai stat la îndoială niciodată faţă de noi, dar de câte ori am stat noi la îndoială faţă de cerinţele Tale!
Tu n-ai ţinut ascuns nimic faţă de noi, dar noi câte Ţi-am ascuns Ţie!…
Tu ai renunţat la atât de mult pentru noi, dar noi ne adunăm tot mai multe lucruri şi fiinţe la care ţinem
mai mult decât la dragostea Ta.
Ce minunate sunt acele binecuvântate suflete darnice cărora Tu le eşti mai scump şi mai de preţ ca orice de pe pământ!
Te rugăm, mulţeşte numărul acestora şi binecuvântările lor neîncetat, cu atât mai mult cu cât scade tot mai mult râvna şi iubirea celor mai mulţi faţă de Tine, Iisuse Doamne.
Iar nouă, ajută-ne să înţelegem cu mintea şi să simţim cu inima, spre a-Ţi şti dărui cu fapta darul unic în timpul unic
şi dintr-o iubire unică.
Amin.
Traian Dorz, Meditații la Evanghelia după Ioan, cap. 13