„Ce faci aici, Ilie?
Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale şi pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia, rămânând numai eu singur, dar caută să ia şi sufletul meu!“ (III Regi, 19, 10).
Acesta este un răspuns foarte actual.
Ilie lupta pentru Adevărul lui Dumnezeu. Şi i se părea a fi singur. Deşi Dumnezeu îi aduce ca marturie că mai are încă „şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!“
Luptătorii lui Hristos par adeseori singuri în lupta lor. Ei par adeseori răzleţiţi, dat lupta lor e sigur una: împotriva idolilor veacului.
Fiecare vreme, fiecare veac a avut idolii săi.
Idolii din vremea lui Ilie erau de piatră, idolii de azi sunt ereziile.
Însă lupta este aceeaşi. Şi prigoana pentru luptători este la fel.
Dacă Ahab era rege, dacă avea toată armata şi tot poporul cu el, de ce se temea de Ilie, De ce-l persecuta pe Ilie? De ce a trebuit să fugă Ilie din faţa regelui de frica morţii? Ce-i putea face un om simplu unui rege? De ce se temea Ahab?
De Adevăr!
Când părăseşti legământul, te temi de el, de legământul pe care l-ai făcut.
Când dărâmi jertfelnicele Domnului, te temi de El Însuşi. Chiar când nici nu mai crezi în El, o dată ce L-ai respins.
Când Îi ucizi proorocii cu sabia, te temi de însaşi sabia Lui care se poate întoarce împotriva ta.
Şi aceste temeri, pe care încerci cu străduinţă mare să le ascunzi cât mai afund în conştiinţa ta, deodată le auzi strigate în pieţe, pe ziduri, pe site-uri de către luptătorii Adevărului. Şi acesta este motivul persecuţiei acestora.
Şi astăzi este la fel: De ce se tem ierarhii noştri de nişte simpli preoţi sau călugări, de simpli mireni care nu-i mai pomenesc? Dacă sunt ierarhi ortodocşi, care „drept învaţă cuvântul Adevărului“, de ce se supără că nu li se rostesc numele? Dacă sunt drept credincioşi, ei oricum sunt pomeniţi, chiar şi fără să li se rostească exact numele. De ce atunci îi persecută pe nepomenitori, ce urmăresc?
Să li se închidă gura acestor mărturisitori ai Adevărului!
Să li se pună pumnul în gură!
Să li se ia dreptul la exprimare!
Să li se dărâme chiliile!
Să fie caterisiţi!
Să fie ocărâţi şi alungaţi, şi prigoniţi!
Să fie daţi afară din Oaste!
Să fie daţi afară din parohiile lor, din serviciile lor, din comunitatea lor, dacă se poate din casele lor…
Pentru că nu se ştiu „drept învăţând cuvântul adevărului“.
Pe vremea lui Ilie era simplu: te închinai lui Dumnezeu sau lui Baal. Astăzi însă lucrurile nu mai sunt aşa simple. Răstălmăciri şi interpretări de texte scripturistice şi patristice duc în eroare pe mulţi neveghetori. Şi pare că Adevărul e tare greu de desluşit. Dar când „mâna Domnului a fost peste Ilie“ (III Regi 18, 46), Adevărul pentru care lupta i-a dat putere şi biruinţă. Chiar simţindu-se singur în această luptă, neştiind de ceilalţi şapte mii de bărbaţi.
Astăzi nu suntem chiar aşa însinguraţi, noi cei nepomenitori şi neamestecaţi cu erezia.
Ştim unii de alţii, ne întărim prin rugăciune unii pe alţii.
Da! Nu avem niciun ierarh în România. Se pare că toţi s-au lepădat. Dar Dumnezeul cel Atotputernic va face pietrele să vorbească, dacă aceştia vor tăcea (Luca, 19, 40). Din piatră Îşi va face apărători ai Adevărului Său.
Să fim siguri de aceasta şi să nu deznădăjduim.
Dumnezeul cel Adevărat va coborî foc şi peste jertfele noastre şi vor cunoaşte oamenii că El este cu adevărat Cel drept.
Focul lui Dumnezeu va coborî şi va aprinde jertfele noastre, ca pe a lui Ilie.
S-ar părea că e nedrept. După ce că jertfim, focul tot peste noi vine!? Da, ca să sfinţească ceea ce jertfim!
Aşa a fost şi cu Ilie, şi cu toate mărturisirile de peste veacuri, şi cu Mântuitorul nostru, Cel ce stă chezaş între cele două lumi: cea a lui Ilie, de dinainte de El, şi cea a tuturor martirilor şi mărturisitorilor de după El. Fiecare mare sfânt şi-a însoţit mărturisirea cu propria sa jertfă.
Mărturisirea pentru care nu eşti gata să mori nu e una adevărată.
Şi de aceea se tem cei strâmbători de adevăruri: că jertfa pe care este gata să o dea mărturisitorul Adevărului îi va lumina pe oameni şi apoi aceştia vor crede Dumnezeului celui Adevărat. Iar ei vor fi daţi de minciună. Şi atunci, mai bine să-i persecute pe mărturisitori, ca să scape de ei, neştiind că tocmai prin aceasta aduc puterea şi biruinţa mărturisirii celei drepte.
Să nu ne temem deci de prigoană, ci să ne luăm drept apărător Adevărul şi în numele lui vom birui. Şi mărturia noastră va urca spre cer în carul de foc al prigoanei, al suferinţei, al jertfei pentru Hristos! Iar mantaua rămasă în urma jertfirii va avea îndoită putere pentru urmaşi.
Vlad Gheorghiu