Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii
Două lucruri se văd dintr-o dată la un ostaş gata de luptă: puterea şi frumuseţea lui.
Puterea se vede din hotărârea lui lăuntrică, iar frumuseţea din înfăţişarea lui dinafară.
Puterea se vede din toate mădularele lui, iar frumuseţea din toate veşmintele sale.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată bătrân şi niciodată slăbănog în starea sa lăuntrică. Şi nu trebuie să apară niciodată dezordonat şi zdrenţăros în înfăţişarea sa dinafară.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată nepregătit şi negata. Chiar când este în repaus, chiar când este în odihnă, ori în călătorie – ostaşul trebuie să arate o înfăţişare totdeauna ordonată şi disciplinată, curată şi îngrijită, dovedind puterea şi frumuseţea tinereţii şi a curajului său.
Numai astfel el va face cinste Împăratului său, patriei sale şi unităţii din care face parte.
Cel dintâi lucru despre care spune Cuvântul Domnului că trebuie să se vadă la un ostaş al lui Hristos este mijlocul încins şi pieptul apărat.
Centura Adevărului şi platoşa neprihănirii sunt primele dovezi şi condiţii ale puterii şi frumuseţii. Ale puterii care stă în adevăr şi ale frumuseţii care stă în neprihănire.
Puterea noastră stă în încrederea noastră pe învăţătura dreaptă, prin care ni se întemeiază credinţa noastră în Dumnezeul nostru şi în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Această centură care ne încinge şi întăreşte mijlocul nostru este puterea rezemării noastre pe Adevăr, adică pe învăţătura evanghelică lăsată Bisericii noastre vii şi sfinte.
Iar frumuseţea noastră stă în neprihănirea curatei noastre iubiri şi unităţi frăţeşti.
În această apărare pe care ne-o dă nouă, fiecăruia, părtăşia puternică cu fraţii noştri, stând între ei, umblând între ei, lucrând şi suferind între ei.
Fără învăţătură noi suntem fără adevăr. Iar fără dragoste suntem fără neprihănire.
De aceea, oricine îşi leapădă învăţătura sa dintâi este ca un ostaş care şi-a aruncat centura sa. Un astfel de ostaş este un dezertor, şi asta se vede imediat şi de departe de către oricine.
Un ostaş care şi-a pierdut centura şi umblă fără ea nu mai are nici un preţ în ochii nimănui. El nu numai că şi-a pierdut orice putere, fiindcă mijlocul lui este slăbănogit, ci şi pentru că şi-a pierdut cinstea sa.
Să mă apere neprihănirea şi să mă păzească nevinovăţia, se ruga psalmistul, arătându-ne şi prin asta că platoşa neprihănirii, adică frumoasa dragoste frăţească, este o puternică apărare pentru sufletul credincios.
Un ostaş fără platoşă ar fi tot aşa de nefericit ca şi unul fără centură.
Un suflet fără dragostea şi unitatea frăţească este tot aşa de nenorocit ca şi unul fără învăţătura adevărată. De fapt, aceste două pierderi merg împreună. Cine îşi pierde învăţătura dreaptă îşi pierde şi unitatea cu fraţii. Cine o păstrează tare pe cea dintâi o are frumoasă şi pe cea de-a doua.
După mijlocul încins şi pieptul apărat, Cuvântul Sfânt vorbeşte despre încălţarea picioarelor noastre cu râvna Evangheliei păcii…
Râvna de a propovădui şi altora calea mântuirii sufleteşti este nu numai o datorie a ostaşului credincios, ci este chiar o armă duhovnicească a lui. O armă nu numai de atac pentru înfrângerea lui satan şi pentru a dezrobi de la el pe alte suflete care zac în robia sa, ci şi de apărare a propriei noastre mântuiri.
Căci, cu cât vom alerga şi vom lupta mai mult pentru mântuirea altora, cu atât va fi mai sigură lupta asta pentru mântuirea noastră proprie.
De aceea râvna pentru vestirea Evangheliei trebuie să fie o grijă şi o preocupare necontenită ale fiecărui suflet care doreşte să trăiască şi să sfârşească el însuşi biruitor.
Evanghelia este a păcii, fiindcă ea este în primul rând vestea cea bună a împăcării Tatălui nostru Ceresc cu noi, prin Sângele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne-a spălat de păcatele noastre şi ne-a împăcat prin Jertfa şi Moartea Sa cu Dumnezeu.
Şi este a păcii, fiindcă ea singură aduce sufletul omenesc într-o stare de pace lăuntrică, chiar şi în mijlocul celor mai mari valuri şi frământări.
Domnul Iisus a zis: „Vă dau pacea Mea!“… Şi pacea aceasta întrece orice pricepere omenească şi biruie orice zbucium şi frământare.
Apoi, este a păcii, fiindcă ea singură este calea prin care toate sufletele şi toate popoarele pot ajunge la adevărata înţelegere, armonie şi dragoste, prin puterea şi viaţa lui Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru, atunci când acestea o primesc şi o urmează cu adevărat.
Traian Dorz, Hristos – Puterea apostoliei