Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a III-a a Postului Mare (a Sfintei Cruci)
„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci Unul Care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.“ (Evrei 4, 15)
Cea mai mare putere în rugăciunile mele mi-a dat-o şi mi-o dă totdeauna dulcea încredinţare care îmi vine în inima mea gândind la cuvintele acestui sfânt verset. Cea mai mare îndrăzneală în pocăinţa mea îmi vine când înaintea Domnului mă bizui pe această duioasă făgăduinţă. Cea mai dulce pace şi încurajare în nereuşitele mele, în greşelile mele, în prăbuşirile mele trupeşti şi sufleteşti îmi vine numai de la această dulce încredinţare pe bunătatea puterii Marelui meu Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos. Încredinţarea că El nu este aspru şi neîndurător, ca alţi mari preoţi lumeşti care apără numai pentru darurile mari sau numai pe oamenii mari… Ci Hristos, dulcele nostru Mijlocitor, este Marele şi Unicul nostru Preot Care are milă de slăbiciunile noastre, nu fiindcă le-ar avea şi El, ci pentru că, ispitit fiind de toate acestea întocmai ca şi noi, dar fără păcat, ni le cunoaşte, ni le înţelege şi ni le acoperă…
A fost o vreme la început când eu nu aflasem încă acest adevăr şi nu cunoscusem încă această liniştitoare făgăduinţă din Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. În vremea aceea am fost adeseori foarte chinuit, îngrijorat şi chiar deznădăjduit de slăbiciunile pe care de prea multe ori le vedeam în viaţa mea.
Mă aplecam la rugăciune, dar de atâtea ori n-aveam nici o putere, nici o căldură, nici o înfiorare în rugăciunea mea. Şi mă ridicam din genunchi fără bucurie în inimă, fără lacrimi în ochi, fără linişte în duh.
Mă ridicam la Cuvânt, dar mintea mea era pustie; vorbirea mea, goală; ascultătorii mei erau de gheaţă…
Puneam mâna pe condei, dar hârtia mea rămânea albă; mintea mea, răvăşită; aripile inspiraţiei mele, frânte.
Mă apucam de un lucru, dar ochiul meu nu mai vedea limpede, mâna mea nu mai era sigură, priceperea mea nu mai ştia cum să facă, şi lucrul meu ieşea o batjocură.
Vedeam păcatul venind spre mine, ori eu mergând spre el. Ştiam că este păcatul, fiindcă lumina Cuvântului Sfânt mi-l arătase limpede. Ştiam că trebuie să-l osândesc şi să nu-l fac, fiindcă Duhul Sfânt Care era în mine mă înştiinţa clar asupra acestui lucru… Şi totuşi… şi totuşi, când el era lângă mine şi eu eram lângă el, un văl neguros se prăbuşea peste ochii minţii mele. O căldură moleşitoare învăluia inima mea. Şi o vrajă satanică îmi robea toată puterea fiinţei mele. Şi cădeam.
Cădeam. Dar după o clipă, în chiar clipa următoare, ceva sărea ca ars în mine, trezindu-mă, îngrozindu-mă, prăbuşin- du-mă, deznădăjduit de mine şi înfricoşat de Dumnezeu.
O, câte astfel de falimente nimicitoare am avut! Uneori, în clipa trezirii, văzându-mi dureroasa prăbuşire, am dorit să mor. Eram atât de descurajat, încât nici nu îndrăzneam să mai nădăjduiesc, să mai cer, să mai merit nici o iertare… Numai Singur Domnul Iisus, Care cunoştea zbuciumul şi deznădejdea mea, numai El M-a izbăvit că totuşi n-am ajuns la prăbuşirea totală, fiindcă nu mai îndrăzneam nici să mă rog. Satan reuşise nu numai să mă facă să cad în păcatul său, ci să mă şi rupă de mila lui Hristos, să nu mai alerg la ea.
Dar binecuvântat să fie Harul şi Duhul Sfânt, Care mi-au luminat inima şi mi-au strălucit înaintea mea mai înalt şi mai puternic decât toate acest fericit adevăr. Noi avem în Hristos Iisus, dulcele, dragul şi scumpul Mântuitor, acel Veşnic şi Puternic Mare Preot Care Mijloceşte la Tronul Dumnezeiesc, plin de milă şi de înţelegere pentru slăbiciunile noastre.
Prin mijlocirea lui Iisus primim iertarea Tatălui Sfânt, fiindcă meritele Lui acoperă lipsurile noastre. Şi prin aceasta primim şi puterea Duhului Sfânt, care însufleţeşte viaţa, care valorifică eforturile, care înnobilează calitatea realizărilor noastre, făcând ca slăbiciunea noastră să se preschimbe în putere; eşecul, în reuşită; descurajarea, în siguranţă; întristarea, în bucurie; moartea, în viaţă.
O, fiul meu şi sufletul meu, ridică-ţi ochii, înalţă-ţi capul, înflăcărează-ţi încrederea! Acolo, la Dreapta Măririi, noi avem un Mare Preot Mijlocitor, Sare are o milă şi o înţelegere nespus de dulci şi binevoitoare faţă de noi. Cu această încredinţare să luptăm – şi toate slăbiciunile noastre se vor transforma în biruinţe.