a petrecut patruzeci de ani la curtea lui Faraon,
patruzeci de ani păstor la oi şi patruzeci de ani conducător de popor

Am arătat minunata scăpare a lui Moise. Vom arăta acum şcoala pe care a făcut-o Domnul cu el. Pe toţi aleşii Săi, Domnul i-a trecut prin o şcoală sufletească: Printr-o astfel de şcoală a trecut şi Moise. Şcoala lui e împărţită în trei clase, fiecare având patruzeci de ani din viaţa lui.
1. „Clasa“ primă sunt cei patruzeci de ani pe care i-a petrecut la curtea lui Faraon.
2. „Clasa“ a doua sunt cei patruzeci de ani pe care i-a petrecut la socrul său Ietro, păstorind oile.
3. „Clasa“ a treia sunt cei patruzeci de ani pe care i-a petrecut cu poporul în pustie, în drum spre Canaan. Vedeţi ce minunat este împărţită viaţa lui Moise, în trei părţi egale, în trei „clase“, fiecare clasă cu învăţătura ei. O, de am băga bine de seamă, am putea afla că toţi cei ce trăim o viaţă cu Domnul am trecut şi trecem şi noi prin astfel de „clase“. Taina mântuirii e o şcoală a Domnului, e o şcoală minunată cu anumite clase şi împărţiri. În care clasă ai ajuns tu?
„Clasa“ primă a petrecut-o Moise la curtea lui Faraon. Trebuie să ştim aici că Moise a fost crescut ca un fiu al lui Faraon (Ieşirea 2, 10). Şi trebuie să ştim că Egiptul era în vremile acelea ţara ştiinţelor şi a învăţaţilor. Moise a fost crescut în ştiinţă mare. Învăţaţii Egiptului erau profesorii lui. În şcoala asta înaintase foarte mult Moise cu ştiinţa, dar dăduse înapoi cu credinţa şi cunoaşterea Domnului. Lucrul acesta se vede şi din felul cum şi-a încheiat şcoala. La 40 de ani Moise omoară un egiptean (Ieşirea 2, 12). Şcoala lui Moise de la curtea lui Faraon se gată cu un omor (ştiinţa de multe ori omoară credinţa). Era în planul lui Dumnezeu acest omor? Hotărât că nu.

Domnul avea un plan cu eliberarea israelitenilor. În acest plan Moise era ales ca o unealtă a Domnului, ca un vas de care Domnul se va sluji în lucrarea sa.
Dar iată, prin uciderea egipteanului, Moise o ia înaintea Domnului. Fără să ceară şi fără să aştepte răspunsul şi împreună lucrarea Domnului, vrea, cu puterea, să rupă lanţurile iobăgiei. Cu patruzeci de ani vrea să grăbească planul Domnului şi lucrul Domnului. Ieşirea lui n-a avut aprobarea şi binecuvântarea Domnului. „Şi s-a uitat Moise în toate părţile…“ când l-a ucis pe egiptean (Ieşirea 2, 12). Aşa sunt toate lucrurile care se fac fără voia şi aprobarea Domnului. Omul se uită în toate părţile să vadă dacă nu cumva îl văd oamenii, dar nu se uită în sus să vadă ce zice Dumnezeu. Dacă Moise s-ar fi uitat în sus, Domnul i-ar fi spus că nu de aici pleacă eliberarea poporului.
În lupta dezrobirii şi mântuirii noastre sufleteşti, trebuie să cerem ajutorul, darul şi împreună lucrarea Domnului. Fără Domnul nu putem face nimic. O hotărâre, o luptă contra păcatelor fără ajutorul Domnului se gată, fără doar şi poate, cu înfrângere, aşa cum a păţit Moise.
Şcoala din Egipt s-a sfârşit ca o înfrângere pentru Moise. El avea lipsă de o şcoală nouă. Domnul Dumnezeu l-a scos din şcoala Egiptului şi 1-a băgat în şcoala din ţara Madian. Moise a fugit din Egipt şi s-a aşezat la socrul său Ietro, în Madian, unde a păscut oile patruzeci de ani (Ieşirea cap. 2).
Iată-l pe Moise în şcoala din pustia Madian, păscând oile socrului său Ietro. Omul ar fi putut zice îndată şi aici: o pierdere de vreme neînţeleasă este aceasta. Poporul geme în robie, iar Moise paşte oile patruzeci de ani. Aşa s-ar părea omului, dar altcum vede Dumnezeu lucrurile. Moise, alesul Domnului, trebuia să treacă prin o şcoală a Domnului. Cei patruzeci de ani sunt o şcoală prin care Domnul a stat de vorbă cu Moise, iar un timp petrecut în vorbire cu Domnul nu este niciodată un timp pierdut.
Minunată a fost şcoala ce a făcut-o Moise în cei patruzeci de ani. Toate şcolile şi toţi învăţaţii Egiptului nu l ar fi putut învăţa ceea ce a învăţat în şcoala aceasta. Departe de zgomotul şi vălmăşagul Egiptului, în tăcerea pustiei, Moise a învăţat să vorbească cu Domnul… Să se adâncească în cunoaşterea Domnului şi a planurilor Lui.
De altcum, toţi aleşii Domnului au făcut şcoala aceasta. Pe toţi aleşii Săi, Domnul i-a scos pentru o bucată de vreme din lume. A ţinut şcoală cu ei şi pe urmă i-a trimis în lume. O astfel de şcoală a făcut psalmistul David la oi, Ilie în pârâul Cherit, Apostolul Pavel în Arabia, evanghelistul Ioan în insula Patmos. Trimisul Tatălui ceresc, Iisus Mântuitorul, a făcut şi El Însuşi această şcoală în cele patruzeci de zile ce le-a petrecut în pustie.
Aleşii Domnului n-au ieşit din şcolile filozofice, ci au ieşit din „pustie“, din retragerea în Domnul, din adâncirea tainelor mântuirii sufleteşti.
Dar şcoala pustiei nu e numai pentru aleşii Domnului; ci şi pentru toţi cei ce vor să apuce în căile mântuirii. Condiţia cea dintâi a mântuirii este retragerea în „pustie“, retragerea în Domnul, în adâncirea tainelor mântuirii sufleteşti. Mântuirea se poate afla numai departe de vuietul lumii.
Şcoala lui Moise din Egipt s-a terminat cu un omor. Şcoala din pustia Madian se sfârşeşte cu altceva. Se sfârşeşte cu un rug aprins. Domnul i se arată lui Moise în chipul unui rug aprins care ardea, dar nu se mistuia (Ieşirea 3, 2). Moise se mira de această arătare, dar în ea putea să vadă icoana poporului său. Rugul aprins închipuia suferinţele israelitenilor. Cuptoarele Egiptului ardeau, dar poporul nu se topea în văpaia muncilor, pentru că Domnul era în mijlocul lor. Când trăim o viaţă cu Domnul şi El cu noi, oricât de mari ar fi flăcările suferinţelor şi ale încercărilor, n avem de ce să ne temem.
Arătarea Domnului în mijlocul unui rug arzând ne poate fi mai departe şi o adâncă învăţătură şi pildă de smerenie.
Însemnaţi-vă bine lucrul acesta: atotputernicul Dum¬nezeu alege un rug, un spin, în care Se pogoară şi Se arată lui Moise. Erau ei şi altfel de arbori mai mari şi mai frumoşi, dar Domnul alege rugul cel negru şi smerit.
Cu măreţia atotputernicului Dumnezeu, s-ar fi potrivit parcă mai mult să Se arate într-un cedru falnic sau într-un stejar puternic, dar Domnul Dumnezeu alege rugul cel negru şi smerit.
Oare nu este şi lucrul acesta o straşnică predică şi mustrare pentru îngâmfarea şi trufia omenească?
În lucrarea mântuirii omului şi a omenirii găsim peştera, rugul, mielul, porumbelul, vase umile şi smerite… Oare nu este şi acest lucru o straşnică predică şi mustrare pentru îngâmfarea şi trufia omenească?

Preot Iosif TRIFA, Spre Canaan