Traian Dorz
Mântuitorul a zis: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Noi am făcut această experienţă. A trebuit să mergem în slujba lui Dumnezeu sau să răbdăm în chinurile lui Dumnezeu fără mâncare. Şi am constatat cât de adevărată este făgăduinţa lui Dumnezeu. Ne-am dus flămânzi şi ne-am întors sătui, fără să fi mâncat nimic. Ne-am dus obosiţi şi ne-am întors odihniţi, fără să fi dormit. Ne-am dus bolnavi şi ne-am întors sănătoşi, fără să fi întrebuinţat nici un medicament. Pentru că adevărat este cuvântul acesta: puterea lui Dumnezeu satură nu numai sufletele noastre, ci şi trupurile noastre. Mântuitorul a spus odată într-o Evanghelie – şi v-aduceţi aminte, că este scris: „De ce vă îngrijoraţi atât de mult, puţin credincioşilor? Uitaţi-vă la păsările cerului şi la crinii câmpului: nici nu torc, nici nu ţes; nici nu strâng în grânarele lor şi totuşi, vă spun: Tatăl vostru Cel Ceresc îngrijeşte de ele”.
În Evanghelia după Matei, Mântuitorul spune într-un loc: „Nu se vând oare două vrăbioare cu un ban?”. În Evanghelia după Luca spune: „Nu se vând oare cinci vrăbioare cu doi bănuţi?”. Din aceasta vedem că oamenii săraci prindeau vrăbioare şi vindeau două vrăbioare cu un ban. Şi un om sărac, care n-avea decât un ban, cumpăra şi el două vrăbioare şi le pregătea cum putea şi se hrănea cu ele. Mântuitorul spune cât de ieftine şi cât de la-ndemână, şi cât de slabe şi de puţin preţuite sunt aceste vietăţi. Şi spune mai departe: „…şi totuşi, Tatăl vostru Cel Ceresc ştie de toate şi nici una din ele nu cade fără ştirea Lui. Cât despre voi, până şi perii capului vă sunt număraţi”.
Adâncind Cuvântul Mântuitorului, prin comparaţie dintre Matei şi Luca – la Matei se spune că două vrăbioare se vindeau cu un ban; la Luca se spune că cinci vrăbioare se vindeau cu doi bănuţi. Dacă omul sărac cumpăra de doi bănuţi, el căpăta cinci vrăbioare. A cincea vrăbioară nu costa nimic. „Şi totuşi, spune Mântuitorul, Tatăl vostru Cel Ceresc le hrăneşte şi ştie de ele”. Vrăbioara care nu costă nimic la oameni, la Dumnezeu este scumpă. Şi spune Mântuitorul: „Nu sunteţi oare mai de preţ voi decât multe vrăbii? De ce vă îngrijoraţi peste măsură de mult? Căutaţi voi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi veţi vedea că toate celelalte vi se vor da pe deasupra”. Aceasta nu este o invitaţie la lene, nici la risipă, ci, dimpotrivă, la credinţă, la hărnicie, la economie. Dar, mai presus de toate, la încrederea în Dumnezeu şi la aşezarea mai presus de toate preocupările noastre a gândului şi a grijii să-L slujim, să-L ascultăm, să-L iubim pe Dumnezeu. (…)
Toate acestea ne vorbesc nouă despre dragostea şi încrederea cu care trebuie să-L iubim, să-L ascultăm şi să-L aşteptăm pe Domnul şi Mântuitorul nostru, Care este Mirele nostru veşnic, Care îngrijeşte de noi şi de toate trebuinţele noastre. Care îngrijeşte să avem copii sănătoşi… Nu ştiţi ce mare dar de la Dumnezeu este să ai copii sănătoşi! Care îngrijeşte să avem binecuvântare în familia noastră, să avem soţie credincioasă sau soţ credincios. Nu ştim să preţuim ce mare binecuvântare de la Dumnezeu este o soţie credincioasă şi un soţ credincios. Care îngrijeşte să avem părinţi credincioşi care, în loc să ne fi născut într-un cort de nomazi, fără cunoaşterea lui Dumnezeu, în mizerie, în întuneric, în necunoştinţă, în tot ceea ce este murdar, urât şi nesănătos, a făcut să ne naştem în casa curată, frumoasă a unor părinţi credincioşi, unde, de la cel dintâi cuvânt pe care noi l-am înţeles, mama noastră şi tatăl nostru ne-au împreunat cele trei degetuţe şi, ducându-ni-le la frunte, ne-a învăţat, spunând: „Zi, mamă: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt“.
Că datorită Lui suntem, datorită Lui avem toate binecuvântările din care ne împărtăşim, toate binefacerile: şi pentru trupul, şi pentru sufletul nostru; şi pentru viaţa aceasta, şi pentru viaţa veşnică. Ce mare har este că noi ne-am născut în casa unor părinţi credincioşi! Ce mare har este că noi ne-am născut în adunarea şi-n Biserica cea vie a lui Hristos!
Mântuitorul a zis: „Mă duc la Tatăl. Nu vă întristaţi!… Nu vă mâhniţi!… Mă voi întoarce iarăşi la voi. Până atunci, vă încredinţez celui mai dulce şi mai scump ocrotitor: în grija Duhului Sfânt. El vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. El vă va călăuzi în toate lucrurile. El vă va învăţa toate lucrurile. El vă va păzi şi vă va mângâia în toate încercările voastre. Nu vă las singuri… Vă las în grija Celui mai dulce păzitor, până Mă voi întoarce Eu. Până atunci, El vă va ocroti, vă va-ngriji, vă va călăuzi. Ascultaţi-L pe El. Umblaţi într-un chip vrednic. Primiţi-L să vă curăţească. Iar după ce vă va curăţi, umblaţi în curăţia Lui. Ca să vă pot lua fericit şi Eu când voi veni să vă duc acolo unde v-am pregătit un loc, în casa Tatălui Meu. În casa Tatălui Meu…”.
Ce dulce ne va spune El o strofă dintr-una dintre cântările noastre: „Vino dulce pe cărarea care duce Sus, / casa noastră cea de aur are steagul pus”. Ne-aş¬teaptă!
Bucuraţi-vă cei care v-aţi întors la Domnul, care v-aţi predat Domnului şi v-aţi hotărât pentru El; care v-aţi logodit cu Hristos şi, în această perioadă scurtă până la venirea Lui, vă duceţi în curăţie făgăduinţa şi legământul pe care l-aţi pus, ca El să vă poată primi şi privi cu bucurie când va veni.
Bucuraţi-vă voi, care umblaţi în această lume gândindu-vă mereu la dulcea nădejde care ne aşteaptă la venirea Lui. Toate încercările de pe pământ, toată sfânta înfrânare, toată chinuitoarea înfrânare care se impune ca să ducem o viaţă curată, după voia lui Dumnezeu, prin toate promisiunile şi ispitele acestei lumi, ne va fi răsplătită atunci din plin şi îmbelşugat, când Domnul nostru va veni şi ne va da acea făgăduinţă sfântă pe care ne-a făcut-o: „Fiţi credincioşi şi Eu vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi”.
Cât de scumpe ne sunt sufletele iubite! Ce dulce-i dragostea mamei! Ce dulce-i dragostea tatălui! Ce dulce-i dragostea soţiei sau a copilului când te alintă cu mânuţele şi spune: „Mămică!” sau „Tăticule!”. Şi totuşi, mai dulce decât această dragoste, de mii de ori, este dragostea lui Hristos, Care ne-a iubit şi mai mult. Că dragostea lui Hristos a făcut aceste iubiri care ne fac pe noi fericiţi. Dragostea lui Hristos e pusă în inima mamei şi o simţi. Cât de multă trebuie să fie-n inima lui Hristos, dacă în inima micuţă a mamei El a putut pune atâta cantitate de căldură, de duioşie şi de blândeţe, şi de bunătate, care ne face să fim fericiţi!
Gândiţi-vă la aceste lucruri…
Vă rog să mă iertaţi că prea mult am spus… Dar, luat de valul şi de leagănul dulce al acestor gânduri, am simţit că şi dumneavoastră aveţi nevoie de iubire, cum am avut eu. Aveţi nevoie de nădejde, cum am şi eu. Aveţi nevoie de mângâiere cum am şi eu. Şi-am socotit că, mai presus de orice trebuinţe, să ne umplem timpul acesta cu aceste gânduri de care avem nevoie toţi. Chiar dacă am trăi într-un palat şi am avea cea mai înaltă funcţie de pe pământ, funcţia şi palatul nu-ţi dau fericirea adevărată. Fericirea adevărată ţi-o dă numai prezenţa lui Hristos şi dragostea Lui. Am întâlnit de-atâtea ori oameni care aveau casa plină de covoare, de bogăţii, de bijuterii şi le-am spus:
– Ce bogaţi sunteţi… Şi mi-au spus:
– Pot să fie… N-avem nici o bucurie de ele. În inima noastră nu-i mulţumire şi nu-i pace.
Şi-am înţeles cu tristeţe cât de nefericiţi sunt cei bogaţi, care au avuţii, dar nu-L au pe Hristos.
Am întâlnit oameni cu funcţii înalte şi i-am lăudat:
– Trebuie să fiţi foarte fericiţi, pentru că toată lumea vă face plecăciuni şi vă laudă, şi vă aduce cele mai mari cadouri şi cele mai mari adulaţii. Şi… tot ce poate fi, omeneşte, plăcut înaintea celor cărora le place să li se plece mereu capetele celorlalţi semeni (deşi, la urma urmei, şi ei sunt tot nişte oameni care au aceleaşi slăbiciuni şi-aceeaşi soartă de care nu scapă nici unul care are viaţa aceasta pe pământ).
Şi totuşi, înălţimea omenească nu comportă în ea însăşi şi mulţumirea sufletească. Până la urma urmei, toată slava lumii nu numai că trece ca un fum, cum este scris. Nu numai că încetează pe neaşteptate în cea mai tristă şi mai nenorocită dezamăgire. Dar dă un gust aşa de amar omului însetat care a dobândit celebritatea şi care a spus: „Nu-i nici o bucurie în aceasta. E un chin să fii mereu privit, mereu adorat, mereu admirat, mereu solicitat de toţi”. Pentru că, în toată această stare, nu există mulţumirea sufletească pe care o dă numai Dumnezeu în sufletul celui care-i credincios.
Am văzut oameni cu mesele încărcate: patru, cinci, şase feluri de mâncare. Şi-am spus:
– Ce bogaţi sunteţi! Cât de multe bunătăţi aveţi…
Şi-am auzit adeseori spunându-ni-se:
– Pot să fie… Nu simt nici un gust şi nici o plăcere, şi nici o dulceaţă în ele.
Pentru că gustul hranei, bucuria stării, binecuvântările le dă prezenţa lui Hristos. Şi bucuria pe care o dă El acelora care-L iubesc şi care-L ascultă.
Aceasta este bucuria pe care v-o doresc din toată inima tuturor. Primiţi-L pe Domnul Iisus. Lăsaţi-L să cureţe inimile, să le-nnoiască, să le sfinţească, să le umple de dragostea lui Hristos, să vă nască pentru o viaţă nouă şi să vă facă să aşteptaţi cu bucurie şi cu fericire venirea Domnului, Care ne-a promis că ne va lua cu El şi ne va da o adevărată şi veşnică fericire, nemaisfârşită, în tinereţea fără bătrâneţe şi-n viaţa fără de moarte, care acolo nu-i poveste, care acolo-i realitate veşnică.
Domnul să binecuvânteze toate inimile celor care au ascultat acest cuvânt; toate inimile care s-au deschis să-l primească; toate minţile care l-au înţeles şi care au ales să cugete la valoarea, la adevărul şi la frumuseţea lui.
Încă o dată ne rugăm să-i binecuvânteze Dumnezeu pe mirii noştri iubiţi, El, în Mâna Căruia i-am încredinţat şi puterea Căruia îi uneşte acum printr-o taină cerească. Îi însoţim acolo în faţa sfântului altar şi ne rugăm, în timp ce preotul îi binecuvântează aşezându-le cununa, ca Mâna Domnului Iisus, nevăzut şi fericit, să le-aşeze pe cap cununa veşnică a răsplătirii Lui, a virtuţilor frumoase, a nădejdilor şi-a credinţei care aşteaptă fericirea veşnică încă de pe pământ.
Ne rugăm pentru părinţii care au crescut şi care vor mai creşte astfel de copii.
Ne rugăm pentru nunta asta şi pentru alte nunţi care vor mai fi în felul acesta.
Ne rugăm să aducă Dumnezeu vremea când în tot poporul nostru şi-n toată Biserica noastră se vor sărbători numai astfel de nunţi şi numai astfel de miri. Ce fericită va fi viaţa noastră şi familiile, şi localităţile, şi întreg poporul nostru când, de fiecare dată, se vor petrece, la nunţile noastre, astfel de petreceri binecuvântate; când în faţă vom avea astfel de miri; când se vor întemeia astfel de familii pornite şi întemeiate pe Cuvântul lui Dumnezeu, care vor desfăşura apoi o viaţă fericită, spre fericirea celor care vor ajunge în atingere cu ei.
Ne rugăm să binecuvânteze Dumnezeu conducătorii satului acestuia, ai comunei acesteia, ai judeţului acestuia, ai ţării noastre, ai patriei noastre, pe care o iubim. Cum iubim cerul de deasupra ei, în care avem sufletele părinţilor noştri, aşa iubim pământul de dedesubtul picioarelor noastre, în care avem trupurile părinţilor, ale fraţilor, ale celor iubiţi ai noştri. Şi asta dorim din toată inima: când Dumnezeu va socoti sfârşite şi numărul zilelor noastre, să ne adauge trupul nostru în pământul acesta binecuvântat în care odihnesc trupurile sfinte ale părinţilor şi ale înaintaşilor noştri. Şi să ducă sufletul nostru în acest cer binecuvântat în care sunt sufletele celor iubiţi ai noştri care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu şi la sfârşitul felului de vieţuire al cărora ni s-a poruncit să privim şi să le urmăm credinţa.
Dumnezeu să binecuvânteze patria noastră cu vremuri de pace, de bucurie, de belşug şi de binecuvântări. Cu oameni harnici, cinstiţi, demni, care să facă cinste numelui nostru şi numelui poporului nostru. Să-i binecuvânteze pe acei cărora le-a încredinţat conducerea destinelor patriei şi poporului nostru. Din toată inima ne rugăm, cu sinceritate, pentru ei. Că dacă noi vom fi călăuziţi în pace şi-n binecuvântată libertate de către aceşti oameni minunaţi, noi ne vom putea bucura de libertatea de a ne întâlni unii cu alţii, de a ne sfătui şi a petrece împreună astfel de momente care ajută la înnobilarea sufletelor noastre şi la crearea unui adevărat viitor fericit al poporului nostru.
Să binecuvânteze Domnul Biserica noastă şi credinţa părinţilor noştri, faţă de care să ne-ajute să fim credincioşi şi să n-o schimbăm pentru nici o altă promisiune şi lăudată credinţă din lume. Că aceasta este credinţa în care ne-a născut mama noastră cea trupească, tatăl nostru cel trupesc şi mama şi tatăl nostru cei duhovniceşti. Şi aici ne-a poruncit să rămânem până la sfârşit, zicându-ne: „Ce-aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi”.
Domnul să ne ajute aşa. Şi, după ce am căpătat bogăţia cunoaşterii lui Hris¬tos, s-o păstrăm într-o inimă curată, care să aducă roade în răbdare. Şi, la venirea Domnului Iisus, El să ne găsească pe toţi vrednici. Pe toţi… Nici unul să nu rămână afară din Împărăţia Lui. Şi-acolo să ne revedem cu înaintaşii noştri sfinţi care ne-au croit nouă şi ne-au pregătit nouă, şi ne-au îndrumat pe noi la o astfel de ascultare şi la o astfel de viaţă cum au trăit şi-au murit ei. Amin.
Fragment din vorbirea de la nunta din Torceşti, Galaţi – 29 iulie 1984 (Strângeţi firimiturile, vol III)