Traian Dorz, Hristos – Răscumpărătorul nostru, Meditații la Evanghelia de la Ioan, ca. 18
„Atunci toţi au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!“ Şi Baraba era un tâlhar.
Până acum vorbiseră, acum strigau.
Până acum vorbiseră numai unii, acum strigau toţi.
Până acum fuseseră numai pârâşi, acum deveneau ucigaşi.
În virtutea bunului obicei de până acum, care era rânduit să dea viaţă celui osândit, se cerea acum, cu strigăte, moartea unui nevinovat.
Hristos, pus alături de Baraba, era în faţa poporului. Iar poporul era în faţa lui Hristos.
Acum sosise clipa marii şi hotărâtoarei alegeri a acestui popor.
Cunoscut le era tuturora Iisus.
În cei peste trei ani, cât Iisus cutreierase toate drumurile şi cetăţile lui Israel, avuseseră cu toţii prilej să-L vadă şi să-L cunoască pe Hristos Domnul.
Cele ce se spuseseră despre El,
ceea ce făcuse El,
ceea ce vorbise şi lucrase Iisus în mijlocul lor
fuseseră atât de neobişnuite, de minunate şi de uimitoare, încât, cu siguranţă că nu mai rămăsese nici unul dintre iudei care să nu fi făcut parte măcar o dată dintre miile de privitori şi ascultători care erau zilnic martori la toate acestea. Deci ei cunoşteau bine ce lucrase Hristos şi Cine era El.
Dar îl cunoşteau bine şi pe Baraba. Căci marii tâlhari, capii răscoalelor, vestiţii bandiţi sunt cunoscuţi totdeauna şi se ştie cu groază tot ce sunt ei în stare să facă.
Între aceştia doi, trebuie să aleagă acum mulţimea. Mulţimea care, desigur, auzind despre cele întâmplate, se adunase acum în număr ameninţător de mare în curtea şi în faţa lui Pilat. Poate şi în stradă, până departe. Erau toţi aici, porniţi acum să aleagă. Şi aleseră.
Şi, între aceştia doi, a ales, cu strigăte, cu strigăte şi urlete prelungite, cum face mulţimea înnebunită.
Când mulţimea strigă, înseamnă:
că lucrurile au ajuns departe,
că hotărârea a fost luată,
că alegerea a fost făcută,
că sentinţa a fost dată.
Atunci toată fiinţa mulţimii devine numai pumni şi gură. Numai vuiet şi ameninţare. Numai furtună şi întuneric.
Atunci orice judecată şi orice judecător s-a pierdut.
Vorbirea devine strigăt şi urlet.
Forţa devine drept.
Omul devine fiară.
Crima devine lege.
Nebunia devine stăpân.
Iar urmările sunt vărsarea sângelui nevinovat, dezlănţuirea marilor nenorociri, nefericirea multor şi multor suflete nevinovate. Îndurerarea tuturor. Însângerarea istoriei.
Şi, cu cât fărădelegea este săvârşită mai nebuneşte, cu atâta plata ei este mai cumplită, când vine vremea ei.
În mulţime sunt totdeauna tot felul de oameni.
Toate straturile sociale aveau reprezentanţi între acei care stăteau acum în faţa legii şi-L osândeau pe Iisus, achitându-l pe Baraba.
La crima împotriva dreptăţii şi a dragostei de Dumnezeu şi-au dat învoire toţi oamenii.
Preoţi şi laici,
iudei şi neamuri,
bogaţi şi săraci,
muncitori şi ţărani,
stăpâni şi robi,
soldaţi şi civili,
învăţaţi şi analfabeţi,
bătrâni şi tineri,
bărbaţi şi femei.
Toţi, toţi, toţi…
Toţi erau acolo, reprezentând lumea întreagă. Şi, strigând, îşi alegeau un răufăcător în locul Binefăcătorului lor.
De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu spune: Nu este nici o deosebire, căci toţi au păcătuit (Rom. 3, 22-23). Toţi au ales răul în locul binelui, păcatul în locul credinţei, pe Baraba în locul lui Hristos.
Acum singura mântuire stă în revenirea asupra acestei alegeri.
Să ne prăbuşim la pământ în faţa lui Dumnezeu, să ne izbim cu pumnii în piept, şi în cap, şi în gură şi să plângem cu amar păcatul cel mare pe care toţi l-am făcut, lepă-dându-ne de Iisus şi alegându-l pe Baraba.
Şi, în clipa aceasta mare, să-L alegem de data asta, cu toţii, pe Iisus, salvatorul sufletelor noastre! Să ne lepădăm cu toţii de Satana şi să ne unim cu adevărat şi pe totdeauna, cu toţii, cu Hristos, Domnul şi Împăratul nostru, aşa cum am promis la Sfântul Botez.
Dragul meu, şi tu şi voi şi noi toţi ne-am lepădat atunci, de aceea şi noi trebuie să ne întoarcem acum.
Preot sau laic, bogat sau sărac, soldat sau civil, cult sau incult, bătrân sau tânăr, femeie sau bărbat, mic sau mare – oricine ai fi tu – prin aceşti înaintaşi ai tăi, ai păcătuit şi tu.
Eşti dator acum să-ţi îndrepţi păcatul, să-ţi repari greşeala, să-ţi revizuieşti hotărârea.
Eşti dator faţă de conştiinţa ta, faţă de omenirea întreagă, faţă de Dumnezeu Însuşi, împotriva Căruia ai păcătuit, eşti dator faţă de mântuirea sufletului tău să vii astăzi şi-I să ceri iertare lui Hristos şi să-I dai slavă.
Să primeşti împărăţia şi răscumpărarea Lui, singura ta salvare.
Ai făcut tu oare acest lucru până acum?
Dacă da, atunci ferice de tine! Tu ai primit pe Hristos, Răscumpărătorul sufletului tău şi ai primit de la El răscumpărarea păcatului tău şi făgăduinţa vieţii tale veşnice.
Desigur, dacă vei rămâne până la moarte credincios şi statornic în această hotărâre şi în acest legământ, vei primi, ca sfârşit al credinţei tale statornice, mântuirea sufletului tău (I Petru 1, 9).
Dar dacă nu, dragul meu, tu eşti tot sub cea mai mare osândă, sub cel mai cumplit blestem, în cea mai deznădăjduită stare: soarta ta este unită cu a ucigaşilor lui Hristos! Să ştii asta!
Până încă mai poţi plânge,
până te mai poţi întoarce,
până n-ai căzut în flăcări,
vino, vino la Hristos. Şi alege viaţa Lui.
După aceea rămâi statornic şi hotărât cu cei care Îl iubesc, cu cei care Îl ascultă, cu cei care-L slujesc pe Dumnezeu statornici până la sfârşit.
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne Iisuse, slavă Ţie!
Iată-mă, stau şi eu în faţa Ta, Doamne Iisuse, acum…
Privesc la mulţimea cea care, cu strigăte de ură, s-a lepădat de Tine şi s-a alipit de Baraba.
Mă recunosc printre cei care s-au unit cu păcatul şi s au lepădat de neprihănirea Ta; am fost şi mai sunt poate şi acum.
Dar vin cu lacrimi de amară pocăinţă şi de îndreptare, rugându-Te să mă ierţi şi să mă primeşti, să mă mântui.
Primeşte-mă, Iisuse Doamne, între cei care Te aleg pe Tine ca Domn şi Mântuitor al lor, între acei care s-au predat şi s-au hotărât pentru Tine pentru totdeauna, între acei care duc până la capăt mântuirea lor, cu frică şi cu cutremur, ferindu-se de păcat şi alipindu-se de Tine în calea şi în Lucrarea şi în adunarea scumpă şi sfântă în care s-au predat Ţie de la început şi în care Te-au slujit pe Tine cu credinţă şi cu dragoste prin toate până astăzi, ca să fiu şi eu un mântuit al Tău.
Amin.