Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»
Fiecare cântare este izvorâtă dintr-o anumită stare sufletească şi se potriveşte mai bine numai sufletelor care trec prin astfel de stări sufleteşti şi care sunt în astfel de stări sufleteşti cum a fost sufletul care a trăit această cântare întâi. De aceea sunt unele cântări pe care unii nu le pot nici înţelege, nici cânta. Însemnă că ei, aceştia, încă n-au trăit o astfel de stare sufletească pe care o exprimă cântarea aceea. Nu-i nimic! Cine nu cântă să nu-l judece pe cel ce cântă – ceea ce el nu poate. Iar cine cântă să nu-l judece pe cel ce nu poate găsi nici un înţeles şi nici o plăcere acolo în cântarea unde el le simte toate acestea în cea mai profundă plinătate şi frumuseţe. Fiecare să mănânce numai ceea ce îi face bine, şi nu rău.
Dar anumite stări sufleteşti, cele mai înalte şi mai intime cu Domnul, nimeni dintre cei ce le-au trăit cândva nu le-a putut reda nici în cuvinte şi nici în melodii aşa cum le-a trăit. Sfântul Pavel spune: „Sunt cuvinte care nu se pot exprima; stări cu neputinţă de arătat în grai” (II Cor 12, 4). Atunci numai duhul se bucură înalt şi deplin ca al lui Moise în zilele petrecute pe munte cu Dumnezeu; ca ale lui Petru, Iacob şi Ioan în ceasurile petrecute pe Tabor cu Iisus.
Să ne dăm toate silinţele a-L urma pe Domnul pe toate înălţimile sfinţeniei lăuntrice, ale rugăciunii şi ale meditaţiei, pentru a ajunge să-nţelegem şi să trăim şi noi aceste stări cereşti încă de pe pământ. Cine este în Hristos este în Dumnezeu – deci în fericirea însăşi.
Domnul nostru Iisus Hristos a spus odată: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug”, din plin. O astfel de viaţă din plin n-o pot avea şi n-o pot trăi decât sufletele care sunt în Hristos. „Cunosc un om în Hristos”, a spus Sfântul Apostol Pavel. Da, numai în Hristos poţi trăi stări pe care nu poţi să le spui la nimeni. Nu numai pentru că oamenii obişnuiţi n-au un limbaj potrivit pentru ele, ci şi pentru că aceste stări nu sunt de pe pământ.
O, fericiţi cei care s-au predat în totul Domnului Iisus, spre a gusta astfel de stări! Ele sunt acelea în care ne-a vrut El, Dumnezeul nostru, pe toţi. Ca astfel să fim cu toţii fericiţi şi pe totdeauna.
Domnul să ni le dea şi să ni le păstreze tuturor şi până la sfârşit. Amin.
Nu pot să spun la nimeni,
Iisuse, ce-mi arăţi
când stau cu Tine singur,
plângând de-atâtea dăţi,
când sufletu-mi se-nchide
în templul Tău, tăcut,
şi numai ochii umezi
privesc minunea mut…
Iisuse Drag, Iisuse Scump,
nu pot să spun la nimeni,
privesc minunea mut!
Nu pot să spun la nimeni,
Iisuse, cum cobori
pe munţii mei când singur
mă chemi de-atâtea ori,
când singură uimirea
mi Te cuprinde lin
şi tot ce-ar vrea iubirea
rămâne doar suspin.
Iisuse Drag, Iisuse Scump,
nu pot să spun la nimeni,
rămâne doar suspin.
Nu pot să spun la nimeni,
Iisuse, ce-mi tot dai
când merg cu Tine singur,
tăcut din rai în rai…
– Dar cum să duc în mine
ce-aş spune şi nu pot,
ce fac cu el la Tine,
Acolo unde-i tot?…
Iisuse Drag, Iisuse Scump,
nu pot să spun la nimeni
Acolo unde-i tot!